TREI metode eficace pentru controlul emoţiilor

Controlul emoţiilor este abilitatea de a ne folosi conştientizarea propriilor emoţii pentru a fi flexibili şi a ne direcţiona pozitiv comportamentul în situaţii dificile. Acesta înseamnă a reuşi în timp să ne controlăm tendinţele de a răspunde printr-un comportament dictat de emoţii.

Din păcate, reacțiile noastre emoționale au loc înainte ca noi să avem vreo șansă să putem răspunde. Ceea ce putem face este să devenim conștienți de toată gama de emoții negative şi pozitive pe care le avem. Astfel, acestea nu ne vor mai surprinde în momentele dificile, exact atunci când ne așteptam mai puțin.

-ALINA-ROMAN-TIMETV

Există numeroase căi prin care ne putem exersa controlul emoțiilor. Iată 3 dintre ele:

  1. Să zâmbim şi să râdem mai mult

Știați că atunci când zâmbim sau râdem, faţa noastră transmite semnale către creier, anunțându-l că ne simțim bine? Creierul nostru răspunde efectiv nervilor şi mușchilor feţei pentru a determina starea în care ne aflăm. Ce ar înseamnă asta pentru autocontrol? Când suntem blocați într-un anumit gând supărător, dacă ne forțăm să zâmbim, putem să contracarăm starea emoțională negativă.

De exemplu, când suntem într-o situație care nu ne permite să ne arătăm supărarea, dacă vom zâmbi în acel moment, ne vom păcăli mintea să simtă de fapt starea de bine de care avem nevoie în acel moment. Cercetătorii de la o universitate franceză au măsurat puterea zâmbetului, rugând două grupuri de subiecți să citească aceleași benzi desenate dintr-un ziar.

Un grup de subiecți a fost instruit să țină un creion în dinți în timp ce citesc (activând astfel mușchii zâmbetului), în timp ce celălalt grup a fost instruit să țină creionul cu buzele (astfel încât să nu poată fi activați mușchii folosiți la zâmbit). Aceia care „zâmbeau” fără să ştie, au apreciat benzile desenate ca fiind mult mai umoristice şi s-au simțit mult mai bine în timp ce le citeau decât aceia care nu au putut zâmbi.

Putem folosi zâmbetul şi râsetul pentru a ne binedispune şi urmărind o emisiune umoristică sau citind o carte umoristică. Poate părea o alegere ciudată când ne simțim triști, dar este o bună metodă de a trece peste emoțiile negative şi pentru a ne limpezi mintea, mai ales dacă starea în care ne aflăm ne umbrește judecata. Zâmbitul şi râsul nu vor elimina starea negativă şi nici nu trebuie să facă asta – fiecare stare are scopul său – dar această metodă de autocontrol e bine de știut pentru atunci când e important să avem o faţă binedispusă.

  1. Să preluăm controlul monologurilor interioare

Cercetările arată că o persoană are în medie 50.000 de gânduri pe zi. De fiecare dată când unul dintre aceste gânduri are loc, sunt produse în creierul nostru anumite substanțe chimice care declanșează reacții resimțite în tot corpul. Există o legătură puternică între ceea ce gândim şi ceea ce simțim, atât fizic cât şi emoțional. Pentru că gândim întotdeauna (aproape la fel de mult precum respirăm), tindem să uităm că o facem. Şi nu realizăm cât de mult gândurile noastre dictează cum ne simțim în fiecare moment al fiecărei zile.

Este imposibil să încercăm să identificăm fiecare gând, că să vedem dacă are o influență negativă sau pozitivă asupra stării noastre emoționale. Cert este că gândurile care ne influențează cel mai mult emoțiile sunt monologurile interioare, acelea pe care fiecare dintre noi le are în minte şi care ne afectează percepția asupra fiecărui lucru.

Gândurile noastre „ne vorbesc” în fiecare zi. Ceea ce gândim ne provoacă anumite emoţii pe care le putem intensifica şi prelungi prin gândurile pe care le avem. Când suntem copleșiți de emoții, gândurile noastre ni le pot diminua sau mări în intensitate. Învăţând să ne controlăm monologurile interioare, putem să ne menținem concentrați pe ceea ce este benefic pentru noi şi să ne controlăm mai bine emoţiile.

