Noul experiment cu Coca-Cola devine viral pe WWW / VIDEO

Un clip ce prezintă un experiment inedit cu băutura răcoritoare Coca-Cola a devenit viral pe Internet, adunând peste 2,1 milioane de vizualizări în doar câteva zile.

Coca-Cola

Coca-Cola

În clip, un tânăr arată cum lichidul poate fi transformat în gheaţă în numai câteva secunde, cu ajutorul unui truc.

Luaţi o sticlă de Coca-Cola de plastic şi agitaţi-o cu putere”, spune acesta, precizând că astfel, în interior se acumulează o presiunea foarte mare.

În următoarea etapă, recipientul este pus în congelator pentru 3 ore şi 15 minute. În acest timp, lichidul ajunge la o temperatură mică, însă fără a îngheţa.

După ce sticla de Coca-Cola este scoasă din congelator, urmează partea cea mai interesantă a experimentului.

La prima vedere, pare o sticlă obişnuită de Coca-Cola. Dar dacă deschizi capacul atât cât să fie eliberată presiune, apoi îl închizi şi întorci sticla cu susul în jos, vei vedea că băutura îngheaţă instantaneu”, explică tânărul, demonstrând că acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când lichidul este turnat în pahar.

EXPERIMENT COCA-COLA

De fapt, apa din sticlă este cea care îngheaţă”, adaugă el în cele din urmă.

Nu puţini au fost cei care au încercat experimentul acasă, dovadă fiind chiar comentariile postate pe Internet.

„Da! Îţi mulţumesc, omule! Chiar funcţionează”, a scris un internaut.

Social

Arhiva stiri