A avea sau a nu avea o relatie implinita?

Urmărește mai jos un interviu cu Florin Pasat, despre ce înseamnă o relație împlinită!

In toata „industria” dezvoltarii personale se vorbeste de cele 3 planuri ce trebuie asigurate pentru o viata fericita: planul financiar, planul relational, planul sanatatii.

In opinia ta, exista o ierarhie intre ele? Este una mai importanta decat celelalte doua? Sau este una care le genereaza (contribuie) la dezvoltarea celorlalte 2 planuri?

Florin Pasat – La inceput am crezut ca din aceste 3 domenii: bani, relatii, sanatate – banii sunt cei mai importanti dar pe masura ce am crescut…mi-a crescut intelepciunea – ca sa zic asa – mi-am dat seama ca toate cele 3 domenii sunt importante si pot fi considerate ca picioarele de la o masa cu 3 picioare. Ce inseamna asta? Sunt persoane care au foarte multi bani, mii, zeci, milioane de euro dar au platit pentru acesti bani cu relatiile sau cu sanatatea … si am cunoscut persoane cu foarte multi bani in cont care aveau si o relatie implinita dar mai aveau un pic si cadeau in depresie. Si atunci, care e rostul de a avea bani in cont si a nu putea sa te bucuri de viata?

Pe de alta parte, sunt persoane – de obicei cele fara bani – care spun ca iubirea e totul, ca dragostea e foarte importanta.

Sunt de acord ca dragostea e importanta iar atunci cand sunt plecat prin tara ca sa sustin seminariile si workshopurile „Atrage Abundenta”, imi sun sotia sau, daca sunt impreuna cu sotia mea, o sunam pe fiica noastra sa vedem ce face … iar la finalul lunii vine factura pentru telefon. Acum….eu nu pot plati factura de la telefon cu dragoste si cu imbratisari dupa cum nu pot sa imi platesc nici benzina pentru masina cu imbratisari.

E ok sa iti iubesti familia dar daca nu ai bani ca sa asiguri familiei un standard de viata ridicat, nu ai bani ca sa iti asiguri o sanatate corespunzatoare, foarte curand vei deveni o povara pentru familia ta.

Pe de alta parte, de-a lungul timpului, am vorbit in fata a peste 20.000 de oameni si nu am intalnit nicio persoana care sa spuna: sunt sanatoasa, nu am o relatie si nu am nici bani dar sunt foarte fericita. Si atunci … cele 3 domenii sunt la fel de importante. Acum apare intrebarea: cu care domeniu sa incep sa lucrez prima data? Incep sa lucrez la bani? Incep sa lucrez la relatii? Incep sa lucrez la sanatate?

Cred ca e mai putin important. Important este ca pe masura ce lucrezi la un domeniu, sa nu uiti si de celelalte si sa le construiesti pe toate in paralel.

LS – Afirmi foarte des in seminariile tale ca cea mai rapida cale de evolutie este in cuplu. Poti sa imi spui ce inseamna in mod concret acest lucru?

FP – Sigur ca da. In primul rand, nimeni nu a evoluat de unul singur. Ca sa evoluezi ai nevoie de provocari, ai nevoie de solicitari. Daca nu este cineva in exterior care sa iti arate care sunt limitele si care sa te duca dincolo de aceste limite, vei ramane mereu intr-o zona de confort si rezultatul ramanerii pe termen lung in zona de confort este involutia.

Si atunci, cine crezi ca e cea mai calificata persoana sa te scoata din zona de confort decat o persoana apropiata si anume persoana cu care esti in cuplu? Pentru ca, exista aceasta realitate guvernata de o lege a dualitatii care spune ca nu pot avea o trasatura fara sa o am si pe cealalta – nu pot sa am stanga fara dreapta, nu pot sa am sus fara sa am jos, nu pot sa ajung acasa de la serviciu facand numai stanga, trebuie sa fac si la dreapta.

Pe exact acelasi principiu, o persoana care te iubeste foarte mult, te va si provoca foarte mult.

Si atunci, de ce sa cauti provocari in alta parte? Intra intr-o relatie – dar nu in orice fel de relatie 🙂 – si atunci, iti vei da seama ca partenerul iti va arata incetul cu incetul care sunt limitele zonei tale de confort, dincolo de care trebuie sa treci.

LS – Si raportat la asta, putem sa definim si evolutia in cuplu? Este ceea ce ai spus adineaori sau este mai mult decat atat? Din punctul tau de vedere, care ai o relatie de peste 20 ani, ce este evolutia in cuplu?