Cele mai des întâlnite monologuri interioare şi modurile în care putem să le modificăm sunt următoarele:

  • Eu întotdeauna şi eu niciodată trebuie transformate în eu de data aceasta, sau eu câteodată. Acţiunile noastre sunt unice pentru situaţia în care ne aflăm, indiferent cât de des ne gândim că greşim. Trebuie să încetăm să ne învinovățim excesiv pentru greşelile făcute.
  • Sunt un idiot trebuie transformat în Am făcut o greșeală. Gândurile care ne pun anumite etichete nu lasă loc îmbunătăţirilor. În schimb, gândurile care ne arată o situaţie obiectivă ne ajută să ne concentrăm pe ceea ce putem schimba.
  1. Să ne concentrăm pe libertățile noastre nu pe limitările noastre

Ne vom putea controla comportamentul în situaţii delicate numai dacă suntem convinşi că stă în puterea noastră să ne alegem răspunsul la ceea ce ni se întâmplă:

„Între stimul şi răspuns există un spaţiu. În acel spaţiu stă libertatea şi puterea noastră de a ne alege propriul răspuns”

Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieţii

Chiar dacă nu putem spune sau face nimic pentru a schimba o situaţie, întotdeauna avem un cuvânt de spus vis-a-vis de percepţia noastră asupra situaţiei şi asta influenţează ceea ce simţim. Sunt multe cazuri în care nu putem influența o situaţie, dar asta nu înseamnă să ne dăm bătuţi. Dacă ne gândim că nu avem niciun control, ne uităm mai puţin atent la modul în care reacţionăm la situaţia în sine.

Concentrându-ne pe limitările noastre este demoralizator şi ne „ajută” emoţiile noastre negative să iasă la suprafaţă şi să le intensifice. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem influența şi să ne canalizăm energia pe a rămâne flexibili şi deschiși, în ciuda situaţiei.

Din păcate autocontrolul emoţional nu este posibil dacă nu ne conştientizăm emoţiile şi nu ne „alfabetizăm emoţional”, dând nume distincte emoţiilor noastre şi înţelegând cum acestea iau naştere şi care sunt cauzele lor.

Află cum îţi poţi conştientiza emoţiile şi cum ţi le poţi controla, participând la Cursul de Inteligenţă Emoţională cu Alina Roman. Experimentează lucrul cu emoţiile, conectându-te la una dintre cele mai importante dimensiuni ale tale, pe care nu ai explorat-o până acum.

Agenda cursului este următoarea:

Ziua 1

  • 9.30 – 10.00 Primire participanti
  • 10.00 – 11.30 Prezentare agendă, aşteptări
  • 11.30 – 11.45 Pauza de cafea
  • 11.45 – 13.00 Cum iau naştere emoţiile – valori şi nevoi emoţionale
  • 13.00 – 14. 00 Pauza de prânz
  • 14.00 – 16.00 Abordarea emoţiilor – percepţii, condiționări, reconsiderări
  • 16.00 – 16.15 Pauza de cafea
  • 16.15 – 18.00 Tipuri de emoții şi modalităţi de valorificarea emoțiilor

Ziua 2

  • 9.30 – 10.00 Primire participanți
  • 10.00 – 11.30 Conștientizarea propriilor emoții. „Alfabetizarea” emoțională
  • 11.30 – 11.45 Pauza de cafea
  • 11.45 – 13.00 Controlul propriilor emoţii
  • 13.00 – 14.00 Pauza de masă
  • 14.00 – 16.00 Conștientizarea emoțiilor celorlalți – Ascultarea empatică
  • 16.00 – 16.15 Pauza de cafea
  • 16.15 – 18.00 (Re)construirea relaţiilor cu ceilalţi prin valorificarea emoţiilor

Locurile sunt limitate. Merită să faci primul pas ACUM. Mai ales că ai 100% garanţie. Dacă nu eşti mulţumit, iţi primeşti banii înapoi.

În mai puţin de 1 minut, îţi poţi rezerva un loc la acest curs, completând formularul de aici.

Doar cei curioși pot vedea ce s-a întâmplat data trecută la curs, repede, în 3 minute :).

Cursul are loc în București, la Eter Spa, Bd. Pache Protopopescu nr. 104.


Vizualizare hartă mărită

Mai puteți citi pe TimeTV și:

 

Social

Arhiva stiri