Care dintre mineralele străvechi a dat naștere vieții?

Care dintre mineralele străvechi a dat naștere vieții?

Dacă excludem teoria panspermiei, cea mai răspândită ipoteză cu privire la originea vieții pe Terra este cea a procesului misterios prin care, din materie anorganică, o moleculă a început să se autoreplice, ducând ulterior către ceea ce înseamnă viața de azi. Însă care au fost acele minerale de la începutul Terrei, și care dintre ele se face „vinovat” de geneza vieții?

mineralele

Robert Hazen, geolog în cadrul Institutului Carnegie din Washington, a alcătuit în premieră o listă cu toate mineralele care ar fi putut exista la începutul Terrei, în așa numitul eon Hadean. Conform studiul său, publicat în American Journal of Science, doar 420 de minerale (8% din cele aproximativ 5.000 de minerale care există azi) erau prezenta la suprafața Pământului în acea perioadă de timp.

„Faptul că avem un număr atât de mic de minerale la orginile planetei noastre este o consecință a modului în care acestea se formează de-a lungul timpului. Cele mai multe dintre cele 420 de de minerale din Hadean își au originea în magmă, la fel cum s-au putut forma prin alterarea unor minerale în contact cu apa fierbinte”, susține Hazen.

Miile de minerale existente azi sunt un produs direct al evoluției vieții sau al fotosintezei. De asemenea, elemente rare, așa cum sunt litiul, molibdenul sau beriliul, au avut nevoie de cel puțin 1 miliard de ani pentru a apărea, și asta pentru că este extrem de dificil ca astfel de elemente să se concentreze în cantități suficiente pentru a crea minerale.

„Din fericire, cele mai multe dintre mineralele asociate cu apariția vieții erau prezente în Hadean. Spre exemplu, mineralele sulfuroase, care au o capacitate crescută de a genera reacții organice. Trebuie avut însă în vedere că Hadeanul ilustrează o lume complet diferită de a noastră. Mii de comete și de asteroizi, unii cu diametrul de cel puțin 160 de kilometri, s-au izbit de Terra, creând uriașe zone hidrotermale în care se puteau forma minerale exotice”, adaugă geologul american.

Studiul lui Hazen susține faptul că evoluția planetei Marte s-a oprit în stadiul în care se afla Terra în Hadean. Astfel, pe Marte ar trebui să existe un număr de circa 400 de minerale, fapt pe care îl vom afla curând, grație roverului Curiosity.

Social

Arhiva stiri