ECKHART TOLLE: Un dialog despre scopul interior partea II-a

ECKHART TOLLE: Un dialog despre scopul interior partea I-a

Armonizarea completă cu momentul prezent nu implică încetarea oricărei mişcări? Oare nu implică existenţa unui obiectiv o ruptură temporară în cadrul acelei armonii cu momentul prezent şi, eventual, o restabilire a armoniei la un nivel mai înalt sau mai complex, odată obiectivul îndeplinit? îmi imaginez că nici copacul tânăr care îşi croieşte drum afară din pământ nu poate fi în armonie totală cu momentul prezent din cauză că are un ţel: vrea să devină copac mare. Poate că odată ce a ajuns la maturitate va trăi în armonie cu momentul prezent.

scopul interior eckhart tolle dezvoltare personala personal development timetv time e timpul

Copacul tânăr nu vrea nimic deoarece el este integrat în totalitate şi totalitatea este aceea care acţionează prin intermediul lui. „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc”, spunea Isus, „nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia”. Am putea spune că totalitatea — Viaţa — vrea ca micul copac să devină un copac în toată regula, dar copacul cel tânăr nu se vede pe sine ca separat de viaţă, aşa că nu vrea nimic pentru el. El este una cu ceea ce vrea Viaţa. De aceea nu este îngrijorat sau stresat. Iar dacă trebuie să moară prematur, moare fără crispare. Abandonul său în moarte este acelaşi cu abandonul său în viaţă. El îşi simte, oricât de neclar, înrădăcinarea în Fiinţă, în Viaţa unică eternă şi fără de formă.

Asemenea înţelepţilor taoişti din vechea Chină, lui Isus îi place să ne atragă atenţia asupra naturii, căci el vede cum în ea lucrează o forţă cu care oamenii au pierdut contactul. Este forţa creativă a universului. Isus mai spune că dacă Dumnezeu îmbracă florile simple atât de frumos, cu cât mai mult vă va îmbrăca Dumnezeu pe voi. Aceasta înseamnă că, dacă natura este o frumoasă expresie a impulsului evolutiv al universului, atunci când oamenii intră în armonie cu inteligenţa care stă la baza lui ei vor exprima acelaşi impuls la un nivel şi mai înalt, mirific. Aşadar, fiţi sincer faţă de viaţă fiind sincer faţă de scopul dumneavoastră interior. Atunci când deveniţi prezent şi, astfel, total în ceea ce faceţi, acţiunile dumneavoastră primesc încărcătură spirituală. La început e posibil să nu fie sesizată vreo schimbare în ceea ce priveşte ceea ce faceţi — doar modul în care acţionaţi se schimbă. Scopul dumneavoastră primordial este acum acela de a permite conştiinţei să curgă în ceea ce faceţi. Scopul secundar este reprezentat de ceea ce doriţi să realizaţi prin acţiune. Dacă înainte asociaţi întotdeauna noţiunea de scop cu viitorul, acum există un scop mai profund ce poate fi găsit doar în prezent, prin negarea timpului.

Atunci când vă întâlniţi cu oamenii, la locul de muncă sau oriunde altundeva, daţi-le toată atenţia dumneavoastră. Nu vă mai aflaţi acolo în primul rând în calitate de persoană, ci ca un câmp de conştiinţă, de Prezenţă vigilentă. Motivul iniţial pentru interacţiunea cu cealaltă persoană — cumpăraţi sau vindeţi ceva, solicitaţi sau oferiţi informaţii — devine acum secundar. Câmpul conştiinţei care se ridică între dumneavoastră şi cealaltă persoană devine motivul primordial al interacţiunii. Spaţiul acela al conştiinţei devine mai important decât ceea ce discutaţi, mai important decât obiectele fizice sau cele din minte. Fiinţa umană devine mai importantă decât lucrurile acestei lumi. Aceasta nu înseamnă că neglijaţi ceea ce este de făcut la nivel practic. De fapt, acţiunea se desfăşoară nu doar mai lesne, ci şi cu mai multă forţă atunci când dimensiunea Fiinţei este conştientizată, devenind astfel primordială. Apariţia acelui câmp unificator de conştiinţă între fiinţele umane constituie factorul esenţial în relaţiile de pe pământul nou.

