Recunoașterea traseului pentru Prima Evadare și cum românii nu știu să vândă

recunoasterea-traseului-pentru-prima-evadare-2013-timetv.ro-timetv-time-tv-nomad-astoria

Foto facebook/primaevadare

Astăzi 20 aprilie 2013, a avut loc recunoașterea traseului pentru Prima Evadare pentru pasionații de natura și biciclete. Plecarea a fost din Pădurea Băneasa și a avut finalul în Snagov, prin spate la DN1 pe o distanta totala de 54 de kilometri.

O adevărată cursă off-road pentru pasionați, recunoașterea traseului pentru Prima Evadare, profesioniști, amatori și cei care încearcă aceste senzații pentru prima oară în viața lor.

Nu recomand acest lucru fără un pic de antrenament deoarece distanța nu este chiar mică, din contră aș putea preciza, șansele de întoarcere și de abandon le poți număra pe degete, pentru că sunt destul de puține locuri prin care te poți întoarce la locul de plecare, excepând traseul pe care ai venit, iar drumurile prin pădure, câmp, noroaie, pietriș, dealuri nu sunt chiar ușoare, deși fac senzația cu atât mai specială.

La finalul unei curse atât de frumoase, recunoașterea traseului pentru Prima Evadare, vorbesc cred în numele tuturor care au reușit să  termine această cursă pentru prima oară și care nu prea au bătut drumurile „off-road” ale patriei, te simți un pic mândru că ai avut putere, răbdare și ambiție să ajungi la finish, mulțumești cui vrei tu că nu ți s-a înțepat roata, sau că nu ai luat vreo căzătură urâtă și te gândești ca mai urmează 30 de kilometri pe stradă să revii de unde ai plecat în cazul în care nu a venit nimeni să te ia de acolo și ai lăsat mașina la Pădure la Băneasa.

recunoasterea-traseului-pentru-prima-evadare-2013-timetv.ro-timetv-time-tv-nomad-astoria

Foto facebook/primaevadare

Cei de la Clubul NoMad Multisport, organizatorii oficiali ai cursei recunoașterea traseului pentru Prima Evadarei și ai competiției Prima Evadare, s-au comportat exemplar, au fost tot timpul prezenți în punctele cheie, traversarea centurii, traversarea drumurilor importante, existau check-point-uri organizate, mașini în care aveau apă pentru cei care rămâneau fără și mai făceau și curse dus-întors pentru a verifica dacă toată lumea este ok. Încurajau permanent participanții, dădeau sfaturi și chiar au servit cu napolitane și gel-uri.

Toate bune și frumoase până la final, când cursa trebuia să se termine la Astoria, un centru de agrement din Snagov, în care surpriză, pe lângă taxa care voiau să o ceară să intrăm, 5 lei (la cicliști nu au mai cerut) nu ofereaua nimic. Exista o zona de iarbă în care puteai să te odihnești la finalul traseului, scaune murdare, un mic-mic restaurant evident full, și în rest nici măcar un chioșc unde să se vândă apă plată sau minerală și bere. Nu știu numărul exact de participanți la recunoașterea traseului pentru Prima Evadare, dar cred că au fost undeva la 200-300, din care presupunem că 100 au ajuns la final, iar pe o parte din ei a venit cineva să-i ia cu mașina, cred că realizau o vânzare bună. 

recunoasterea-traseului-pentru-prima-evadare-2013-timetv.ro-timetv-time-tv-nomad-astoria

Foto facebook/primaevadare

În complexul Astoria, unde era punctul de final pentru recunoașterea traseului pentru Prima Evadare, a mai avut loc o întâlnire tot astăzi , ceva legat de mașini tunate, oameni cu bani mai mult ca sigur, care nu vin singuri ci cu 2-3 prieteni sau cu o prietenă, care ar fi cumpărat ceva, dar de ce să încerce să câștige mai mulți bani, românul nostru afacerist, cand poate câștiga 5 lei de om și în plus 10 lei pe masina, fără să facă nimic!

Nu este singurul loc în care românii practic nu știu să vândă deși clienții bat practic la ușă să ceară contra-cost serviciile necesare.

Dorim să meargă lucrurile, vânzările, turismul și comerțul în general ca „în afară”, dar cei care ar trebui să ofere aceste servicii nu au niciun gând să depună efortul pentru calitate ca „în afară”, dar au pretenții și se plâng.

Nu consider că afacerile sunt o artă, dar puțină documentare, câteva cursuri, câteva cârți citite, îți dezvoltă o gândire deschisă, te face să vezi lucrurile altfel și înțelegerea că dacă dorești mai mult trebuie să oferi mai mult.

recunoasterea-traseului-pentru-prima-evadare-2013-timetv.ro-timetv-time-tv-nomad-astoria

Foto facebook/primaevadare

Pe lângă bune și rele, vreau să închei prin a menționa că sportul și natura ar trebui să facă parte din viața fiecaruia dintre noi, indiferent de tipul de sport practicat și indiferent de locurile în care ajungi în natură.

Dar ar  trebui cel puțin o dată în viață ca oricine iubește natura și sportul să încerce măcar recunoașterea traseului pentru Prima Evadare, dacă nu chiar concursul propriu-zis Prima Evadare.

 

ERobertul

 

Citește pe Time TV și:

De la microbiști la microbi, c-așa e-n… fotbal!

“Huliganus nocturnus”- specia care nu va disparea niciodata

“O radiografie din interior” a sistemului sanitar romanesc si a doctorilor romani

De ce iei totul personal? E personal, dar nu-i legat de tine!

 

 

 

Social

Arhiva stiri