Luminiţa Mirescu: Vino în echipa numărul unu în Oriflame din România

Aţi citit bine! Vă invităm la o întâlnire cu cel mai bun lider de echipă din România – Oriflame. Dacă doreşti să faci o carieră de invidiat alături de Luminiţa Mirescu, poţi face primul pas LUNI, 10 iunie – ora 18:00, la sediul Oriflame din Bd. Unirii, nr 13, bl. 2C, parter, sector 4.

Însă pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba îi invit să citească urmatoarele.

Și-a adjudecat cel mai înalt titlu atins vreodată în România, ”Diamond Executive Director”, fiind numărul unu în țară și pe locul 7 la nivel global. Un exemplu pentru toate femeile care visează la o viață împlinită și la o carieră de succes.

Luminița-Mirescu-numarul-unu-oriflame-timetv

Luminiţa Mirescu

Dacă doriţi să aflaţi incursiunea de succes trăită de Luminiţa Mirescu, nu putem decât să vă invităm să vă lăsaţi purtaţi într-o poveste, parcă desprinsă din basme, plină de curaj, voinţă şi perseverenţă.

” Părinţii m-au luat de mică la şcoală, mi-au insuflat dragostea pentru profesia de dascal, iar la 14 ani am plecat de acasă într-un oraş mai mare, unde am absolvit cu magna cum laude Şcoala de Dascăli-Liceul Pedagogic – şi astfel, visul părinţilor mei, pe care mi l-au clădit şi mie în suflet zi de zi, a devenit realitate. Ulterior, am absolvit Facultatea de Litere din Craiova şi, timp de 16 ani, am muncit cu dragoste şi dăruire ca dascăl în învăţământul românesc.

În prima zi în care am dus catalogul Oriflame la şcoală, am obţinut 16 răspunsuri negative de la colegii mei de catedră. Nu m-am supărat, pentru că m-au refuzat foarte draguţ (“am tot ce-mi trebuie”,”folosesc altceva”, “nu am bani acum” ) şi unul pozitiv (o comandă de ruj Giordani, de la secretara liceului).  Tu cum ai fi reacţionat la 16 NU? Ştii ce am făcut eu? Nu m-am descurajat. Mai mult succes am avut cu gentuţa de produse: devenisem deja cunoscută în şcoală şi colegii mă întrebau de fiecare dată când mă întâlneau: “Ai gentuţa la tine?”sau” Mi s-a terminat spuma de ras, ai ceva?” sau ”Merg într-o vizită, îmi trebuie un cadou, ce-mi dai?”

Totul a început cu patru zile înainte de a împlini 30 de ani, când aveam deja 10 ani de experiență în învațamânt, de la întrebarile firești pe care mi le-am  pus înaintea schimbării prefixului: ce s-a întâmplat cu visurile pe care mi le-am făcut în adolescenţă, cum va arăta viața mea peste încă 30 de ani? Merit mai mult? După fiecare prezentare, îi asiguram pe noii înscrişi că au făcut alegerea potrivită, îi felicitam şi îmi luam angajamentul că îi voi ajuta pe cei care, la rândul lor, îşi iau angajamentul implicării, astfel încât relaţia noastră să fie un success deplin.

De 7 ani, caut în fiecare zi oameni noi, care să nu rămână la nivelul de simpli consumatori, ci pe care să-i susţin şi să-i motivez permanent, până reuşesc  să-şi contruiască propria afacere, fără capital şi fără riscuri, fără cunoştinţe în afaceri clasice, care să le aducă satisfacţii financiare, distracţie, prieteni, călătorii, care să le permită să fie stăpânii propriei lor vieţi. Rezultatul a fost o creşterea continuă, ajungând la stadiul Gold cu primii doi înscrişi în 2005, apoi Safir în 2006, Diamant în 2008 şi Executive în 2010.

Şi aici, la acest nivel, aveam o viaţă frumoasă, îmi era bine, mă simţeam împlinită, eram numărul 1 în România şi nu aveam dorinţe de schimbări majore! Sidney ianuarie 2011 este începutul MARATONULUI din aventura mea Oriflame! Exemplul noului President din Mexic a fost pentru mine un prilej de a-mi pune întrebarea care sunt şansele mele ca eu, în România, să pot atinge acest nivel.

Am decis că nimic nu-mi va sta în cale şi că voi construi nivelul de President într-un an. Am mai înţeles însă că trebuia să pun Oriflame pe locul întâi în activităţile mele zilnice, aşa că am DECIS ca în iunie să renunţ la activitatea mea de dascăl – am închis un capitol frumos şi drag inimii mele, ca să pot pune în loc măreţia şi împlinirea oferite de această afacere, Oriflame! Aveam nevoie de 12 oameni , am înţeles şi acest lucru! Există un motiv foarte important pentru care oamenii din echipa mea se simt extrem de încurajaţi. Am petrecut timp încercând să-i cunosc şi să leg relaţii trainice cu ei. Ştiu cine sunt, de unde vin, cine le sunt soţii, copiii, le stiu talentele şi ţelurile. Ţin la ei, iar ei ştiu asta.  Fac cu foarte multă dragoste această afacere.

Le doresc  cititorilor voştri să facă cele mai bune alegeri în această viață, îi sfătuiesc să prețuiască timpul care trece oricum  și să-l umple cu momente prețioase, să dăruiască pentru că numai așa pot câștiga și să nu trăiască cu regrete, orice moment este bun pentru a lua decizia de a trăi viața pe care și-o doresc  și să acționeze în vederea schimbării dacă au nevoie de aceasta.”

Dacă doriţi să participaţi la eveniment contactaţi-ne:  Diana – 0720 025 258


Vizualizare hartă mărită
Luminiţa Mirescu

Mai puteţi citi pe TimeTV şi:

Social

Arhiva stiri