Dezvoltare personala: Metode pentru trezirea CONSTIINTEI

Trezirea constiintei este o modificare ce are loc atunci când gândirea şi conştiinţa se separă. În cazul majorităţii oamenilor nu este vorba despre o întâmplare, ci despre un proces prin care trec. Chiar şi acele fiinţe rare care experimentează o trezire bruscă, dramatică şi ireversibilă, tot trec după aceea printr-un proces în care noua stare de conştiinţă curge progresiv în tot ceea ce fac şi le transformă acţiunile, integrându-se astfel în vieţile lor. Atunci când vă treziţi, nu mai sunteţi pierduţi în gândire, ci vă recunoaşteţi ca fiind conştiinţa din spatele acesteia. Gândirea încetează să mai fie o activitate autonomă, care serveşte propriilor sale interese, punând stăpânire pe voi şi conducându-vă viaţa. Cea care preia controlul este conştiinţa, în loc să fie responsabilă cu viaţa voastră, gândirea devine servitorul conştiinţei.

awakening-of-consciousness-dezvoltare-personala-trezirea-constiintei-personal-development

Dezvoltare personala –Trezirea constiintei – Personal development

Conştiinţa este legătura conştientă cu inteligenţa universală. Un alt termen pentru ea este Prezenţa: conştiinţa fără gânduri.
Iniţierea procesului trezirii reprezintă un act de graţie divină. N-o puteţi determina să aibă loc, nici nu vă puteţi pregăti pentru ea sau acumula credite în vederea realizării ei. Nu se produce ca o succesiune ordonată de paşi logici, deşi mintea ar fi mai mult decât încântată să fie aşa. Nu trebuie ca mai întâi să faceţi ceva ca să meritaţi să se întâmple. Ea poate apărea păcătosului înainte de a apărea sfântului, însă nu neapărat. De aceea Isus putea fi întâlnit în compania a tot felul de oameni, nu doar a celor respectabili. Nu puteţi face nimic în privinţa trezirii. Orice veţi face, va fi produsul egoului care încearcă să-şi adauge trezirea constiintei sau iluminarea ca cea mai valoroasă posesiune, el devenind prin urmare mai mare şi mai important. În loc să vă treziţi, adăugaţi minţii voastre conceptul de trezire sau imaginea mentală a felului în care este o persoană trezită sau iluminată, apoi încercaţi să trăiţi conform imaginii respective. A trăi conform unei imagini pe care o aveţi despre voi înşivă sau pe care o au alţii despre voi înseamnă a trăi nesincer — un alt rol inconştientpe care îl joacă egoul.

Atunci, dacă tot nu se poate face nimic în privinţa trezirii, dacă ori a avut loc deja, ori nu s-a întâmplat încă, cum poate fi ea scopul primordial al vieţii voastre? Un scop nu presupune faptul că se poate face ceva pentru atingerea lui? Doar prima trezire, prima străfulgerare a conştiinţei fără gânduri se întâmplă prin graţie divină, fără ca voi să faceţi ceva. Odată început el este ireversibil, dar poate fi întârziat de ego.

În cazul unora, trezirea constiintei apare atunci când devin brusc conştienţi de gândurile pe care le au în mod obişnuit, mai ales de gândurile persistent negative cu care s-au identificat, poate, de-a lungul întregii lor vieţi. Deodată, apare o conştiinţă ce este conştientă de gândire, dar nu face parte din ea. Care este relaţia dintre conştiinţă şi gândire? Conştiinţa este spaţiul în care există gândurile, atunci când spaţiul acela a devenit conştient de el însuşi.

Când veţi avea o străfulgerare a conştiinţei sau a Prezenţei, veţi şti că s-a întâmplat aşa. Nu va mai fi doar un concept în mintea voastră. Veţi putea atunci alege conştient să fiţi prezenţi, în loc să vă lăsaţi în voia gândirii inutile. Puteţi invita Prezenţa în viaţa voastră, adică puteţi crea spaţiu. Odată cu graţia trezirii vine şi responsabilitatea. Atunci fie puteţi încerca să mergeţi mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fie puteţi vedea semnificaţia apariţiei conştiinţei şi o puteţi recunoaşte ca fiind cel mai important lucru ce vi se poate întâmpla. Iar atunci, scopul primordial al vieţii voastre devine deschiderea voastră către această conştiinţă pe cale să se manifeste şi aducerea luminii ei în lumea aceasta.

„Vreau să cunosc mintea lui Dumnezeu”, spunea Einstein. „Restul sunt detalii.” Ce este mintea lui Dumnezeu? Conştiinţa. Ce înseamnă să cunoşti mintea lui Dumnezeu? Să fii conştient. Care sunt detaliile? Scopul exterior şi orice se întâmplă în lumea de afară.

Aşadar, e posibil să nu realizaţi că în timp ce încă aşteptaţi să se întâmple ceva semnificativ în viaţa voastră, lucrul cel mai semnificativ ce i se poate întâmpla unei fiinţe umane s-a întâmplat deja în interiorul vostru: începutul procesului de separare a gândirii de conştiinţă. Mulţi oameni care traversează etapele timpurii ale procesului de trezire nu mai sunt siguri cu privire la scopul lor exterior. Ceea ce ţine lumea în mişcare nu-i mai poate ţine pe ei în mişcare. Văzând atât de clar nebunia civilizaţiei noastre se pot simţi puțin înstrăinaţi de cultura mediului în care trăiesc. Unii simt că locuiesc un ţinut al nimănui, situat între două lumi. Nu mai sunt conduşi de ego, însă conştiinţa ce a răsărit în ei nu s-a integrat pe deplin în vieţile lor. Scopul interior şi cel exterior n-au fuzionat încă.

ECKHART TOLLE – Dezvoltare Personala (Personal Development)

Social

Arhiva stiri