Robin and the Backstabbers, la Festivalul de film Victoria

robin and the backstabbers on air music awards

foto: On Air Music Awards

Aș spune rock underground cu tendințe mainstream. Ei spun Melodramatic Pop Rock.
Au luat premiul ”Best Alternative Rock” și au fost desemnați ”Artistul Anului 2012” la ”On Air Music Awards”, un eveniment în premieră în România.

”Și n-ai orbit,

E doar o pană de curent”

Robin and the Backstabbers este o trupă altFel. Reporterii Realității i-au inclus în documentarul ”hipsterii frumoși ai marilor orașe”, băieții spun că să fii hip e o întâmplare, ei fac ce știu mai bine: să cânte.

După gala On Air Music Awards, le-am luat un interviu băieților:

1. Ați câștigat premiul „Artistul anului” și „ Best Alternative Rock”  la On Air Music Awards, un eveniment independent , aflat la prima ediție. Ce înseamnă acest lucru pentru voi?
E o mare onoare. E un început bun,  e o zi frumoasă.

2. Probabil că fanii sunt extaziati dar vă dați seama că i-ați făcut pe mulți curioși, oamenii încep să vă cunoască.  E nevoie de mai multă responsabilitate de acum încolo?
Ne asumăm cu foarte mare plăcere responsabilitatea. La fel de multă ca și până acum. Suntem mereu în căutare de lucruri noi și mereu dornici să facem tot ce ține de trupă cât se poate de bine. Suntem siguri că aceia curioși să ne cunoască vor ajunge să ne placă.

3.  Cu ce gânduri ați plecat la gală? V-ați așteptat la premii?
Te îmbraci frumos, ca la război. Din dragoste cu cele mai bune intenții. Artistul Anului a fost o surpriză totală.

4. Ce vă motivează cel mai tare?
Apollo și Mercur. Curios, comercial și curajos.

5. Să vorbim puțin și de partea financiară! Aveți contract cu o casă de discuri și cu o agenție de publicitate. Cum se împart procentele?
Avem contract cu casa de discuri Elegant Muzical Club care ne susține în activitatea noastră. Procentele se împart conform contractului, care este confidențial.

6.E profitabil? Devine din ce în ce mai profitabil.

7. Cine se ocupă de organizarea concertelor?
Domnisoara Livia Cosmineanu este managerul trupei, și tot ea se ocupă și de organizarea  concertelor. Big love!

8. Cât ați câștigat cel mai mult? N-am câștigat niciodată mai mult decât să putem duce. Încă.

9. Aveti sponsorizari? E greu să găsiți finanțare pentru muzică?
Ne găsim parteneri pentru diverse proiecte în așa fel încât totul să fie mai bine țintit.

10. Barna Nemethi & Vlad Fenesan au regizat SPNZRTR, dar au câștigat premiul pentru videoclipul lui Smiley, DeadMan Walking. Totuși, SPNZRTR, este Best Alternative Rock. Cât costă o asemenea producție?
Pentru asta cred că cel mai bine este să contactați Griffon & Swans și să cereți o ofertă.

 

 

ratbantena1

Robin and the Backstabbers

 Organizatorul galei On Air Music Awards, Zoli Toth ne-a dat și el un interviu.

 În juriu au fost 35 de personalități din show-bizz și din presă.Care au fost criteriile de nominalizare a artiștilor din cele 20 de categorii?

Juriul a fost format din profesionişti din toate domeniile: case de producţie, jurnalişti de specialitate, oameni de radio şi TV, regizori, muzicieni, promoteri, artişti. diversitatea categoriilor: am decis să premiem şi cel mai bun folk, dar şi cel mai bun rock alternativ, dar şi oamenii din spatele artiştilor, de la promoteri, la producători, cel mai căutat artist pe Google sau cel mai ascultat pe YouTube.

Artistul anului a fost desemnat în urma sms-urilor trimise de către participanții la eveniment. Juriul și-a pus amprenta în acest caz?

