Cinci medalii şi locul 1 în Europa la Olimpiada Internaţională de Fizică

Reprezentanţii ţării noastre s-au clasat pe primul loc în Europa şi pe poziţia a cincea în lume la Olimpiada Internaţională de Fizică. E levii români au obţinut două medalii de aur şi trei medalii de argint, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

tineri-care-ne-fac-sa-fim-mandri-Olimpiada-Internaţională-de-Fizică

Medaliile de aur au fost câştigate de Cristian Frunză (clasa a X-a) şi Cristian Andronic (clasa a XI-a), iar cele de argint, de Tudor Ciobanu (clasa a XI-a), Denis Turcu (clasa a XI-a) şi Sebastian Dumitru (absolvent al clasei a XII-a).

Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Olimpiada Internaţională de Fizică a avut loc în Danemarca, la Copenhaga, în perioada 7 – 15 iulie. La ediţia din acest an a competiţiei au participat 381 de concurenţi din 83 de ţări.

Mai puteti citi pe TimeTv.ro si: Elevii români s-au clasat pe locul I la Olimpiada balcanică de Matematică

Social

Arhiva stiri