Rețetă cu pește gătit ca la Muntele Athos! FOTO

Această rețetă cu pește este frecvent preparată și servită la mesele de hram ale mânăstirilor de la Muntele Athos.

REȚETĂ CU PEȘTE a la „Muntele Athos„!

Este o rețetă gustoasă, cu specific mediteranean.

Rețetă cu pește

Rețetă cu pește

Ingrediente – rețetă cu pește:

  1. 2 kg epinefel proaspăt (tăiat file)
  2. 4 cepe – tăiate mărunt
  3. 4 cepe (pentru sosul de ceapă)
  4. 6 căței de usturoi
  5. 5 lămâi (sau 250 g de suc de lămâie)
  6. 450 g de ulei de măsline
  7. 50 g piper negru boabe
  8. sare grunjoasă
  9. o legătură de pătrunjel

Instrucțiuni – rețetă cu pește:

Peștele se taie file, cu o grosime de aproximativ 5 – 6 cm, fără a indepărta pielea.

Se spală fileurile și se așează într-o strecurătoare vreme de câteva minute. Apoi acestea se sărează cu sare grunjoasă. Se lasă la odihnit vreme de 3 – 4 ore (rețetă cu pește – TimeTV.ro).

Este indicat ca peștele să fie astfel preparat din ziua precedentă. În acest caz, păstrăm peștele în frigider (în strecurătoare) așezând un vas dedesubt în care să se scurgă lichidul.

Sucul de ceapă: se curață 4 cepe și se taie în bucăți mari. Se adaugă într-un vas cu apă și se fierb aproximativ o oră. După răcire, conținutul se mixează folosind blenderul (sau se zdrobește cu furculița). Acesta este sucul de ceapă.

Gătirea – rețetă cu pește:

Se așează fileurile într-o tigaie încăpătoare astfel încât fundul acesteia să fie complet acoperit. Apoi se așează tigaia, recomandabil, pe plita încinsă, dacă nu, pe foc.

După ce se așează peștele în tigaie, se adaugă deasupra sucul de ceapă, care trebuie să fie rece, și apoi se adaugă apă rece până când peștele este complet acoperit (dar nu foarte multă, deoarece sosul nu va dobândi grosimea cuvenită).

După ce începe să fiarbă, se adaugă ceapă tăiată mărunt, usturoiul (întreg) și uleiul de măsline. Adaugați boabe de piper și lăsați peștele să fiarbă la temperatura înaltă aproximativ o oră.

Când sosul scade se micșorează temperatura, scuturând frecvent tigaia, pentru ca peștele să nu se lipească. Cu aproximativ 30 de secunde înainte de a opri focul se adaugă sucul de lămâie (rețetă cu pește – TimeTV.ro)

Apoi se adaugă piperul boabe și pătrunjelul. Se acoperă tigaia cu capacul și se lasă astfel vreme de 30 de minute. Folosind o lingură plată, se așează mai întâi peștele pe platou sau în farfurii, iar sosul se adaugă deasupra.

Se servește cald, deoarece atunci când se răcește sosul se întărește.

POFTĂ BUNĂ!

Dragos SandulacheStyleTime.ro

Social

Arhiva stiri