FP – Acuma, la intrebarea ta as vrea sa ofer un context. Iar contextul este: care este rostul nostru pe acest pamant?

Fiecare isi poate defini rostul pe acest pamanat si nu vreau sa intru intr-o discutie mai detaliata pe acest subiect. Ce pot sa spun este ca, in momentul in care ti-ai definit rostul tau pe acest pamant, partenerul de cuplu este – sau relatia de cuplu, mai corect spus – este vehiculul ideal ca sa iti atingi acest scop pe care il ai.

Atunci cand vorbim de spiritualitate, scopul suprem este ceea ce numim iluminarea sau mantuirea. Si, in toate religiile…dar hai sa nu spun in toate, ci doar in 2 religii pe care am apucat sa le studiez: ordotoxia si budismul – se afirma ca relatia de cuplu este scurtatura catre mantuire, respectiv catre iluminare.

LS – ookkkk :)…. sa mai continui sau nu cu intrebarile? Voi continua totusi 🙂

Napoleon Hill – in cartea sa “De la idee la bani” – probabil una dintre cele mai puternice si vandute carti de dezvoltare personala – afirma urmatoarele: cei care au acumulat mari averi si au dobandit faima in literatura, arta, industrie, arhitectura si in alte domenii – au fost motivati de o femeie.

Si…daca ne uitam la cei care au construit imperii sau au schimbat lumea prin ceva, au avut alaturi un partener de nadejde. In opinia ta cum se explica acest fenomen?

FP – Vobeam mai devreme de un context. Toate intrebarile pe care le avem ar trebui puse intr-un context. Din perspectiva lui Napoleon Hill, impulsul sexual este foarte important in evolutia noastra si Napoleon Hill spune ca barbatii, dupa varsta de 40 ani, reusesc sa transforme acest impuls sexual intr-o energie creatoare. Pana la acea varsta, zice Napoleon Hill, barbatii nu prea stiu cum sa foloseasca energia asta, ci doar o risipesc.

Si atunci, in acest context, in opinia lui Napoleon Hill, barbatii care au acumulat averi foarte multe, au fost ajutati de catre partenera de cuplu sa transforme energia sexuala intr-o energie creatoare si intr-o energie care sa ii duca catre acele culmi pe care ei le-au atins.

Nu cred…nu cred ca Napoleon Hill a vrut sa zica despre acesti barbati ca au atins acele culmi doar pentru a demonstra partenerei ca pot … 🙂

LS – Nuuu, nuuu…in nici un caz nu se referea la un astfel de aspect….

FP – Cred mai degraba ca a vrut sa zica ca partenera a fost – si ca sa folosesc un termen din chimie – catalizatorul pentru ca aceasta energie sa capete o directie productiva.

LS – Oare e valabil si invers, pentru femei? Pentru ca sunt si femei care au schimbat lumea prin ceva…ele reusesc singure sau au nevoie de un partener? Pe acelasi principiu pe care tocmai l-ai enuntat?

FP – Intr-un cuplu este nevoie de energie masculina si energie feminina. Se poate intampla ca intr-un cuplu femeia sa aibă energia masculina…energia creatoare…energia puternica…si barbatul din cuplu sa aibă energia feminina care inseamna o energie a grijii, o energie a protectiei.

Si atunci….da…se intampla ca o femeia sa aiba in spate un barbat grijuliu si protector. Se poate intampla acest lucru si in cuplurile de acelasi sex: daca unul dintre parteneri are o energie masculina iar celalalt o energie feminina mai puternica – lucrurile functioneaza la fel.

LS – In 2014 – daca imi aduc eu aminte bine – ai descoperit sistemul din Slefuitorul de Diamante si pe autorul acestuia – Geshe Michael Roach.

FP – Exact

LS – Iar in seminariile tale povestesti ca tu, ca si multi altii, ai avut provocari in relatia ta de cuplu. Exista relatia ta inainte de 2014 si relatia ta de dupa 2014?

FP – As putea sa pun o astfel de ”borna” dar nu numai pe relatie. Pot sa spun acelasi lucru si pe celelalte domenii: banii mei inainte de 2014, banii mei dupa 2014. Energia mea de dinainte de 2014 si energia mea de dupa 2014. Perspectiva mea asupra vietii inainte de 2014 si perspectiva mea dupa 2014.

Pana in 2014 picam adesea in retetele clasice despre a avea succes iar in domeniul relatiilor insemna ca daca ii explici partenerului ce simti, daca ii explici logic cum stau lucrurile, daca ii dai imaginea de ansamblu si iti exprimi emotiile…cum spun toate cartile… atunci partenerul te va intelege, te va aprecia etc.

