Lucruri INEDITE despre mustățile pisicilor

Pentru pisici, mustăţile au şi rolul unui „radar”, ajutându-le să afle amănunte despre tot ceea ce se găseşte în vecinătate. Nu trebuie să tundem sau să smulgem mustăţile pisicilor, deoarece se vor simţi dezorientate.

Lucruri-INEDITE-despre-mustatile-pisicilor

Lucruri INEDITE despre mustățile pisicilor

Mustăţile cresc din ţesuturi speciale, iar capetele lor interioare sunt înconjurate de nervi care sesizează toate mişcările şi transmit impulsuri creierului. Cu ajutorul lor, pisica poate estima dacă un anumit culoar este destul de mare ca să se strecoare, dacă ascunzătoarea este suficient de spaţioasă şi chiar poate aprecia distanţele pe întuneric.

Pisicile, atât cele sălbatice, cât şi celelalte, au obiceiul de a tăia cu dinţii mustăţile puilor. Fără aceste «antene», micuţii sunt dezorientaţi şi nu mai pot părăsi adăpostul, astfel încât mama poate pleca liniştită la vânătoare (în cazul celor sălbatice), fără teama că puii s-ar putea rătăci.

Poziţia mustăţilor oferă indicii şi despre starea animalului. Pisica ţine mustăţile orientate în spate sau în jos atunci când este supărată ori nu se simte bine. Când este fericită, mustăţile sunt ridicate.

Diana Gălăţanu, medic veterinar

Citește pe TimeTV și alte articole trimise de Diana Gălăţanu, la rubrica SCRIE ȘI TU! :

Social

Arhiva stiri