Replici de evitat când vorbești cu un boarder

Ioana Savu

Ioana Savu

Suntem boarderi cu bun-simț, n-avem noi treabă, dar ne mai aud urechile câteodată niște dume ce ne cam calcă pe tail. Din proprie experiență și nu numai, tind să cred că următoarele replici, care încep să-și cam merite și statutul de clișee, ar bucura destul de mult majoritatea boarderilor dacă ar fi, pe cât posibil ocolite sau măcar adresate la “bâză” atunci când chiar nu te poți abține.

1. “Ah, tu porți cască pentru că nu știi să te dai…”

Amuzant sau nu, minunata replică mi-a fost transmisă cu toată încrederea că singurii care ar trebui să poarte cască sunt începătorii. Că sunt un mic kamikaze atunci cand mă chinui cu ceva anume pe pârtie și aterizez în cap de cele mai multe ori până-mi iese… e altă tocană de cartofi. Pentru mine casca e un must have și ar trebui să fie pe primul loc în lista de protecții pentru snowboarding, no matter what, fie că te dai pentru distracție sau în competiții. Și motivul e cât se poate de simplu: Gândește-te că vrei să te dai. Mult. Pentru tot restul vieții și dincolo de ea. Mai mult decât atât, nu porni de la premisa că o să vină un moment al vieții în care o să fii atât de bun încât nici nu-ți va mai trebui cască vreodată.

2. “Vai, de s-ar opri odată ninsoarea asta…”

Ne udăm la picioare, n-avem încălzire în scaune, musai să rașchetăm parbrizul, ne pică fulgul pe nas de ni-l julește, măcar o umbrelă de-aveam…și lista tânguirilor continuă în timp ce eu zâmbesc diabolic privind la ninsoare prin cei 2 metri de geam de la birou, ascultând colegi de muncă cu probleme grave de sezon. Și mă gândesc că trebuie să verific legăturile, să-mi încarc skipass-ul și să o șterg de-acolo, direct în munți. Văd, văd că ninge și nu pot să mă gândesc decât la dragul meu Postăvar, ascuns sub valurile de alb unite cu cerul. Și seara, în drum spre casă, mai dau și de un taximetrist văicărindu-se că “ce iarnă grea, tu copilă… ce geruri, ne prăpădim cu toții mintenaș!”

3. “Da’ ce… mai e zăpadă?!”

Nu, îmi scot placa la un film. Bine, recunosc, era 5 iunie… într-o dimineață când m-am trezit înaintea celui mai șmecher cocoș din sat și m-am urcat în tren direct spre Sinaia. Planul era să ne dam pe una din văile rămase înzăpezite din Bucegi și eu să mă încumet a face primele sărituri. Având în vedere tonele de grade de afară, oamenii se abțineau în măsura în care puteau să nu se uite la mine contrariați că avusesem toate șansele să greșesc anotimpul. Ei bine, n-am greșit și mai mult decât atât, am avut parte de super-zăpadă, cu prima săritură făcută la kicker de un metru și, deși n-am pupat landing frumos (pentru că m am înfipt în el, teehee!), m-a ambiționat să exersez toată ziulica aceea frumoasă de început de vară. Așa că… dacă nu-i zăpadă în fața blocului, sigur nu-i nicăieri ?

4. “Nu puteai si tu sa alegi ski-ul?”

Păi ba da, numai că nu. Eterna și nemuritoarea gâlceavă dusă la extrem câteodată, căreia unii îi acordă mai multă importanță decât ar trebui. Într-adevăr, boarderule, nu-ți convine, de exemplu, că pierzi viteza atunci când trebuie să ocolesti vreun schior, dar eviți totuși să te opărești și cauți să te dai și off-piste pentru că la urma urmei îți place liniștea muntelui, că de-aia te dai, apreciezi și contribui la pacea de pe munte. Și totuși… deși ești conștient că nu te face mai grozav faptul că ești hater de schiori, ai prefera ca replicile de genul ăsta să rămână în creierele celor care le-au “gândit”, nu?

În altă ordine de idei – sigur te-a lovit și pe tine:

“Hopa, pârtie cu teleski, ce facem?”

Ce să și facem, ne adaptăm. Ba cu o legătură prinsă, ba cu ambele, ba ne tragem pe fese la propriu. Unii boarderi au devenit experți, alții încă se mai chinuie sau nici nu se mai complică să elaboreze vreun skill de urcat mai ușor cu teleski-ul. Primele mele experiențe cu teleski-ul? Să fi fost vreo 10-15 metri de “călătorie”cel mult, în care tot ce făceam era să stau crispată şi să mă închin imaginar, poate-poate ajung şi eu într-un final. N-a fost să fie chiar atunci, dar şi când a fost! Ideea e că pe orice parte ai intoarce și ai suci datele problemei, schiorii vor fi forever avantajați la asta, motivul e lesne de priceput. Cu toate astea, vremurile în care boarderii erau descalificaţi din prima la teleski sunt demult apuse, pentru că, vorba aia…la vremuri grele, şi boarderi pe măsură!

The post Replici de evitat când vorbești cu un boarder appeared first on ski-si-snowboard.ro.

Citeste mai mult pe: ski-si-snowboard.ro

Social

Arhiva stiri