Shelby Mustang GT si GT/SC. The Return.

Seamana cu un Ford Mustang GT, dar este un Shelby. Celebra marca americana, faimoasa pentru prepararea modelelor Ford, propune pentru 2014 o noua generatie Shelby GT, capabila de 430 CP.

Shelby Mustang GT 11

Shelby American continua sa ofere modele exceptionale, chiar si dupa disparitia creatorului acestei marci. Propunerea pentru 2014: un nou Shelby GT, bazat pe actuala generatie Ford Mustang. Modificari? Sigla Ford a disparut din partea frontala a masinii, calandrul este nou iar capota este din fibra de sticla!

Din punct de vedere tehnic, modelele Shelby intotdeauna au fost de inalta performanta. Pentru GT, americanii au optat pentru o suspensie Ford Racing si jante din aliaj de 20 de inci, „incaltate” cu anvelope BF Goodrich Comp2. Motorul este acelasi V8 de 5.0 litri, dar cu admisia de aer si esapamentul modificate. Rezulta o putere maxima de 430 CP, cu 10 CP mai mult decat blocul original.

Shelby Mustang GT 5

Not enough? Adica nu va este de ajuns? Exista in catalog si o versiune GT/SC, care dezvolta, cu ajutorul unui compresor, nu mai putin de 525 CP. Tot nu va ajunge? Se poate si mai mult: 624 CP! In aceasta ultima si monstruoasa varianta, masina atinge 100 km/h in mai putin de 4 secunde (mai exact, sprintul de la 0 la 97 km/h se face in 3.7 secunde), iar sfertul de mila (aproximativ 400 metri) este parcurs in 11 secunde.

Pack-ul Shelby GT costa 14.995 $, iar pachetul GT/SC 27.995 $, bani ce trebuie adaugati la pretul unui Ford Mustang GT in versiunea de baza.

GALERIE FOTO:

Social

Arhiva stiri