Interviu cu Răzvan Pascu – cât a câștigat, blogging, antreprenoriat / FOTO DIN TOATĂ LUMEA

1. Cine e Răzvan Pascu?

Un tânăr de 28 de ani din București, pasionat de călătorii, blogger de turism și fondator al companiei Travel Communication Romania – agenție de PR și Marketing exclusiv pentru clienți din Turism.

2. În perioada de formare educațională, ce profesor te-a marcat din Școală/Facultate?

Niciunul.

3. Ai vreo frică pe care nu ți-ai înfruntat-o în viață?

Mi-e frică de înălțime, însă nu fac nimic ca să nu îmi mai fie.

4. Care a fost omul care ți-a marcat viața când ai ajuns în București?

Nu cred că a fost vreunul. M-a schimbat o experiență pe care am avut-o în Marea Britanie, când am fost într-un program de tip Work & Travel în vacanță dintre anul 1 și anul 2 de facultate. Mi-a mai fost utilă Aneta Bogdan, care mi-a ținut un curs de Comunicare timp de 3 luni într-un program pentru studenți susținut de Orange.

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu

5. De unde a plecat ideea de a face o afacere în turism?

Din pasiune. Am început să țin un blog de călătorii pentru că îmi plăcea să călătoresc și să îi ajut pe alții cu informații din călătorii. Mai departe, lucrurile au ajuns aici unde sunt astăzi.

6. Afacerea pe care o ai/ai dezvoltat-o, este un vis pe care l-ai urmat sau o descoperire/breșă pe care ai exploatat-o în piața românească?

Amândouă. A început de la o pasiune, un vis, iar în timp am observat că este o niță neacoperită, cel puțin partea de PR și Marketing pentru afaceri din turism.

7. De ce online?

Pentru că acesta este viitorul.

Răzvan Pascu – BLOGGERUL ANTREPRENOR

8. Exemplu de lider după care te-ai orientat în afaceri?

Niciunul. Dar îmi place Richard Branson.

9. O cifră de afaceri pe anul 2012?

75.000 de euro.

10. Cum te-ai antrenat pentru afacerea pe care o ai? Cum ai ajuns sa fii antreprenor, ai urmat o școală de bussines, workshop-uri, seminarii?

Nu m-am antrenat decât cu multă muncă și ambiție.

11. Ce țară ți-a plăcut cel mai mult?

Poate Tanzania.

12. Unde ai locui în România?

La Brașov.

13. Dacă ar fi să te muți din România, unde te-ai duce?

Nu m-aș muta definitiv din România. Îmi plac orașele Londra și New York, mi-ar plăcea să stau acolo.

14. Cum se împacă viața de familie cu călătoriile?

Călătorim împreună, deci se împacă bine. Dacă în 1-2 ani voi avea și un copil, va începe să călătorească și el.

15. Ce sfaturi ai pentru consumatorii de turism? TOP 5 sfaturi pentru alegerea unei vacanțe de vis.

Alegeți cu atenție agenția de turism, nu alegeți vacanța doar după criteriul „cel mai mic preț”, încercați să stabiliți o relație de lungă durată și de încredere cu agentul de turism, faceți rezervările din timp ca să beneficiați de cele mai bune prețuri și condiții, alegeți în special companiile aeriene cu tradiție (de preferat companii de linie, și nu low-cost).

Razvan Pascu Moscova Rusia

Răzvan Pascu – Moscova, Rusia

16. Ce sfaturi ai pentru tinerii care vor să pornească un blog de călătorii?

Să îi dea drumul; începutul e cel mai greu. E nevoie de bloguri de călătorie profesioniste.

17. Te-ai gândit la ce vârstă te-ai retrage? Ai vreo pasiune pe care vrei sa ți-o împlinești când vei ieși la pensie (EX: să deschizi un restaurant, să pescuiești, etc.)

E prea devreme să mă gândesc la pensionare sau retragere, am doar 28 de ani. Aș vrea să deschid un restaurant pe termen mediu, nu la pensie. 🙂

18. Formezi pe cineva care să-ți preia afacerea sau vei fi tipul de afacerist care va dicta și-n ultimul minut?

Aș prefera să învăț să am capacitatea de a delega responsabilități.

19. Este ușor în România să formezi pe cineva?

Nu.

20. Vin tineri din urmă care au bun simț antreprenorial dezvoltat?

Da.

21. Care este suma care te mulțumește, care te poate trage pe dreapta mai devreme decât ți-ai fi dorit?

Nu m-am gândit la asta. Probabil câteva milioane de euro cash.

Razvan Pascu Times Square New York

Răzvan Pascu – Times Square, New York

22. Dacă ai avea suma respectivă te-ai opri din antreprenoriat sau faci asta pentru că te face să trăiești, te ține viu, îți dă energie?

Aș merge înainte, aș face același lucru, dar la un alt nivel.

23. Unde te vezi peste 10 ani?

Oferind consultanță pe turism pentru companii mari din străinătate.

24. Mesaj pentru cititorii TimeTV.ro.

Să creadă în visele lor și să călătorească cât pot ei de mult.

Razvan Pascu Bahamas Nassau

Răzvan Pascu – Bahamas, Nassau

Razvan Pascu Miami

Răzvan Pascu – Miami

Razvan Pascu Marele Zid China

Răzvan Pascu – Marele Zid, China

Razvan Pascu Key West FLorida SUA

Răzvan Pascu – Key West Florida, SUA

Razvan Pascu Empire State Building New York

Răzvan Pascu – Empire State Building, New York

Razvan Pascu Cambodgia

Răzvan Pascu – Cambodgia

Razvan Pascu Puerto Madryn Argentina

Răzvan Pascu – Puerto Madryn, Argentina

Razvan Pascu Siem Reap Cambodgia

Răzvan Pascu – Siem Reap, Cambodgia

Razvan Pascu Thailanda

Răzvan Pascu – Thailanda

Razvan Pascu Ushuaia

Răzvan Pascu – Ushuaia

Razvan Pascu Vietnam Delta Mekong

Răzvan Pascu – Vietnam, Delta Mekong

Razvan Pascu Vietnam

Răzvan Pascu – Vietnam

Dragoș Săndulache – TimeTV.ro

Mai puteți citi și:

Social

Arhiva stiri