Ford Ka Concept: iata viitorul mini Ford

Nu, Ford Ka nu a murit. Actuala versiune inca exista, in ciuda unor vanzari sub asteptari. Simtind nevoia unei schimbari, Ford a prezentat primele imagini ale unui concept Ka, care prefigureaza versiunea de serie a viitorului mini al marcii. Suna bine, nu? Nu chiar, inca nu se stie daca aceasta noua versiune Ford Ka va fi comercializata si in Europa.

Ford-Ka-Concept-1

Actualul Ford Ka inca este disponibil la reprezentante, dar a doua generatie a mini-ului Ford nu mai are mult pana la sfarsitul ciclului de viata. Constructorul a carui sigla este un oval albastru a dezvaluit primele imagini cu un nou concept de model mini, care arata foarte aproape de o eventuala intrare in productia de serie. Ford Ka Concept ar putea prefigura a treia generatie Ka si va fi prezentat in curand, in Brazilia. Remarcam imediat grila fata in stil „Aston Martin”, tipica ultimelor modele lansate de Ford, in timp ce profilul si partea din spate nu ies cu nimic in evidenta, tradand intr-un fel o abordare universal valabila a designului acestui model. Cea mai mare noutate este insa trecerea de la caroseria in 3 usi la cea in 5 usi, mult mai practica.

Cu siguranta va puneti intrebarea: „de ce prezentarea are loc in Brazilia?”. Foarte simplu, pentru ca Ford are in vedere in primul rand pietele emergente pentru noul Ka, iar asta nu ne face decat sa ne intrebam daca acest model va fi prezent sau nu si pe batranul continent. Pentru moment, oficialii Ford nu au dorit sa comenteze asupra acestui aspect. Noua generatie Ford Ka va fi prezentata anul viitor in Brazilia, dupa care va fi lansata treptat si pe alte piete emergente, considerate profitabile de catre Ford.

GALERIE FOTO:

Social

Arhiva stiri