.jpg)
„Un gând este inofensiv atât timp cât nu îl credem. Nu gândurile noastre, ci ataşamentul nostru faţă de gândurile noastre ne cauzează suferinţa. Ataşamentul de un gând înseamnă să credem că este real, fără a investiga. Un crez este un gând de care ne-am ataşat, deseori ani de zile. (…) Gândurile doar apar. Vin din nimic şi se duc în nimic, ca norii care trec pe cerul pustiu. Vin ca să treacă, nu să rămână. Nu există nici un rău în ele, până ne ataşăm de ele ca şi cum ar fi reale.(…) Gândurile sunt ca o briză, sau ca frunzele într-un copac, sau ca picături de ploaie care cad. Apar ca atare, iar prin investigare, putem deveni prieteni cu ele. Te-ai certa cu o picătură de ploaie? Picăturile nu sunt personale şi nici gândurile. O dată ce un concept este primit cu înţelegere, următoarea dată când apare îl vei găsi interesant. Ceea ce era un coşmar, acum este doar interesant. Următoarea dată când apare, s-ar putea să-l vezi ca amuzant. Următoarea dată s-ar putea să nici nu-l mai observi. Aceasta este puterea iubirii a ceea ce este.”
Citatul de mai sus este preluat din cartea „Iubeste ceea ce este” scrisă de Byron Katie, carte care a fost tradusă și în limba română (link). Poveste lui Byron Katie (Byron Kathleen Reid) este una impresionantă, iat-o mai jos pe scurt (preluată tot din prezentarea cărții):
„Byron Kathleen Reid a devenit depresivă sever după vârsta de treizeci de ani. Pentru o perioada de zece ani, depresia ei s-a adâncit, iar Katie (cum îi spun toţi) şi-a petrecut doi ani fiind aproape incapabilă să-şi părăsească patul şi obsedată de sinucidere. Astfel, într-o dimineaţă, din adâncul disperării, a experimentat o realizare care i-a schimbat viaţa.
Katie a observat că atunci când credea că un lucru ar trebui să fie altfel decât este („Soţul meu ar trebui să mă iubească mai mult”, „Copii mei ar trebui să mă aprecieze”) suferea, iar atunci când nu credea astfel de gânduri, simţea pace. A realizat că ceea ce îi cauza depresia nu era lumea înconjurătoare, ci ceea ce credea despre lumea din jurul ei. Într-o clipă, Katie a văzut că încercarea noastră de a găsi fericirea era inversă, în loc să încercăm, fără speranţă, să schimbăm lumea ca să corespundă gândurilor noastre despre cum „ar trebui” să fie, putem investiga aceste gânduri şi prin întâmpinarea realităţii aşa cum este, experimentăm o libertate şi o fericire neimaginată. Katie a dezvoltat o simplă, dar puternică metodă de investigare, numită Lucrarea, care a făcut această transformare posibilă. Ca rezultat, o femeie ţintuită în pat, sinucigaşă, a devenit plină de iubire pentru tot ceea ce viaţa aduce.
Înţelegerea minţii pe care Katie a avut-o, este în concordanţă cu ultimele descoperiri din neuroştiinţa cognitivă, iar Lucrarea a fost comparată cu dialogul socratic și învăţăturile buddhiste. Dar Katie şi-a dezvoltat metoda fără cunoştinţe de religie sau psihologie. Lucrarea este bazată doar pe experienţa unei femei despre cum suferinţa se creează şi se încheie. Este uimitor de simplu, accesibil oamenilor de toate vârstele şi din orice mediu şi nu necesită mai mult de un pix, o foaie şi o minte deschisă. Eckhart Tolle spune despre aceasta: „Lucrarea propusă de Byron Katie este o mare binecuvântare pentru planeta noastră. Cauza de bază a suferinţei este identificarea cu gândurile noastre, cu „poveştile” care ne trec continuu prin minte. Lucrarea acţionează ca o sabie ascuţită care taie acea iluzie şi îţi permite să-ţi cunoşti singur esenţa nemărginită a fiinţei tale. Bucuria, pacea şi iubirea emană din ea, ele fiind starea noastră naturală.” Înregistrări video şi audio ale lui Katie facilitând Lucrarea pe diferite teme sunt disponibile pe pagina sa www.thework.com„.
Pentru că sunt puține exemple traduse ale Lucrării și pentru că am găsit unul care știu că este util foarte multor situații de viață, am tradus video-ul de mai jos: Lucrarea pe gândul „Nu trăiesc la potențialul meu maxim” (*din butonul cu patru mici săgeți din bara player-ului setați „full screen”):
Pentru o înțelegere profundă a Lucrării și exemple concrete de aplicare recomand trei cărți ale lui Byron Katie care pot fi comandate online după cum urmează – transportul fiind gratuit oriunde în țară:
– „Pune-ți gândirea sub semnul intrebării și schimbă lumea” – comandă online de aici (link);
– „Cine ai fi tu fără povestea ta?” – comandă online de aici (link);
– „Iubește ceea ce este” – comandă online de aici (link).
Un alt exemplu al aplicării Lucrării există în articolul de aici (link), iar despre gânduri nefondate, presupuneri inutile, prejudecăți și proiecții iluzorii merită să vizionați documentarul care există aici (link).
*** Despre potențialul nostru maxim (dar în alt sens decât cel din video-ul precedent) voi vorbi la Cluj și București:.
– 25 mai Cluj – conferință la Festivalul Evoluție Conștientă – detalii aici (link).
– 31 mai, 1 iunie București – workshop „Regăsirea Potențialului Interior” – detalii aici (link), vă aștept cu drag 🙂
Dacă este prima dată când ai ajuns în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Poți folosi ca hartă a site-ului listele „Articole recomandate”, „Resurse video” și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Te poți conecta cu artiolele blogului oferindu-i un Like. Te mai aștept,.
cu drag ♥ 😀
Citeste mai mult pe: Adinaamironesei.blogspot.com
Similare