AcelaSHH, un tânăr artist, un sfârșit tragic și două discuții – VIDEO
marți, 02 aprilie 2013 18:42
ERobertul
AcelaSHH, un tânăr între tineri, un luptător, un artist, dansator și cântăreț, un baiat învățat cu greul dar care lupta fără să renunțe chiar și atunci când șansele nu-i surâdeau, o viață ce începea să fie pusă și în rime, un sfârșit rapid, înainte de vreme, tragic și două discuții despre promovarea tinerilor artiști la tv și ce a însemnat plecarea lui dintre noi, așa poate fi rezumat articolul ce urmează.
După ce am aflat devastatoarea știre despre doi tineri uciși pe trecerea de pietoni de nepotul unui important om de afaceri din Craiova, am aflat și cu ce se ocupa unul dintre ei. Pe numele lui, Andrei Dragomir, cunoscut ca un dansator foarte bun, un veteran al trupei Freaks Crew și cum nu era de ajuns, pe lângă acest lucru era și un cântăreț de hip-hop, pe numele de scenă AcelaSHH. Viața nu este dreaptă, este o vorbă din popor care cu siguranță se află pe buzele multora dintre cei ce l-au cunoscut sau care pur și simplu au aflat despre tragicul accident.
Andrei este unul din copiii care nu au avut nici pe departe o copilărie de vis, încercat de tot felul de probleme cărora le făcea față cu brio și în urma cărora rămânea mereu în picioare.
„Desi mi-au spus ca nu pot, eu am dovedit contrariul” avea drept citat artistul pe pagina sa de facebook.
Aceasta știre pe care am aflat-o luni seara, mi-a fost greu să o accept inițial, mai ales că era 1 aprilie. Am sperat că este o păcăleală, dar nu a fost așa. Mi-a fost cu atât mai greu să accept și să scriu despre ce s-a întâmplat după ce am citit comentariile de pe facebook ale prietenilor, colegilor și celor care îl cunoșteaua sau nu pe Andrei.
Pe lângă părerile de rău, și speranța că cei apropiați vor avea puterea să treacă peste această grea încercare venită pe neașteptate în viața lor, gândurile mele s-au îndreptat în doua direcții diametral opuse, pe care o sa încerc să le dezvolt aici, pe rând.
1. De ce este nevoie de un asemenea incident nefericit ca un artist, fie el și la început de drum, să apară la televizor?
Această idee mi-a fost sugerată de câteva răspunsurile găsite pe pagina de facebook a artistului, la scurt timp după tragicul accident, iar acest lucru pur și simplu mi-a luat mințile. Trăim într-o țară în care doar interesele primează, în care cei care vor mai mult, mult mai mult, gândesc cu fundul. Nu există posibilități de promovare a tinerelor talente, nu există formate de emisiuni în care, cineva care are cât de cât o idee despre muzică, fără să judece: stilul, priza la public, mesajul, muzica sau interpretarea, să dea o șansă tinerelor talente, indiferent de domeniul de activitate al fiecăruia. Mai ales că mulți artiști în multe piese prezintă ce cunosc ei mai bine, viața lor, realitatea privită prin ochii lor.
„Muzica înseamnă viață, nu piață de desfacere… ” versurile aparțin artistuilui AcelaSHH și se găsesc pe piesa Spațiu, timp.
Sunt oameni care pe lângă faptul că nu sunt susținuți, investesc: timp, pasiune, bani în instrumentale, bani pentru instrumente, ore de cântat, studio și unii chiar pe propriile forțe și cu ultimii bani din buzunar investesc într-un videoclip, sau chiar mai multe.
De ce acești tineri nu au această șansă?
De ce dacă aceste posturi doresc rating mai mare la televizor, acest lucru însemnând mai mulți telespectatori, mai ales tineri (căci posturile tv aleargă după telespectatorii tineri, categoria de vârstă 15-30 de ani), nu fac acest lucru care i-ar putea ajuta?
