4 la rand! Vettel din nou campion mondial, cu 3 curse inainte de incheierea sezonului

Foto: AP

Foto: AP

A fost Marele Premiu de Formula 1 al Indiei, o cursa in care s-a scris istorie. Grand-prix-ul indian s-a incheiat cu o serie de burn-out-uri pe linia de sosire, dupa care Sebastian Vettel a coborat din monopostul Red Bull si s-a asezat in genunchi in fata lui. Aceste sunt primele momente din cariera lui Vettel in calitate de cvadruplu campion mondial de Formula 1. Mai bine ca el au facut doar Schumacher (7 titluri) si Fangio (5 titluri), dar niciunul dintre ei nu a obtinut 4 titluri la rand, la doar 26 de ani.

Constienti ca superioritatea monopostului lor ar fi adormit spectatorii de la televizor si cele cateva suflete din tribune, cei de la Red Bull au gandit o strategie agresiva: Vettel, plecat din pole-position, a oprit la standuri pentru a schimba pneurile in primul tur. Revenit pe pista pe locul 20, a depasit rand pe rand toate masinile aflate in fata sa si, dupa al doilea schimb de pneuri al lui Mark Webber, a preluat sefia cursei. O superioritate absoluta, care nu a insemnat insa si o dubla pentru Red Bull, din cauza unor probleme aparute la alternatorul monopostului lui Webber, obligat sa abandoneze cu 20 de ture inainte de final. Pe locurile doi si trei au terminat Nico Rosberg (Mercedes) si Romain Grosjean (Lotus).

Foto: AP

Foto: AP

In ziua in care Vettel a castigat matematic titlul de campion, Fernando Alonso a terminat cursa pe locul 11, in afara punctelor. Spaniolul nu a mai terminat pe 11 din 2010, de la Marele Premiu al Marii Britanii, disputat la Silverstone. Cursa pilotului de la Ferrari a fost blestemata inca de la prima curba, cand Mark Webber,in urma unui acrosaj cu Raikkonen, a lovit aripa fata a monopostului lui Alonso. Oprire la boxe din tura a doua si probleme la virajele de dreapta, cursa compromisa pentru spaniol.

Coechipierul lui Alonso la Ferrari, Felipe Massa, a terminat pe locul patru si, pentru o buna bucata de cursa, a reusit sa ii tina piept lui Nico Rosberg, care a terminat in final pe locul doi, Massa a cedat si in fata lui Grosjean, unicul pilot dintre primii clasati care a avut o strategie cu singura oprire la boxe. Lewis Hamilton a terminat pe sase, aducand puncte pretioase pentru Mercedes, care a trecut de Ferrari in clasamentul constructorilor. Red Bull Infiniti este matematic campioana mondiala la constructori.

Foto: AP

Foto: AP

Pentru Sebastian Vettel a fost a sasea victorie consecutiva si a zecea din acest sezon. Inca o victorie duminica viitoare, la Abu Dhabi, si germanul egaleaza recordul de sapte curse castigate la rand detinut de Michael Schumacher. Si Vettel are doar 26 de ani…

Foto: redbull.com

Foto: redbull.com

Social

Arhiva stiri