Jungle Laser Tag Mania – un mod de distractie incredibil, jocurile video transpuse in realitate

Laser Tag

O sa fiu sincer cu voi, NU STIAM ca exista asa ceva. Pentru cei mai tineri dintre cititorii TimeTV poate parea comic iar pentru cei trecuti de varsta a doua va anunt prin itermediul acestui articol ca este cel mai tare joc(real) pe care l-am jucat vreodata.

Cei mai tineri sunt deja familiarizati cu o astfel de distractie prin intermediul jocului video Counter-Strike, eu am crezut ca este un fel de paintball dar mult mai plictisitor. A trebuit sa o traiesc si pe asta sa vad diferenta.

jungle laser mania laser tag

Ca sa intelegeti mai bine ce inseamna un Laser Tag adevarat o sa va dau cateva argumente:

– batalia se desfasoara intr-o incinta inchisa, nu conteaza ca ploua si ninge afara, tu in continuare poti sa-ti impusti adversarul.

– nu conteaza ca afara este inca ziua, in arena abia o sa-ti vezi mainile care oricum o sa tremure in continuu din cauza adrenalinei care iti trece prin vene.

– vesta pe care o porti este atat de usoara si computerizata, mai ca te simti un mic „TERMINATOR”, cu aceasta ocazie tu vei zice faimoasa sintagmaI’ll Be Back „. Nu ai masca pe fata ca la paintball, care in functie de vremea de afara ti se poate aburi si devine atat de enervanta si ineficienta exact cand jocul se incinge.

– nu ai cum sa te ranesti pentru ca „munitia” consta in fascicole de laser transmise catre adversar.

– chiar daca totul este wireless trebuie sa tintesti adversarul in anumite zone ca sa fie doborat si fiecare punct nimerit are o importanta vital in punctajul acumulat. Nu mai zic de precizia cu care inregistreaza fiecare „glont” care te atinge. Prima data cand am fost nimerit si a inceput sa vibreze vesta pe mine mai ca m-am speriat, am crezut ca cine stie pe ce priza am calcat dar nu, eram doar eu pus in fata unei tehnologii cu care nu ma mai intalnisem pana atunci.

– armele sunt alocate jucatorilor dupa nume, astfel incat la sfarsitul jocului se pot genera statistici pe baza carora este decis rezultatul final. Nu stiu voi de cate ori ati jucat paintball dar sigur ati nimerit un adversar pe care chiar daca ati fost sigur ca l-ati nimerit el tot striga din transee ca ai tras pe langa. Evident dupa ce se termina jocul el era plin de vopsea si avea cel putin nevoie de un prosop sa-si scoata „munitia” dintre dinti. Sunt sigur ca ati patit-o.

– De arena nu mai vorbesc. Aproape 2000 metri patrati, pictata intr-o tematica de jungla si aici ma duc cu gandul la un alt film bun „PREDATOR”. Sunete din jungla, jocuri de lumini, spoturi si locuri foarte intunecate. De toate pentru toti. Iar cele 5 poduri suspendate sunt cireasa de pe tort. Cand am fost incoltit prima data de adversari si am fost nevoit sa ies din bataia „pustii” am alergat pe unul dintre ele, mi-a stat inima in loc (atentie mare pentru cei care suferiti de tensiune, cumulat si cu adrenalina care va inunda, poate fi considerat periculos :)), dar nu a fost niciun pericol, ele doar sunt facute special sa te simti ca un adevarat om al junglei caruia nu ii poate sta nimic in cale.

– rampe multe, urci, cobori, camere si camarute unde te poti ascunde pentru a-l elimina pe adversar de unde se asteapta el cel mai putin. Este locul de joaca perfect, exact asa cum ne imaginam noi in copilarie cand ne puneam cate o palarie rupta de-a bunicului pe crestet si o zbugheam la fuga cu un bat in mana, alergand pana la epuizare in noapte, dupa cine stie ce naluci create de mintea nostra pura, care acum este imbacsita de limitarile societatii.

Jungle Laser Mania este un joc laser tag care poate fi jucat de oricine doreste sa intre intr-o lume virtuala transpusa in realitate, intr-o arena uriasa dispusa pe doua niveluri, in care podurile suspendate din funii si lemn sporesc distractia si cresc nivelul adrenalinei si te introduc in atmosfera specifica junglei amazoniene. Jungle Laser Mania este locul perfect pentru aniversari sau teambuilding-uri organizate de corporatii.

jungle laser mania laser tag laser max

Unde am trait aceasta experienta? Va zic si voua dar sa nu mai spuneti la nimeni ca dupa aceea o sa ne batem sa prindem un loc.

Jungle Laser Tag Mania se numesc cei care au avut aceasta idee geniala. Si ii puteti gasi pe Str. Popa Nan, nr. 82, Sector 2 (București) – lângă Universitatea Hyperion. Mai multe detalii gasiti aici.


Vizualizare hartă mărită

Mai puteti citi pe TimeTV si:

Social

Arhiva stiri