Cum a fost nivelul 5 plus câteva ponturi cu care am rămas la final

În primul rând încep prin a saluta și a mulțumi îndrumătorilor și mentorilor care au făcut posibil acest eveniment. Pornind de la Geshe Michael Roach care a pus bazele acestui sistem simplu, ușor și plăcut de pus în practică. Apoi celor 2 traineri invitați (Sugeng și Xin Tian) care au venit timp de o săptămână la noi în vizită, lui Nour Ibrahim pentru că ni s-a alăturat și a contribuit la predat și nu în ultimul rând tuturor voluntarilor și colegilor care au făcut posibilă desfășurarea evenimentului fără nicio problemă majoră.

M-am bucurat mult că am ținut firul întins timp de mai mult de 1 an de zile cu Sugeng, pentru a-i aduce aminte să vină prin România în vizită. Chiar mi-a povestit că de multe ori când eu îl mai întrebam ce mai face, se simțea puțin prost că nu știa sigur dacă poate ajunge. Dar undeva prin septembrie, când am aflat și care sunt cele 2 date pentru alegerile prezidențiale, concomitent cu eliberarea unor date din programul lui, am stabilit ferm data și am bătut palma.

Evenimentul a fost la nivel ridicat pe tot parcursul celor 2 zile jumate. Ceva ciudat se întâmplă ori de câte ori predai Șlefuitorul de diamante unor oameni. Trainerul în special, prinde energie incredibilă, încât ar putea vorbi 24h și tot nu ar obosi. De multe ori GMR ne povestea că atunci când merge prin turnee în lumea întreagă, ceva se întâmplă, încât nu mai simte deloc oboseala. Deși datorită călătoriilor și pregătirilor pentru evenimente, această muncă poate fi foarte obositoare pentru mulți. Cam așa ceva s-a întâmplat și în acest weekend.

Cei 2 traineri invitați, Sugeng și Xin Tian au fost un exemplu demn de urmat. Chiar am stat puțin și m-am gândit, cum de am ajuns să-i invit pe ei 2 în România să ne țină nivelul 5 despre relații și nu am invitat pe alți traineri pe care i-am cunoscut când am fost în Sedona. Răspunsul este: exemplul personal. Prin exemplul personal poți atinge mult mai mulți oameni și într-un mod mult mai puternic decât prin teorie. Poți explica cu lux de amănunte teoria din spatele unui sistem, dar atâta timp cât tu nu o aplici în viața ta, oamenii nu vor urma ceea ce le predai.

Despre relații perfecte

Titlul nivelului 5 este de fapt Relații Perfecte. De multe ori evităm cuvântul ”relație perfectă” pentru că nu credem că e posibil așa ceva. Chair și eu am pus titlul evenimentului Relații Împlinite, în loc de perfecte. Dar prin sistemul semințelor sau al tiparelor mentale, totul devine posibil. Am avut ocazia să aflăm despre povești ale unor cupluri (inclusiv ei doi), care erau la 1 pas de divorț, dar înțelegând apoi cum să schimbe tiparele mentale, au reușit să-și revină, apoi să evolueze împreună. Chair Sugeng însuși ne-a mărturisit că după ce soția a ajuns pentru prima dată la o întâlnire a Șlefuitorului, a 2-a zi deja era ceva schimbat la ea. Iar când a început și el în 2014 să ia contact cu Șlefuitorul de diamante, lucrurile s-au schimbat la 180 de grade.

În trecut ei doi erau foarte ocupați cu munca lor și abia dacă mai aveau ocazia să mai stea împreună. Acum sunt aproape tot timpul împreună, călătoresc prin întreaga lume și lucrează împreună.

Unul din ponturile nivelului 5 este că în orice om poți ajunge să vezi în partener pe ”mentorul perfect” pentru tine. Mai ales în cineva cu care te afli în relație și alături de care stai mai tot timpul. Nu degeaba există acea vorbă despre o relație, că poate fi cel mai tare workshop de dezvoltare personală. Despre asta este vorba: fiecare devine mentor pentru celălalt, iar tiparele mentale pe care le plantezi pentru înțelepciune vor rodi cu atât mai puternic în partenerul tău.

Despre combustibilul gratuit pentru a decola

Îmi amintesc când urmăream curse de mașini, unele legeale, altele mai puțin legale. Se punea la start un VW Golf din anii 90 alături de un BMW ultimul model. Iar când se dădea startul, Golful lăsa în urmă BMW-ul fără niciun drept de apel. Aparent cea de-a doua avea mai multe șanse, dar ceea ce se afla sub capotă dicta finalul cursei.

Astfel că o altă unealtă foarte importantă pe care am înțeles-o în acest weekend, a fost karma brută, sau amplificarea tiparelor mentale. Există câteva principii ale intenției, emoției și perspectivei care îți pot amplifica mult acțiunea celor 4 pași. Practic faci același lucru aparent, dar ce se întâmplă ”sub capotă” este mult mai mult.

Deasemenea și practica meditației ajută la amplificarea tiparelor mentale. În acest weekend am practicat o meditație scurtă și eficientă pentru începerea zilei și noi aspecte subtile pentru Meditația Cafelei.

Despre karma vs. cale karmică.

Karma se definește ca orice mișcare a minții. O mișcare a minții determină apoi o acțiune sau un gând sau o emoție. Dar cei 4 pași sunt de fapt o cale karmică. Dacă-i faci în mod periodic, rezultatul lor este sigur. Obiceiul și acceleratorii ne ajută să aducem acel rezultat mai aproape de momentul prezent. De aici apare și îndemnul ”nici măcar nu încerca să ghicești”. Ce să ghicești? Felul cum se vor deschide semințele plantate.

Practic, mulți din cei care încep să aplice Șlefuitorul de diamante, devin relaxați încă de la primii pași. Prin sistemul tiparelor mentale dispare dubiul și incertitudine că ceea ce faci îți aduce sau nu rezultatul dorit.

Tiparele mentale funcționează dincolo de mediul din care faci parte.

Un alt motiv pentru care mă bucur că i-am avut pe Sugeng și soția lui învitați în acest weekend, a fost că am simțit cu toții universalitatea acestui sistem. Am avut ocazia să fim alături de 2 oameni care fac parte dintr-o tradiție și cultură complet diferită de a noastră, de pe altcontinent, dar prin intermediul sistemului semințelor mentale, i-am simțit foarte aproape de noi. Acest mod de înțelegere a realității este precum un limbaj comun, pe care atunci când îl auzi la cineva, imediat rezonați și sunteți precum parte din aceeași familie.

Sugeng mi-a spus și el că nici lui nu i-a venit să creadă când i-a văzut pe oamenii care au ajuns în prima zi la eveniment, fiind atâția oameni curioși și interesați despre relații. Practic Sugeng e printre singurii traineri veniți de pe continentul asiatic care a venit la noi în țară pentru a ne preda despre relații.

În final, m-am bucurat mult că am avut acest eveniment, chiar dacă numărul de participanți a fost mai mic decât la nivelurile predate de echipa oficială DCI din anii trecuți. Pe noi, ca traineri, ne-a ajutat mult acest schimb de experiență cu continentul asiatic. Am aflat multe alte ponturi pe care le putem folosi și noi aici în România pentru a continua activitatea de a-i susține pe oameni în aplicarea Șlefuitorului de diamante.

Hai să ne vedem cu bine la următoarele evenimente!

Citeste mai mult pe: diamondcutter.ro

Social

Arhiva stiri