In timp ce noi ne chinuim cu proiecte de aeroporturi pe campii intinse, fara vreo provocare majora, unele state au insule special construite pentru aeroporturi. Insulele sunt artificiale si sunt construite in ape putin adanci, langa tarm. Sunt spectaculoase, extrem de utilizate si aparent periculoase. Am alcatuit o lista cu sase astfel de aeroporturi.
1. Aeroportul International Ibrahim Nasir, Maldive

Acest aeroport, cunoscut si sub numele de Aeroportul International Male, este aeroportul principal din Maldive. Astazi este bine conectat cu majoritatea aeroporturilor mari din lume, servind in principal turistilor. Are o inaltime de 2 m deasupra marii si o pista asfaltata de 3200 m lungime si 45 m latime.

2. Aeroportul International Chubu Centrair, Japonia

Aeroportul Chubu este construit pe o insula artificiala, la 35 km sud de Nagoya, in Japonia centrala. Aeroportul este considerat de prima clasa si este al treilea aeroport pe o insula din Japonia, dupa Aeroportul Nagasaki si Kansai. In Japonia sunt 5 astfel de constructii. Terminalul principal este in forma de T, desi initial arhitectii ar fi vrut sa obtina o forma de origami.

3. Aeroportul Maamigili, Maldive

Acest aeroport este unul special destinat turistilor care vor sa viziteze insulele Maldive si nu e international. A fost deschis pe 1 Octombrie 2011. Aeroportul este construit la 2 m desupra marii si are o pista din beton de 1800 pe 30 m.

4. Aeroportul Kobe, Japonia

Construit pe o insula artificiala, Aeroportul Kobe este utilizat in principal pentru transport intern de persoane. A fost inaugurat in 2006 si desi nu are o pista suficient de lunga pentru avioane care pleaca inspre Europa sau America, ocazional mai gazduieste chartere care zboara catre China sau alte tari invecinate.

5. Aeroportul International Hong Kong, China

Acesta este cel mai important aeroport din Hong Kong si este construit pe o inslua artificiala. Este operational pentru avioane comerciale inca din 1998 si astazi este recunoscut ca a fi cel mai ocupat aeroport cargo din lume si unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi pentru transport de persoane.

6. Henderson Field, SUA

Henderson Field este un aeroport public aflat pe insula Sand si este folosit in caz de urgente. Nu are turn de control, iar sosirile si plecarile intre August si Octombrie se fac noaptea, din cauza albatrosilor care isi fac cuiburi in apropiere.

Citeste pe TimeTV si:
Similare