Juriul a ales câştigătorii de la fiecare categorie şi dintre aceştia a fost ales Artistului Anului de către public în seara galei. Fiecare invitat din sală a avut posibilitatea să îşi voteze favoritul sau să îi îndemne şi pe alţii să o facă. De asemenea, gala fiind transmisă live online, cei care au urmărit-o au putut şi ei să voteze.

 Cum ar trebui sa fie artistul anului?

Mi s-a mai pus această întrebare înainte de gală şi îmi menţin declaraţia deoarece consider că  Robin and the Backstabbers îndeplinesc multe dintre criteriile mele. În viziunea mea, artistul anului trebuie să fie talentat, să fie respectat printre colegi, să reprezinte un model atât din punct de vedere artistic, cât şi uman, să îşi folosească cu înţelepciune talentul şi să nu îl irosească, să îi respecte pe ceilalţi artişti şi să îi susţină, să ne reprezinte în lume şi, aş mai adăuga acum, să fie inovator.

 Cum ți se pare alegerea publicului? 

Eu mă bucur că au câştigat băieţii de la Robin and the Backstabbers, a fost o surpriză pentru toată lumea, sper că plăcută, şi arată că publicul românesc începe să guste şi alte genuri muzicale. În plus, faptul că a câştigat un gen muzical mai puţin comercial a făcut ca gala On Air Music Awards să fie mai credibilă.

 

 

 

 

Robin and the Backstabbers au lansat  pe 30 mai al doilea single, ”Marele Zgomot” în cadrul unui concert la teatrul de vară din Herăstrău, unde i-a plouat. O luna mai târziu la ”Zilele Prieteniei”, iar s-a întâmplat să plouă. Aș putea spune că-i de bun augur. Însă pe la Festivalul de Film Victoria, un alt eveniment în premieră, unde Robin and the Backstabbers vor concerta pe 24 august la ora 24.00, sperăm să nu mai plouă.

Festivalul de Film Victoria, aflat la prima ediție, este organizat de Asociația Victoria Art pentru a promova cinematografia și turismul cu spirit eco. Evenimentul va avea loc între 22 și 25 august în orașul Victoria, care se va transforma în „Combinat montan pentru exploratorii urbani”.  Astfel, participanții vor avea o mini-vacanță de 4 zile într-o zonă superbă de munte, cu un program bogat și divers: peste 40 de filme, workshop-uri cu profesioniști din cinematografie, întâlniri cu artiști pe val – actori, regizori, cântăreți,  petreceri în aer liber la piscină, street art şi graffiti, concerte şi focuri de tabără.

Prima ediție va fi una non-competițională, publicul va alege câștigătorii: cel mai bun scurtmetraj și cel mai bun documentar. In fiecare an, Festivalul de film Victoria va avea o temă. Anul acesta, sub egida “FILM’nTORS” vor rula, la Casa de Cultură, trei filme din anii ’90 cu succes răsunător la public, câte unul în fiecare zi.

Reprezentanții Asociației Victoria Art vor să păstreze aerul curat și propun deplasarea cu bicicleta în timpul celor 4 zile de festival, iar iubitorii de natură au la dispoziție peste 600 de locuri de campare.

Pentru Robin and the Backstabbers festivalurile de film și de teatru nu sunt o noutate, au fost invitați anul acesta la Anonimul și  la Ideo Ideis. Pe 19 septembrie, RatB deschid sezonul Colectiv cu un nou concert.

 

 

 

 

Citește pe TimeTv și:

Interviu cu Robin and the Backstabbers – ”Aţi observat că s-a cam dus vopseaua de pe cioară?”

Pasionat de jazz la 10 ani – interviu cu Albert Ruscu

”Blondă sau brunetă”? – Interviu cu artistul Silvan Stâncel

Imaginatia este singura limita – fotografii incredibile

Cele mai spectaculoase fenomene ale naturii

 

Social

Arhiva stiri