Ei bine, dupa ce l-am intalnit pe Geshe Michael Roach, am realizat ca toate aceste lucruri uneori functioneaza, alteori nu functioneaza…si ca noi le folosim chiar daca nu functioneaza. Geshe Michael Roach mi-a aratat ce trebuie sa fac pentru ca aceste lucruri sa functioneze de fiecare data. Mai mult decat atat, atunci cand le faci, sau atunci cand „plantezi seminte” (ca sa folosesc termenii lui Geshe Michael) pentru o relatie buna…de cele mai multe ori poti sa renunti la acele negocieri, discutii si tot ce ne invata toate cartile clasice…pentru ca lucrurile se intampla foarte frumos de la sine.

LS – Deci…ce imi spui este ca ai inceput „sa plantezi” constient pe relatia ta pentru a o duce la un nivel superior?

FP – Exact

LS – Bun, deci ai inceput sa faci asta, da? Cum ai aplicat in mod concret sistemul din Slefuitorul de Diamante pe relatie? Ce pasi ai urmat? In ce directie ai mers? Spune-mi concret ce ai facut ca sa iti duci relatia la nivelul urmator.

FP – Inainte de a spune exact ce pasi am urmat, as vrea sa spun care sunt principiile de baza ale filosofiei Slefuitorului de Diamante pentru ca avand aceste principii de baza in minte, fiecare dintre cei care citesc aceste randuri sa isi proiecteze propriile actiuni.

Filosofia Sefuitorului de Diamante se bazeaza pe 2 principii. Primul principiu este acela ca nici un obiect sau idee sau concept nu are un inteles prin el insusi. Si voi da un exemplu: oricine a mers la o petrecere unde se consuma vin, a putut sa observe ca sunt anumite persoane care beau vin si sunt vesele, alte persoane care beau acelasi vin si devin agresive, altele devin triste…alte persoane devin obosite, alte persoane nu au nici o manifestare.

Si atunci, intrebarea care se pune: cum se poate ca aceeasi substanta – si anume vinul – sa genereze efecte diferite la persoane diferite? Pentru ca ar trebui sa genereze acelasi efect, chimic vorbind, la toate persoanele, nu?

Motivul pentru care se intampla acest lucru este ca efectul nu vine din vin. Intelesul pe care noi il experimentam nu vine din obiect sau din concept.

Si atunci, se naste urmatoarea intrebare: aha…daca intelesul nu vine din obiect ci vine dinspre mine, pot sa aleg eu ce sa experimentez?

Cu alte cuvinte, atunci cand beau vinul, pot sa aleg eu ce stare sa experimentez? Pot sa aleg eu sa fiu vesel? Pot sa aleg eu sa fiu morocanos? Sau sa fiu violent dupa ce am baut vinul?

Raspunsul este: NU. Si aici fac o paranteza. Din pacate, aceasta este una dintre capcanele in care pica multi care citesc carti de dezvoltare personala unde se induce ideea ca pot sa aleaga intelesul realitatii ori nu e asa…daca am putea sa ne alegem intelesul realitatii….nimeni nu ar alege sa sufere, nimeni nu ar alege sa aibă esecuri. Toti ar alege sa fie bucurosi si sa aiba succes ori nu se intampla asa.

De ce? Si aici vine al doilea principiu.

Primul principiu a fost ca intelesul realitatii nu vine din obiect, nu vine din idee iar al doilea principiu este ca suntem fortati sa experimentam un anumit inteles in functie de gandurile, vorbele si faptele pe care le-am facut in trecut.

Adica, daca eu sunt un tip care ii amuza pe colegi, vinul ma va face sa fiu relaxat si sa ma simt bine. Daca sunt o persoana care conduce agresiv in trafic sau sunt agresiv cu colegii, vinul ma va face violent. Daca sunt o persoana care ii oboseste pe ceilalti, le fur energia…vinul ma va face sa dorm. Daca sunt o persoana care ii critica pe ceilalti, vinul ma va face morocanos.

In momentul in care am inteles lucrurile acestea, modul in care eu mi-am schimbat atitudinea a fost la modul urmator: atunci cand sotia mea ma cearta sau ma critica, constientizam ca nu este pentru faptul ca ea a decis sa ma certe sau sa ma critice, ci pentru ca eu, in trecutul meu, i-am certat sau i-am criticat pe altii si atunci am pus o „samanta” prin care „fara nici un motiv” sotia mea ma critica acum.

