
Sport Arena Streetball a incheiat in 2013 cel de-al noualea sezon si se pregateste deja pentru editia aniversara cu numarul zece! Sport Arena Streetball este parte din circuitul mondial FIBA 3×3 World Tour si european FIBA Europe 3×3 EuroTour.

Dupa acesti noua ani nu o sa facem un bilant al zecilor de mii de jucatori care au avut ocazia de a participa la competitie, a sutelor de mii de spectatori prezenti, a sutelor de personailtati care au participat la turnee, a milioanelor de vizualizari de pe canalul oficial youtube si a zecilor de ore de transmisiuni live.

Nu o sa dam exemple de jucatori care de 9 ani isi programeaza concediile de vara in functie de turneele Sport Arena Streetball, nici de jucatori care acum 9 ani participau la prima lor competitie oficiala pe terenurile din Universitatea Politehnica Bucuresti, iar acum sint in loturile nationale ale Romaniei, sau de zecile de emailuri in care am fost intrebati daca nu organizam turnee si in alte orase din Romania.

De aceasta data vrem sa reliefam valoarea jucatorilor romani de baschet 3 la 3, care an de an reusesc rezultate de exceptie la turneele oficiale FIBA. Castigatori sau finalisti in multe turnee internationale in acesti ani (Rusia, Ungaria, Kosovo, Turcia, Bulgaria, Cehia, etc), au invins nationala SUA la Campionatul Mondial din 2012.

Acesti jucatori, care in ultimii ani au putut juca si acumula puncte la unul dintre cele mai mari turnee de baschet 3 la 3 din Europa, Sport Arena Streetball, sunt astazi printre cei mai buni din lume. Conform clasamentului oficial FIBA, Romania are in acest moment 3 jucatori in primii 10 in lume: Catalin Vlaicu, Angel Santana si Catalin Bordei.
Rezultatele de mai sus sunt datorate si Federatiei Romane de Baschet si cluburilor din Liga Nationala, care au inteles sa sprijine aceasta disciplina.

De asemenea trebuie evidentiata si valoarea competitiilor organizate de catre Sport Arena: ambele echipe calificate in finala FIBA 3×3 World Tour de la Istanbul in urma Mastersului de la Praga provin de la turnee organizate de catre Sport Arena, dovedind inca o data nivelul ridicat la care au ajuns competitiile de baschet 3 la 3 din Romania.

Campioana Wizz Air Sport Arena Streetball 2013, Bucharest UPB, a ocupat in weekend-ul trecut locul al doilea la FIBA 3×3 World Tour Praga, iar castigatoarea de la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, echipa Novi Sad din Serbia, a terminat prima la Praga. Ambele echipe au obtinut dreptul de participare la marea finala mondiala care va avea loc la Istanbul, intre 4 si 5 octombrie.

Speram ca panta ascendenta pe care se afla baschetul 3 la 3 ca si numar de participanti si rezultate internationale sa se mentina si in anii care urmeaza!
Sursa: Sport Arena Streetball
Similare