Este noţiunea succesului doar o iluzie de natură egoistă? Cum evaluăm succesul?

Lumea vă va spune că succesul înseamnă realizarea a ceea ce v-aţi propus să faceţi. Vă va spune că a avea succes înseamnă a învinge, că recunoaşterea şi/sau prosperitatea sunt ingrediente esenţiale ale succesului. Cele menţionate mai sus — toate sau o parte din ele — reprezintă de obicei subproduse ale succesului, dar nu ele înseamnă succes. Noţiunea convenţională de succes priveşte rezultatul a ceea ce faceţi. Unii spun că succesul este rezultatul unei combinaţii de trudă şi noroc sau de hotărâre şi talent sau că este dat de faptul de a te afla în locul potrivit, la momentul potrivit. Deşi oricare dintre acestea pot determina succesul, ele nu reprezintă esenţa acestuia. Ceea ce lumea nu vă spune — pentru că nu ştie — este că nu vă puteţi îndrepta către succes, puteţi doar avea succes. Nu lăsaţi o lume nebună să vă spună că succesul este orice altceva în afară de reuşita momentului prezent. Şi ce înseamnă aceasta din urmă? înseamnă că aduceţi o calitate în ceea ce faceţi, chiar şi în cea mai simplă acţiune. Calitatea implică grijă şi atenţie, iar acestea însoţesc conştientizarea. Calitatea cere Prezenţa dumneavoastră. Să spunem că sunteţi un om de afaceri şi că după doi ani de mare stres şi încordare reuşiţi în sfârşit să ieşiţi pe piaţă cu un produs sau serviciu care se vinde bine şi vă aduce bani. Succes? în termeni convenţionali, da. În realitate, aţi petrecut doi ani poluându-vă corpul şi poluând planeta cu energie negativă, v-aţi adus dumneavoastră şi celor din jur nefericire şi aţi afectat mulţi alţi oameni pe care nici măcar nu i-aţi întâlnit vreodată. Supoziţia inconştientă din spatele unei astfel de acţiuni este aceea că succesul este ceva ce se va întâmpla în viitor şi că scopul scuză mijloacele. Dar scopul şi mijloacele sunt unul şi acelaşi lucru. Iar dacă mijloacele n-au contribuit la fericirea umanităţii, nici scopul n-o va face. Rezultatul, inseparabil de acţiunile care au condus către el, este deja contaminat de acţiunile respective, prin urmare va crea şi mai multă nefericire. Aceasta este acţiunea karmică, perpetuarea inconştientă a nefericirii. După cum ştiţi deja, scopul dumneavoastră secundar sau exterior aparţine dimensiunii timpului, în vreme ce scopul principal este inseparabil de momentul de Acum şi, prin urmare, necesită negarea timpului. Cum pot fi reconciliate? Realizând că întreaga călătorie a vieţii dumneavoastră se reduce în ultimă instanţă la pasul pe care îl faceţi în momentul acesta. Întotdeauna există doar acest singur pas, astfel că lui îi veţi acorda întreaga dumneavoastră atenţie.
Aceasta nu înseamnă că nu ştiţi încotro vă îndreptaţi; înseamnă doar ca pasul acesta este primordial, iar destinaţia — secundară. Iar ceea ce veţi întâlni odată ajunşi la destinaţie depinde de calitatea pasului. Cu alte cuvinte, ceea ce are să vă ofere viitorul depinde de starea de conştiinţă pe care o aveţi acum. Acţiunea primeşte calitatea atemporală a Fiinţării — acesta este succesul. Până ce Fiinţareanu curge în ceea ce faceţi, până ce nu deveniţi prezent, vă veţi pierde în ceea ce faceţi. Vă pierdeţi şi în ceea ce gândiţi şi, de asemenea, în reacţiile pe care le aveţi faţă de ceea ce se întâmplă în exterior.

