„Aliatii”- cine te ajuta ca sa inaintezi pe proiectele tale?

Era un moment critic din viata mea. Tocmai ma duceam la sediul unei firme care ma trasese pe sfoara. Aveam 23-24 de ani si eram la carma uneia dintre firmele care, pur si simplu, nu au functionat. Eram prea crud sa inteleg ce mi se intampla, cert este ca “greseala” ma costa undeva la 5000 de euro, bani pe care nu ii aveam. Nu vreau sa intru in detalii despre asta acum.

Imi dadusem demisia si visul meu se apropia rapid de final. Intr-o ultima incercare, am luat autobuzul cu un prieten, ca sa ma duc la furnizorul meu, cel care ma “pacalise”, ca sa incerc sa scot castanele din foc cu mana. Probabil ca era prea tarziu si cel mai probabil urmau cateva luni foarte grele pentru mine.

Eram furios si speriat in acelasi timp.

In autobuz, undeva in zona Piata Domenii, ii tot explicam prietenului meu frustrarea mea si detaliile intelegerii initiale. Langa noi era un mosulet cu o ramasita de par gri in cap, care avea un zambet larg pe fata, in timp ce ne asculta. Am coborat impreuna si m-a tras de mana.

“Vreau sa iti spun ceva, daca nu este cu suparare.”

M-am uitat la el destul de ciudat, pentru ca nu il cunosteam. Plus ca aveam tot felul de trairi ciudate, incat imi venea sa il reped. Dar m-am abtinut, pentru ca avea o energie foarte calma. A continuat:

“Am 71 de ani, am facut ceva bani la viata mea, si pe vremea lu’ impuscatu’, si dupa revolutie. I-am pierdut pe toti. Inca ma mai lupt sa fac ceva cu viata mea, inca mai am foc in mine sa mai sparg cateva ziduri cu capul. Inca ma gandesc cum sa depasesc limitele astea pe care le vad in jurul meu. Si vreau sa iti spun ceva: e o viata frumoasa, cand faci asta.”

Atat mi-a zis. Apoi a intors spatele razand si a plecat. Noi doi, pustanii, dadeam deja ochii peste cap, in sensul de “habar nu stie ce vorbeste, e nebun”, dar s-a oprit si s-a mai intors o data cu zambetul larg pe fata.

“Esti tanar si drumul e lung!”

A ras din nou si a plecat de-a binelea. Parca a fost din alt film, toata intamplarea. Ca atunci cand cineva se baga in seama cu tine si vorbeste numai prostii. Iar prostiile alea incep sa aiba sens mult mai tarziu.

Am pierdut lupta aia cu dragonul. Dar mosulica ala mi-a ramas lipit in creier cu discursul lui abramburit. Am mai pierdut cateva lupte, am si castigat cateva… si acum pot spune ca mosul nu era nebun deloc. Inca ma gandesc cum sa depasesc limitele astea pe care le vad in jurul meu. Si vreau sa iti spun ca este o viata frumoasa, cand faci asta.

Aliatii

Am vorbit data trecuta de dusmani, sunt trei principali:

* Tehnologia si Conectivitatea (care duc la fragmentarea atentiei si incapacitatea de a te conecta la ceea ce faci)
* Prietenii apropiati si familia (prin criticile prin care, teoretic, incearca sa te “protejeze”)
* Ratiunea (in sensul de “prea multe ganduri si prea putina actiune” sau de “supraanaliza”)

Ca sa poti ramane senin precum mosuletul din povestea anterioara si sa ai o viata frumoasa, fara sa te transformi intr-o acritura, care crede ca nimic nu e posibil, atunci cel mai bine ar trebui sa apelezi la cativa aliati.

Sunt extrem de puternici, odata ce ti-i faci prieteni. Ti-i dau pe scurt aici, si pe urma spun si cateva cuvinte despre fiecare:

* Naivitatea
* Incapatanarea
* Memoria scurta (eu ii mai spun si “guma de sters”)
* Dorinta de joaca
* Cei iubiti

Naivitatea

Cand ai in fata un vis, o viziune sau chiar si un obiectiv, fara putina naivitate din partea ta – ca toate lucrurile or sa iasa bine, ca nu o sa fie greu, ca nu o sa se intample chiar cel mai negru scenariu pe tine – nu prea ai cum sa te scoli din pat. Naivitatea este vocea aia care, cand lumea arunca cu critici din toate partile, tu sa spui:

“Sunt invidiosi!”

E capacitatea de a nu sti cat de greu o sa fie si nici sa nu vrei sa afli. “O s-o fac eu cumva!”

Naivitatea este aliatul care ii spune ratiunii: “Da’ mai taci din gura, ca m-ai ametit de tot!” Din cand in cand isi aduce si verisorii primari, ignoranta si aroganta. Si atunci esti impachetat si gata de drum.

Intrebarea de multe ori ramane – cum ramai naiv, nedandu-ti voie sa gandesti “prea” mult, inainte de un proiect in special? Cum ramai naiv, crezand orbeste ca o sa ajungi la capat? Ca exista un “capat”? Ca exista un taram al fagaduintei?

Pentru ca cel care are aliatul asta, indiferent cat de plin de obstacole a fost drumul, la final va spune: “N-am stiut ca este atat de greu, ca nu stiu daca m-as fi apucat.” Daca auzi replica asta, nu-l crede. S-ar fi apucat, pentru ca are alaturi de el un aliat foarte puternic.

