De ce iei totul personal? E personal, dar nu-i legat de tine!

de-ce-iei-totul-personal-e-personal-dar-nu-i-legat-de-tine

Tot ce ține de orice persoană de la alegeri/decizii, la sentimente, la modul în care trăim este personal. Chiar și momentul în care alegem să dormim devine personal, dar nu este nicicum personal pentru cei din jurul nostru. Chiar dacă decizia noastră privind somnul afectează mai mult sau mai puțin un cerc de prieteni sau doar un prieten, cu care nu mai avem timp să ne vedem căci alegem să dormim este personal, dar cei mai mulți o iau ei personal ca și cum am avea ceva personal cu ei. De multe ori oamenii nu pot accepta sau nu vor să accepte că fiecare face alegeri în primul rând pentru ei și nu în special în detrimentul altora.

Sunt de acord cu ideea că fiecare are dreptul să-și creeze propria viață, să ia singur deciziile pe care le consideră, chiar dacă sunt sau nu pe gustul celor din jurul său, familie, prieteni, apropiați, colegi de muncă, etc. Dar, acest lucru în concepția mea, nu trebuie să facă rău celor din jurul tău și când vorbesc de rău nu ma refer că nu sunt de acord cu deciziile ci sub formă fizică (o pagubă materială, un rău fizic…).

De cele mai multe ori oamenii se văd centrul universului, deși nu recunosc acest lucru, au impresia că fiecare decizie pe care o ia un prieten apropiat, un șef, un coleg, un membru al familiei, o ia să-l afecteze personal. DAR NU ESTE AȘA!

Fiecare persoană dacă ar sta să asculte argumentele celor care au luat deciziile, și-ar da seama că nu au legătură cu ei. Nu mai vorbesc de situația în care s-ar pune pentru câteva clipe în locul aceleiași persoane poate chiar nu ar lua o decizie așa de ok, ci ar afecta mai mult persoanele din jur și în acel moment nu pot să nu mă întreb: De ce iei totul personal? Este personal pentru aceea persoană, dar nu te vizează pe tine! 

de-ce-iei-totul-personal-e-personal-dar-nu-i-legat-de-tine-timetv.ro-timetv-time-tv

Oamenii ar trebui să accepte că fiecare are o viață în care trebuie să ia singur decizii și să trăiască așa cum își dorește. Că unii mai fac și greșeli când iau decizii și își pun amprenta semnificativ și pe colegi/prieteni/apropiați, este adevărat se mai întâmplă. Cred totuși că sunt foarte puțini care o fac personal în numele răului, iar când se întâmplă acest lucru atrage asupra lor și consecințele.

Cea mai bună soluție pentru cei care simt că cineva (coleg, șef, apropiat, prieten sau un membru al familiei) a luat o decizie personală împotriva lor, ar fi să aibă o discuție cu aceea persoană. De cele mai multe ori ei preferă să se închidă în ei sau să restricționeze legătura cu aceea persoană și în același timp să povestească/bârfească cu alți prieteni. Nu consider că este cea mai bună soluție, dar să nu uităm că fiecare are dreptul să ia ce decizii dorește legate de viața lui!

Sunt destul de multe amănunte care pot fi comentate dar cele mai multe sunt legate de fiecare caz în parte, singurul lucru important cu care ar trebui să rămânem ar fi că nu trebuie luat totul personal. Nu suntem cu nimic mai mult, mai buni, mai altfel decât cel care a luat decizia și ei nu-și traiesc viața gravitând în jurul nostru. Poate unii sunt mai închiși la minte, poate alții sunt un pic mai răutăcioși, poate toți avem aceste lucruri în noi, dar unii alegem să le dăm curs, să le dezvoltăm, să dorim să fim mai buni, să oprim ce-i rău din noi și sunt destul de numeroase cazurile în care unii chiar reușesc.

Așa că aleg totul personal, dar nu are legătură cu tine, are legătură cu viața mea și cum aleg să o trăiesc! Fă și tu la fel! S-ar putea să te simți mai bine, mai eliberat, mai liniștit, mai altfel decât până acum. Orice început este un pic dificil, dar obișnuința este a doua natură!

Citește pe Time TV și:

Protagonistele fanteziilor deocheate ale americanilor: cu steluţe şi dungi

AcelaSHH, un tânăr artist, un sfârșit tragic și două discuții – VIDEO

Șoferii din București nu sunt proști! Sunt doar impasibili sau nu vor să gândească

Dor de SAAB. Cum ar fi trebuit să arate viitorul 9-3

 

 

Social

Arhiva stiri