Mai exact, ce vreţi să spuneţi prin „ Vă pierdeţi”?

Esenţa a ceea ce sunteţi o reprezintă conştiinţa. Atunci când conştiinţa (dumneavoastră) se identifică total cu gândirea, uitându-şi astfel natura esenţială, se pierde pe sine în gândire. Când se identifică cu formaţiuni mental-emoţionale precum dorinţa şi frica — forţele motivaţionale primordiale ale egoului — ea se pierde pe sine în acele formaţiuni. Conştiinţa se pierde pe sine şi atunci când se identifică cu acţiunile şi cu reacţiile faţă de ceea ce se întâmplă. Fiecare gând, fiecare dorinţă sau teamă, fiecare acţiune sau reacţie primeşte atunci un fals sentiment de sine, iar incapacitatea de a simţi bucuria simplă a Fiinţării duce la căutarea plăcerii, iar uneori chiar a durerii, ca substitute pentru ea. Aceasta înseamnă a trăi în uitare a Fiinţării. În starea aceea de uitare a ceea ce sunteţi, orice succes nu este nimic mai mult decât o amăgire trecătoare. Indiferent ce obţineţi, în curând veţi fi din nou nefericit sau vreo altă problemă vă va capta complet atenţia.

Cum ajung de la realizarea scopului meu interior la aflarea a ceea ce ar trebui să fac la nivel exterior?

Scopul exterior variază în mare măsură de la o persoană la alta şi niciun scop exterior nu durează o eternitate. El are o valabilitate temporară şi este înlocuit apoi de un alt scop. Gradul în care vă dedicaţi scopului interior al trezirii modifică circumstanţele exterioare ale vieţii dumneavoastră, dar variază şi el, de la o persoană la alta. În cazul unor oameni se produce o rupere fie bruscă, fie progresivă cu trecutul lor: locul de muncă, condiţiile de viaţă, relaţiile — totul este supus unei schimbări profunde. Unele dintre schimbări pot fi iniţiate chiar de ei, nu printr-un proces chinuitor de luare a deciziilor, ci printr-o realizare sau recunoaştere bruscă: iată ce am de făcut. Decizia vine de-a gata, ca să spunem aşa. Vine prin conştientizare, nu prin gândire. Într-o dimineaţă vă treziţi şi ştiţi ce aveţi de făcut. Unii oameni părăsesc un mediu de lucru sau o situaţie de viaţă înnebunitoare. Aşa că înainte să descoperiţi ce vi se potriveşte la nivel exterior, înainte să descoperiţi ce funcţionează, ce este compatibil cu conştiinţa pe cale să se trezească, s-ar putea să fiţi nevoit să aflaţi ce nu vi se potriveşte, ce nu mai funcţionează, ce este incompatibil cu scopul dumneavoastră interior.

Şi alt gen de schimbări pot apărea în viaţa dumneavoastră venind dinspre exterior. O întâlnire întâmplătoare aduce o nouă oportunitate şi expansiune în viaţa dumneavoastră. Un obstacol sau un conflict de lungă durată se topeşte. Prietenii dumneavoastră fie trec şi ei prin această transformare interioară, fie viaţa dumneavoastră se va îndepărta tot mai mult de ei. Unele relaţii se destramă, altele devin mai profunde. S-ar putea să fiţi concediat de la serviciu sau s-ar putea să deveniţi agentul unei schimbări în bine la locul de muncă. Soţia vă părăseşte sau ajungeţi cu ea la un nivel nou de intimitate. Unele schimbări pot părea negative la suprafaţă, dar curând veţi realiza că prin ele s-a creat în viaţa dumneavoastră spaţiul pentru ca ceva nou să se ivească.
Ar putea urma o perioadă de insecuritate şi incertitudine. Ce-ar trebui să fac? Din moment ce nu mai este egoul cel ce vă conduce viaţa, nevoia psihologică de securitate exterioară, iluzorie oricum, scade. Aveţi de-acum capacitatea de a trăi cu nesiguranţa şi chiar să vă bucuraţi de ea. Când nesiguranţa nu vă mai produce niciun disconfort se deschid posibilităţi infinite în viaţa dumneavoastră. Aceasta înseamnă că teama nu mai este un factor dominant în ceea ce faceţi şi nu vă mai împiedică să întreprindeţi acţiuni menite să aducă schimbarea. Filozoful roman Tacitus a făcut observaţia justă că „dorinţa de siguranţă se împotriveşte oricărei întreprinderi nobile şi măreţe”. Dacă nu acceptaţi nesiguranţa, atunci ea se transformă în frică. Dacă o acceptaţi fără rezerve, ea se transformă în creativitate, însufleţire şi vigilenţă.