Incapatanarea

Daca naivitatea te pune pe linie, incapatanarea te tine acolo. Nu ai nevoie de IQ foarte mare ca sa fii incapatanat ca un catar si nici vreo diploma de facultate. Doar esti, pur si simplu.

“Raman aici, pana la final!” – spune incapatanatul. Pentru ca e mai bine sa termini, chiar si in genunchi, decat sa stai o viata intreaga intrebandu-te cum ar fi fost daca nu ai fi renuntat.

Memoria scurta (sau guma de sters)

Este un aliat formidabil. Oricat de grea a fost ziua de azi, oricat de jos ai ajuns pe fundul oceanului, sa ai pe cineva care sa iti spuna maine dimineata, la prima ora: “S-o mai facem o data!” trebuie sa fie fantastic.

Memoria scurta este aia care iti sterge durerea de pe o zi pe alta.
Care iti da energie, acolo unde ieri nu mai era.
Care iti da speranta, acolo unde e numai disperare cu cateva ore inainte.
Putere unde e numai slabiciune.
Curaj unde apare frica.

E o nebunie, iti spun.

Dorinta de joaca

Este un fel de energie de copil, sa cauti placerea din ceea ce faci in mod repetat si care ar trebui sa te duca la un prag apropiat nebuniei. Sa cauti metode diferite, facand acelasi lucru. Sau sa te distrezi, acolo unde este plictiseala.

E curiozitate combinata cu entuziasm. E un copil blond, imbracat cu un maieu alb, pantaloni scurti si tenesi in piciare, care sta pe un trotuar prafuit si se uita la nori ranjind fara noima, in lumea lui. Cel putin ceilalti vad nori, pentru ca el vede dragoni care scuipa flacari.

“Cum fac sa imi placa?” este intrebarea prin care convoci dorinta de joaca.

Cei iubiti

E destul de ciudat ca ii pomenesc persoanele importante, pe care le iubesti, la categoria aliatilor, in conditiile in care sunt nominalizati cu brio si la categoria dusmanilor, unde se numeau “Prietenii apropiati si familia”. Dar am vorbit atat de mult de esecuri, de momentele grele care vin inerent intr-o viata de om, de momentele in care te cuprinde disperarea, cand nu mai vezi mai departe de urmatoarea mancare pe care o pui pe masa….

Toate astea fac parte din povestile noastre. Nu suntem (doar) blindati cu superputeri, avem slabiciuni. Iar slabiciunile, desi din afara par un moft, o scuza, cand le traim apar ca ditamai zidul chinezesc.

Si in acele momente, cand ridici privirea din pamant, de obicei vezi pe cineva. Este unul dintre “cei iubiti”, cel care iti sterge lacrimile si te ridica. Cel cu care poti avea o conversatie autentica, de la suflet la suflet, care iti da sens si speranta.

Este cel care ramane langa tine si la victorie si la esec. Motivul care faci tot ce faci.

Momentele astea de intimitate fac parte din calatoria noastra. Iar oamenii cu care le avem sunt “cei iubiti”: un prieten, un frate, o sora, un copil, mama, tata, sot. Chit ca, in anumite momente, fac parte si din “cealalta” categorie.

Pentru ca unele povesti asa sunt, mai complicate.

Si noi trebuie sa luam ce e mai bun si care ne ajuta sa inaintam.

Cam atat si pentru azi,
Am acoperit eroul, dragonul, dusmanii si aliatii.

Daca pana acum am fost mai mult in partea de filozofie a “jocului”,
data urmatoare intram in zona ceva mai pragmatica.

Voi veni cu harta (cum se deseneaza una, astfel inca sa stii cum sa ajungi la “dragon”: cum sa pornesti la drum, cum sa nu te ratacesti, cum sa depasesti obstacolele care tot apar, cum sa te echipezi in fata “marii batalii”, cum sa il infrangi).

Cu drag,
Daniel Zarnescu

PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul”, o gasesti aici -> AICI <-
Partea a V-a – „Dragonul”, o gasesti -> AICI <-
Partea a VI-a – „Dusmanii”, o gasesti -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „aliati”, care sa te ajute, atunci cand iti este greu. Repet rugamintea, nu te speria daca momentan ti se pare lipsit de aplicabilitate. Data viitoare voi veni exact cu asta – cum pui in practica tot ce am discutat pana acum.

PPS: Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi care dintre aliati ti se pare cel mai de incredere (pe care poti sa il accesezi cel mai usor).

Am nevoie de tine si de interactiunea cu tine. Prin povestile pe care ni le spunem, prin experientele proprii – crestem cu totii si ajutam alte mii de persoane sa nu faca greselile pe care noi le-am facut. Sa invete din ceea ce ni s-a intamplat.

Asa ca aceasta serie de articole este o treaba in doi, intre mine si tine:

* eu scriu aceasta serie de articole, cu scopul in minte de a te ajuta sa fii mai productiv, intr-un final, si de a depasi blocajele pe care le intalnesti pe parcurs
* tu raspunzi cu un comentariu si continui viziunea pe care am inceput-o eu.

Intrebarea de astazi este: „Care este aliatul tau preferat, care apare cand ai nevoie de el?”

Te astept in sectiunea de comentarii, de mai jos!

Citeste mai mult pe: construimimperii

Social

Arhiva stiri