Noul Mercedes Clasa C: primele imagini cu interiorul VIDEO

Prezentarea primelor fotografii oficiale si divulgarea primelor informatii tehnice ale noii generatii Mercedes Clasa C nu mai este decat o chestiune de ore. Pentru a ne trezi si mai mult curiozitatea, Mercedes dezvaluie primele trei poze ale habitaclului noii Clase C, mai bine zis primele poze cu tabloul de bord.

Interior Mercedes Clasa C 3

Mercedes continua procesul de intinerire a imaginii sale, asociat cu abordarea „varf de gama” a produselor iesite de pe portile uzinei din Stuttgart. Habitaclul noului Mercedes Clasa C este inspirat de cel al ultimei generatii Clasa A, dar cu o calitate a materialelor si finisare mai buna ca niciodata. De altfel, mesajul producatorului german este cat se poate de clar: „Mercedes-Benz scrie primul capitol din cartea noii generatii a Clasei C, incepand cu interiorul sau. Acest habitaclu foarte atragator se va caracteriza printr-o ambianta de mare clasa si, printre dotarile de top, va beneficia de un ecran tactil si afisaj head-up display. Noua generatie Mercedes Clasa C va fi cea mai usoara masina din segmentul sau si va propune un mare numar de sisteme de siguranta, precum si o suspensie agila si comfortabila. Fara sa uitam o climatizare automata comandata prin GPS! Suma tututor acestor inovatii si rafinamentul general adus de noile sisteme si echipamente vor surclasa concurenta.

Asa cum si Mercedes Clasa S este cu mult inaintea concurentilor directi, si noua Clasa C pare sa ia un avans tehnologic considerabil fata de BMW seria 3 si Audi A4. Mercedes a publicat de asemenea si un teaser video, neprecizand insa despre ce model este vorba. Prezentat de majoritatea publicatiilor auto drept interiorul noului coupe al Clasei S, noi spunem ca este vorba tot despre Clasa C. Voi ce parere aveti?

Social

Arhiva stiri