Am inteles ca, daca in acel moment o sa raspund, adica o sa o critic la randul meu, nu voi face decat sa „plantez o alta samanta” prin care voi primi alte critici o saptamana mai tarziu.

Prin urmare, primul lucru pe care am inceput sa il fac, este ca, atunci cand sotia mea imi face un repros, sa nu mai raspund inapoi cu un repros similar pentru ca am inteles ca acel repros vine din mine.

Al doilea lucru pe care am inceput sa il fac a fost sa imi „plantez” lucruri pe care mi le doream de la sotia mea: atentie, afectiune, protectivitate…oferind la randul meu atentie, protectie, afectivitate unor persoane care aveau la randul lor nevoie, acestea fiind in principal copii si persoane singure.

Anul trecut, spre exemplu, in saptamanile in care nu aveam seminariile „Atrage abundenta” ma intalneam cu o persoana imobilizata si cu aceea persoana petreceam o ora in care povesteam lucruri, ii masam muschii corpului ca sa se simta mai bine, toate acestea sunt „seminte” cum le numim noi, ca sa primim inapoi grija, atentie, protectie.

LS – Foarte frumos. Felicitari pentru ca ai reusit sa faci toate aceste lucruri 🙂

Spune-mi te rog, ai monitorizat cumva cat timp a durat de cand ai inceput sa aplici acest sistem si pana au aparut rezultaltele pe care ai intentionat sa le „plantezi” cu acest sistem?

FP – Am monitorizat numai ca este irelevant ce s-a intamplat in cazul meu. Pentru ca…de fapt intrebarea pe care tu o pui acum este ca si cum ai spune: uite, am descoperit un pamant pe care vreau sa imi fac acolo o gradina de flori, cat de mult va dura pana cand voi avea primele flori inflorite?

Raspunsul este: depinde. Depinde in primul rand de pamanul ala, daca sunt buruieni pe el sau nu sunt buruieni. Daca sunt sau nu cioburi sau lemne pe el. Apoi depinde de cat de fertil este pamanul respectiv. Dupa care depinde de cat de mult ingrijesti tu florile plantate.

Sunt mai multi factori implicati, pe care, daca e sa ii pun in termeni de concepte cu care eu lucrez, ar suna asa: gradinarit. Depinde de cate de multe „buruieni” ai „plantat” tu in trecut. Daca tu in trecut ai invidiat cupluri fericite, daca tu in trecut te-ai bagat in relatiile altor persoane …o sa dureze ceva mai mult pana in momentul in care tu obtii rezultate.

In momentul in care incepi sa „plantezi” relatia pe care tu ti-o doresti, acordand atentie si iubire unor persoane singure, e nevoie ca la finalul zilei, sa faci ceea ce noi numim „meditatia cafelei” adica sa te bucuri de faptul ca i-ai facut ziua frumoasa acelei persoane. Daca nu faci aceasta „meditatie a cafelei” , „semintele” vor rodi foarte, foarte tarziu. E ca si cum nu ai pune apa la florile pe care le-ai plantat.

Si atunci poate sa dureze 3 luni, poate sa dureze 6 luni, poate sa dureze 1 an de zile. Repet: depinde de ce ai facut in trecut, de cate „buruieni” ai plantat in trecut, depinde de ce „seminte” plantezi in prezent si de cum ai grija de aceste „seminte”.

LS – Este foarte interesant acest sistem al Slefuitorului de Diamante. Am putea concluziona cu ce este diferit acest sistem de tot ce am invatat noi pana acum? De tot ce ne invata toate cartile, filmele, documentarele, psihologii, psihoterapeutiii etc.?

FP – Principala diferenta apare din perspectiva asupra realitatii. In filosofia Slefuitorului de Diamante, realitatea nu vine din exterior. Sotul/partenerul tau nu vine din el insusi. Slefuitorul de Diamante spune ca daca sotul tau tipa la tine, nu el insusi a decis sa tipe la tine ci, pentru faptul ca acum o saptamana tu ai strigat la altcineva, asta a „plantat o samanta” care pe tine te face sa experimentezi un partener care striga acum la tine.

Or, in toate celelalte sisteme se pleaca de la ideea ca el a decis sa tipe la tine si atunci se dau o serie de strategii prin care tu sa il manipulezi, sa il santajezi, prin care sa il convingi logic ca lucrurile stau asa cum zici tu.

Or, asa cum au dovedit-o aceste sisteme, lucrurile functioneaza doar cateodata. De ce functioneaza doar cateodata? Pentru ca, atunci cand lucrurile functioneaza, acel cuplu, a „plantat o samanta” accidental pentru ca relatia sa functioneze ok.