Cu mulţi ani în urmă, ca urmare a unui impuls interior foarte puternic, am renunţat la o carieră universitară pe care ceilalţi ar fi numit-o „promiţătoare”, păşind într-o nesiguranţă absolută; şi de aici a rezultat, după câţiva ani, noua mea întrupare ca învăţător spiritual. Mult mai târziu mi s-a întâmplat din nou ceva similar. Am simţit impulsul de a renunţa la casa mea din Anglia şi de a mă muta pe Coasta de Vest a Americii de Nord. Mi-am urmat impulsul, deşi nu cunoşteam motivul care îl declanşase. Datorită acestui pas înspre nesiguranţă a rezultat Puterea prezentului, din care cea mai mare parte a fost scrisă în California şi Columbia Britanică, într-o perioadă în care nu aveam o casă a mea. Efectiv nu aveam niciun venit şi trăiam din economii, care se împuţinau tot mai mult. De fapt, totul s-a aranjat minunat. Am rămas fără bani chiar când mă apropiam de încheierea cărţii. Am cumpărat un bilet la loterie şi am câştigat l 000 de dolari, care m-au ajutat să continui încă o lună.

Însă nu toată lumea va trebui să treacă printr-o schimbare drastică în ceea ce priveşte împrejurările exterioare. Există şi oameni care rămân exact acolo unde sunt şi continuă să facă ceea ce făceau şi înainte. În cazul lor se schimbă doar modul în care acţionează, nu şi ceea ce fac. Şi se întâmplă astfel nu din cauza inerţiei sau fricii. Ceea ce deja făceau ei reprezintă mijlocul perfect prin care conştiinţa să intre în această lume şi nu este nevoie de un altul. Şi ei contribuie a crearea pământului celui nou.

Nu aşa ar trebui să se întâmple în cazul tuturor? Dacă împlinirea scopului interior înseamnă a fi în armonie cu momentul prezent, de ce-ar simţi cineva nevoia de a-şi schimba serviciul sau contextul vieţii?

A fi în armonie cu ceea ce este nu înseamnă să nu mai faceţi schimbări sau să deveniţi incapabili de acţiune. Dar motivaţia de a acţiona vine de la un nivel mai profund, nu din dorinţa sau frica egoului. Armonizarea în interioară cu momentul prezent duce la deschiderea conştiinţei voastre şi o aduce în armonie cu întregul, din care momentul prezent face parte integrantă. Întregul, totalitatea vieţii acţionează atunci prin dumneavoastră.

La ce vă referiţi atunci când spuneţi întreg?

