Teoria care confirma varianta biblica a Genezei. Oamenii au fost creati din „tarana”

Biblia, Coranul, dar si mitologia din Grecia antica spun ca oamenii au fost creati de zei din tarana, adica din pamant. Acum, o noua teorie stiintifica ofera, in mod poate surprinzator, credibilitate acestei legende.

Oamenii

 

 

Cercetatorii de la Universitatea Cornell sustin ca “tarana”, adica solul, a fost “leaganul vietii pe Pamant”.

Solul, care este de fapt o combinatie de minereuri, a functionat ca un adevarat laborator, absorbind ca un burete toate chimicalele si moleculele.

Acest proces a durat miliarde de ani, timp in care acesti compusi chimici au reactionat intre ei si au format proteine si ADN, iar la final celule vii, spun savantii, care au publicat teoria in revista Scientific Reports.

Biologii si inginerii de la Cornell sustin astfel o ipoteza privind geneza prezentata in multe religii, formulata prima data cu mii de ani in urma.

Legendele grecesti, egiptene sau asiatice, dar si Biblia, spun ca oamenii au fost creati de divinitate din bulgari de tarana, modelati  asemeni unor statui de lut si care au primit apoi suflet.

Vechiul Testament vorbeste despre acelasi lucru, fiind cunoscuta fraza “din tarana suntem facuti si in tarana ne vom intoarce”, rostita de obicei la inmormantari.

Savantii de la Cornel, printre care si profesorul Dan Luo, spun ca acest proces al creatiei ar fi avut loc mai ales in zone unde exista apa de mare, care formeaza cu solul un compus numit hidrogel, care absoarbe si mai multi compusi chimici.

Concluzia lor se bazeaza pe experimente cu hidrogel sintetic, cu ajutorul caruia au reusit sa obtina proteine, in laborator.

 

Mai puteti citi pe TimeTv.ro si:

Social

Arhiva stiri