Diferenta spusa in doua cuvinte este: celelate strategii functioneaza cateodata, ceea ce de fapt inseamna ca ele nu funcioneaza. Principiile Slefuitorului de Diamante functioneaza intotdeauna. Te poti baza pe rezultate.

LS – Acest sistem al Slefuitorului merge aplicat doar de catre un partener sau merge aplicat si de catre ambii parteneri care au inteles cum functioneaza aceste principii?

FP – Este ideal sa fie aplicat de catre ambii parteneri. Dar daca unul dintre parteneri nu cunoaste sistemul, este ok sa fie aplicat doar de catre cel care cunoaste sistemul. Deci merge si asa… si asa 🙂

LS – Probabil ca prin puterea exemplului, celalalt, incet… incet sa inteleaga si el aceste principii si sa le aplice.

FP – Si pentru ca vorbeai de puterea exemplului, este un domeniu foarte bun pe care sa testezi ca aceste principii functioneaza. Pentru ca, daca vezi ca aceste principii ca functioneaza pe relatii, de ce sa nu incerci sa le aplici si pe sanatate? De ce sa nu incerci sa le aplici si pe bani? De ce sa nu incerci sa le aplici si pe alte domenii cum ar fi pe cariera, vocatie…sau alte domenii ale vietii tale personale pe care ai incercat acele strategii clasice pe care ai vazut ca funcioneaza doar uneori?

Asa ca cei care citesc acest interviu o pot lua ca pe o tema pe termen lung…sa testeze sa vada daca functioneaza pe relatii apoi sa aplice pe bani, pe sanatate, pe cariera sau pe alte domenii de interes.

LS – Ok. O sa imi indrum cititorii sa testeze acest sistem. In loc de incheiere, ce ne mai poti spune? Referitor la relatii, evident 🙂

FP – rade 🙂 – Ca….relatia este vehiculul ideal pentru evolutie personala, dar ca, pe langa relatie, este nevoie si de ceilalti 2 piloni: bani si sanatate. Cei care au ales sa inceapa dezvoltarea personala pe relatii, de la un moment dat incolo vor trebui sa lucreze si pe ceilalti 2 piloni.

Le recomand sa foloseasca principiile Slefuitorului de Diamante la modul: sa aleaga o persoana singura care poate fi un copil dintr-un camin de copii, un batran dintr-un camin de batrani, sau poate fi pur si simplu o persoana singura care locuieste pe scara cu ei sau in apropiere.

Apoi, o ora pe saptamana sa petreaca timp si sa acorde atentie acestei persoane iar in fiecare seara sa se bucure pentru ca a oferit acelei persoane niste momente placute iar ceea ce se va intampla este ca relatia de cuplu va evolua in mod miraculos. Iar in momentul in care rudele, cunostintele, prietenii il vor intreba ce a facut ca relatia lui arata asa, sa spuna ce au facut si rezulatul pe termen lung este ca nu vor mai exista persoane singure in lume.

LS – Banuiesc ca acesti pasi pot fi aplicati si de catre cei care sunt in cautarea unui partener.

FP – Sigur 🙂

LS – Super. Foarte frumos. Abia astept o lume fara persoane singure :). Eu personal promit sa merg pe directia aceasta si sa am grija de persoane singure.

Florin iti multumesc foarte mult timpul acordat si sa ne revedem/reauzim cu bine 🙂

FP – Doamne ajuta! Si eu multumesc.

Tabără despre Relația de Cuplu

În tabăra de la Olănești „Cum să ai parte de o relație de vis. 2 zile pentru o relație de cuplu împlinită până la adânci bătrâneți” o să vezi demonstrația faptului că realitatea este 100% responsabilitatea noastră, o să vezi în ce fel imaginile din subconștient ne forțează (acesta e cuvântul – nu e alegerea noastră, suntem forțați să experimentăm realitatea pe care o trăim) și cum să folosești acest lucru în favoarea ta.

Click aici pentru detalii și înscriere

Tot în tabără o să mai vorbim și despre ce să plantezi ca să ai relația pe care ți-o dorești și la ce să ai grijă să nu plantezi. O să fii surprins(ă), la fel ca mine, la fel ca persoanele care au aflat această informație câte lucruri facem incorect – noi crezând că procedăm corect – și de ce ni se întâmplă lucruri ”nașpa” care ne fac să gândim ”Da’ de ce mi se întâmplă mie acest lucru? Lumea pare nedreaptă”.

Citeste mai mult pe: diamondcutter.ro

Social

Arhiva stiri