Rezultate BAC 2013 după contestații / EDU.RO

Aproape două mii de absolvenţi de liceu au reuşit să promoveze examenul de BAC 2013 după ce au cerut să li se recorecteze lucrările.

Astfel rata de promovare pentru sesiunea de vară a crescut cu un procent şi a ajuns la 56,4%.

REZULTATE BAC 2013

REZULTATE BAC 2013

Rezultatele din acest an de la BAC 2013 sunt mai bune pentru că elevii au primit subiecte diferenţiate în funcţie de profilul liceului în care au studiat, dar şi pentru faptul că sunt mai puţini candidaţi.

Zeci de mii de absolvenţi de liceu nici nu s-au înscris în aces an la bac, iar din cei înscrişi peste 13.000 au lipsit.

Cei care nu au reuşit să promoveze examenul de BAC 2013 se pot înscrie începând cu 15 iulie pentru sesiunea de toamnă.

2.000 DE ELEVI AU PROMOVAT DUPĂ CONTESTAŢII

RATA DE PROMOVARE LA BAC 2013 A CRESCUT LA 56,4%

Încă două examene pentru elevii români. Foştii miniştri ai Educaţiei, Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu, propun ca admiterea la liceu şi la facultate să se schimbe.

Cei doi susţin reintroducerea examenului de admitere atât la început de liceu cât şi la universitate.

Foştii miniştri vor ca BACALAUREATUL şi Evaluarea Naţională să fie doar niște teste care să verifice nivelul pregătirii la final de de ciclu de învăţământ.

Propunerea va fi introdusă în proiectul pentru modificarea legii educaţiei şi va intra în atenţia Parlamentului în toamnă.

ÎNCĂ DOUĂ EXAMENE PENTRU ELEVI

Social

Arhiva stiri