Cu Depeche Mode prin timp şi Bucureşti – VIDEO

depeche-mode-timetv

Depeche Mode a unit pentru o noapte generaţia ’80 cu cea de azi.

Miercuri, 15 mai, Arena Naţională. „Ce e cu atâta lume?”, se întreabă o băbuţă ce-şi plimbă pechinezul speriat de zarva de pe trotuar. „E iar concert, mamaie, pe stadion. Pe vremea matale nu erau de-astea…”, îi răspunde nenea care vinde covrigi şi care aparent,  ştie cum stă treaba cu tinerii din ziua de azi.
Cei de la Depeche Mode probabil că se aflau în traficul super aglomerat, relaxaţi şi curioşi. Au mai fost pe la noi, ştiu că sunt în Bucureşti şi nu Budapesta. Urmează alte două ore în care mii de ochi şi urechi le aşteaptă orice mişcare.
De la Piaţa Muncii miroase a concert: iz de bere, combinat cu diferite parfumuri, miros de floricele şi hârtie proaspăt printată. „Spermatozoizii” de la Durex iar profită de mulţime şi împart cu zâmbete complice pliante şi prezervative. Se anunţă o seară fierbinte…

concert-depeche-mode-bucuresti-2013-timetv
Părinţi, adolescenţi, tineri, chiar şi persoane care au păşit peste jumătate de veac aşteaptă cu ochii aţintiţi la scenă apariţia trupei pe muzica căruia unii au sărutat prima oară, au ascultat-o de mici, în casă, sau au auzit-o din când în când la radio şi le-a plăcut cumva. Concertele nu sunt făcute doar pentru fani.

depche-mode-bucuresti-2013-timetv
Nici bine nu se întunecă şi cei de la Depeche Mode păşesc pe scenă lejer şi sigur, spre frenezia spectatorilor. Cum o fi să ai atâta putere pentru două ore, asupra a zeci de mii de oameni? Dave Gahan, solistul, ridică mâinile şi brusc miile de oameni fac acelaşi lucru, aşteaptă o secundă după un vibrato şi primeşte reacţii. Un soi de sentiment colectiv se manifestă în astfel de ocazii, când toţi ştiu când să aplaude, cântă în cor şi trăiesc la unison sub conducerea muzicii.
„Tare nenea! La cei 51 de ani ai săi arată hot rău!”, „Da, şi se mişcă la fel de bine!”, se aud frânturi de conversaţie şi chicoteli feminine, din spate. Total de-acord cu ele şi cu multe alte fete de-acolo, sunt sigură. Prestaţia: super.
Probabil nu mulţi ştiau piesele de pe albumul nou „Delta Machine”. Doar „Soothe my soul” a stârnit aproape acelaşi entuziasm ca piesele mai vechi.

bucuresti-arena-nationala-depeche-mode-in-concert-timetv
După două ore de cântat şi aplaudat, un „Thank you very much” şi o plecăciune, a rămas doar zumzetul mulţimii care, încă sub efectul adrenalinei se îndrepta uşor spre ieşire cu Depeche Mode pe buze şi încă în urechi. Nu sunt mare fan, dar da, îmi plac multe piese de la ei, fac muzică de calitate, au reuşit să se impună într-o perioadă a rock-ului, cu muzica lor electronică şi sunt încă unici în ceea ce fac, după mai bine de 20 de ani. Melodiile lor vor avea mereu ceva senzual şi hipnotic. „There ‘s only one way to soothe my soul” am tot cântat de aseară şi până azi.

Social

Arhiva stiri