Renault Duster Detour, un concept bazat pe ultima generatie a SUV-ului Dacia

Se ia una bucata Dacia Duster facelift, se adauga diferite accesorii off-road si…se schimba sigla. Et voila le Detour. Renault a dezvaluit la Salonul Auto de la Johannesburg, din Africa de Sud, conceptul Duster Detour. Automobilul este mai mult un amestec de genuri intre Mad Max, Terminator si Raliul Dakar, transformand destul de mult imaginea banala a Duster-ului de serie. Bonus pentru efectele vizuale: cele doua tevi de esapament. Arata bine rau!

Renault Duster Detour 2

Luna trecuta, SUV-ul Duster a fost lansat pe piata sud-africana, sub sigla Renault. Spre deosebire de Duster-urile din Europa, vandute sub sigla Dacia si produse in Romania, versiunile pentru Africa de Sud sunt iesite de pe linia de asamblare a uzinei Renault din India.

Pentru a sarbatori sosirea Duster-ului pe piata africana (sud-africana mai exact), Renault a realizat conceptul Duster Detour. Francezii au modificat aspectul SUV-ului de serie, adaugand un nou difuzor in spate, stopuri cu LED-uri, o protectie suplimentara in fata care integreaza doua proiectoare, vopsea speciala in doua nuante si inca doua lumini pe plafon. Plus cele doua tevi de esapament pomenite la inceput. De efect. Totul pentru un SUV care va ramane la stadiul de concept, pentru ca singurul sau scop este de a promova imaginea Renault Duster in Africa de Sud.

GALERIE FOTO:

Social

Arhiva stiri