Pe de o parte, întregul cuprinde tot ceea ce există. El este lumea sau cosmosul. Dar toate lucrurile existate, de la microbi la fiinţe umane şi galaxii, nu sunt entităţi sau lucruri separate cu adevărat, ci fac parte dintr-o reţea cu procese multidimensionale interconectate. Faptul că noi nu vedem această unitate şi că vedem lucrurile ca fiind separate are două cauze. Una este percepţia, care reduce realitatea la ceea ce ne este nouă accesibil prin gama mică a simţurilor noastre: ceea ce putem vedea, auzi, mirosi, gusta şi atinge. Dar atunci când percepem fără să interpretăm sau fără să aplicăm etichete mentale, adică fără să adăugăm gânduri percepţiilor noastre, putem într-adevăr simţi conexiunea de la un nivel mai profund decât cel la care percepem lucrurile ca aparent separate.
Cealaltă cauză mai serioasă a iluziei separării o reprezintă gândirea compulsivă. Atunci când suntem prinşi în fluxul neîncetat al gândirii compulsive universul se dezintegrează cu adevărat pentru noi, iar noi pierdem capacitatea de a simţi interconectarea a tot ce există. Gândirea taie realitatea în fragmente lipsite de viaţă. Iar dintr-o astfel de viziune fragmentată asupra realităţii se nasc acţiuni extrem de lipsite de inteligenţă şi distructive. Însă mai există şi un alt nivel al întregului, chiar mai profund decât interconectarea a tot ce există. La acel nivel mai adânc, toate lucrurile sunt una.

Aceea este Sursa, Viaţa unică nemanifestată. Este inteligenţa atemporală care se manifestă sub forma unui univers ce se desfăşoară în timp. Întregul este format din existenţă şi Fiinţă, manifestat şi nemanifestat, lumea şi Dumnezeu. Aşadar atunci când vă armonizaţi cu întregul, deveniţi o parte conştientă a interconectării dintre întreg şi scopul său: apariţia conştiinţei în această lume. Drept rezultat, vor avea loc mult mai frecvent întâmplări care vă vor veni în ajutor din senin, întâlniri norocoase, coincidenţe şi evenimente sincronice. Cari Jung a numit sincronismul un „principiu al conexiunii acauzale”. Aceasta înseamnă că între evenimentele sincronice nu există o conexiune cauzală la nivelul superficial al realităţii la care trăim noi. Sincronismul este manifestarea exterioară a unei inteligenţe din strat mai profund decât cel al lumii aparenţelor şi o conectare mai profundă decât poate înţelege mintea noastră. Dar putem participa în mod conştient la desfăşurarea acestei inteligenţe, la înflorirea conştiinţei. Natura există într-o stare de unitate inconştientă cu întregul. De aceea, spre exemplu, realmente niciun animal sălbatic nu a fost ucis în dezastrul tsunami-ului din 2004. Fiind în legătură cu totalitatea mai mult decât sunt oamenii, ele au putut simţi apropierea tsunami-ului cu mult înainte ca acesta să poată fi văzut sau auzit şi astfel au avut timp să se retragă spre un teren mai înalt. Poate că şi aceasta este o perspectivă umană de a privi lucrurile. Probabil că ele pur şi simplu au pornit spre un teren mai înalt. A face aceasta din cauza celeilalte reprezintă modalitatea minţii de a tăia în bucăţi realitatea, în timp ce natura trăieşte în unitate inconştientă cu întregul. Este scopul şi destinul nostru să aducem o nouă dimensiune în această lume trăind în unitate conştientă cu totalitatea şi în armonie conştientă cu inteligenţa universală.

Poate întregul să folosească mintea omenească pentru a crea lucruri sau a da naştere unor situaţii ce concordă cu scopul său?

Da, ori de câte ori apare inspiraţia, care se traduce prin „în spirit”, şi entuziasmul, care înseamnă „în Dumnezeu”, există o infuzie de forţă creativă care depăşeşte cu mult ceea ce e capabilă să facă o simplă persoană. Aşadar să vorbim în continuare despre un alt adevăr relativ: formarea universului şi întoarcerea sa la ceea ce este lipsit de formă, ceea ce implică perspectiva limitată a timpului şi să vedem ce relevanţă are acest lucru pentru propria voastră viaţă. Noţiunea de „propria mea viaţă”este, desigur, o altă perspectivă limitată creată de gândire, un alt adevăr relativ. În ultimă instanţă, nu există viaţa „voastră”, din moment ce voi şi viaţa nu sunteţi doi, ci una.

ECKHART TOLLE – Dezvoltare Personala (Personal Development)

Social

Arhiva stiri