Până la urmă oamenii aceștia vin cu totul, de la muzică la videoclip-uri, și în plus, cu siguranță aduc și alți prieteni și oameni care se uită la emisiune, măcar pentru cei pe care-i cunosc, dar nu doar aceștia vor fi interesați. Pot exista și producători muzicali ce pot fi interesați să descopere noile talente, pot fi ceilalți „new-entry” care privesc concurența și pot fi chiar cântăreții veterani care vor verifica cine-i nou, cu ce vine și dacă merită o mână de ajutor… și probabil lista poate continua…
De ce este nevoie de un asemenea accident ca un artist să ajungă la televizor? Este adevărat la știri… Dar cred că a fost singura dată, sper să mă înșel, cănd o parte din clipul piesei ADIO semnată AcelaSHH a apărut la televizor… DE CE?
2. De ce a plecat/a fost luat/a fost chemat dintre noi la o vârstă atât de fragedă?
AcelaSHH era la început de drum, deși avea puțin peste 20 de ani și avea o întreagă viață în spatele său, tot un tânăr la început de drum poate fi catalogat.
Sunt multe explicații ale oamenilor în legătură cu inevitatbila moarte…
Cele mai frumoase și plauzibile explicații pentru sufletele îndurerate spun, evident adaptate la acest caz, că „Dumnezeu l-a chemat la El, ca să-i cânte AcelaSHH suferința sa, iar Domnul să-l liniștească” sau „Dumnezeu nu a mai îndurat suferința sa și l-a chemat sus în ceruri” sau „Dumnezeu nu a mai putut aștepta și a vrut un suflet așa bun, acum, la dreapta Sa„.
Alți oameni mai pesimiști spun că „Viața-i nedreaptă, cei buni se duc, cei răi rămân!” sau „Dumnezeu îi ia pe cei care nu merită.”
Sunt persoane care cred că viața pe Pământ are un scop anume și în momentul în care ți-ai atins scopul sau te îndepărtezi de el ești trimis în ceruri ca să te poți întoarce să-l reiei sau să treci la nivelul următor.
Mai sunt oameni care cred că viața ține în totalitate de puterea gândirii noastre și de ce dorim de la viață, iar dacă ne dorim cu adevărat ceva și ne gândim mult la acel lucru îl atragem și se întâmplă.
Și nu pot să nu zăresc printre versurile din piesele artistului AcelaSHH și versuri care parcă au o legatură cu ultima afirmație. Deși preciza în versuri că:
„Gândul la moarte mă înfioară…„, AcelaSHH – Azil.
parcă presimte sfârșitul în unele versuri:
„Nu știu câte file mai are cartea mea…„, AcelaSHH – Nu știu.
la fel cum marii oameni ai lumii și-au simțit finalul. Iar în ultima piesă care beneficiază și de un videoclip, scoasă cu puțin timp înainte, strofa artistului începe cu versurile:
„Mi s-a scurs din clepsidră timpul…„, AcelaSHH – Adio.
Oare AcelaSHH să fi atras/chemat/cerut acest sfârșit?
Oare sufletul lui s-a simțit deja împlinit pentru scopul dat, chiar dacă acela nu corespunde cu așteptările celor din jurul său?
Nu pot să nu-mi pun aceste întrebări, pur și simplu nu pot!
În aceeași ordine de idei, AcelaSHH are și versuri pozitive în care exprimă bucuria de a trăi chiar într-o piesă publicată pe 30 martie, cu o zi înainte de tragicul accident.
Strofa a doua este semnată AcelaSHH
Odihnește-te în pace, omule! Vei trăi veșnic în sufletul celor care te-au cunoscut, în inimile celor care te-au iubit/îndrăgit și în mintea celor care îți vor vedea prestațiile cu trupa de dans sau care îți vor asculta piesele. Fie ca din locul unde ai ajuns să întinzi o mână celor care au nevoie și să zâmbești cu drag și căldură pentru tot ce a însemnat viața ta, aici, printre noi!
Acest site folosește diferite module cookie pentru a oferi vizitatorilor o experiență optimă de utilizare.
Modulele cookie sunt stocate în browser și îndeplinesc diferite funcții care pot ajuta echipa ProduseBiomag.ro în a înțelege mai bine profilul vizitatorilor. Datele sunt colectate automat, în mod anonim, de către servicii precum Google Analytics sau WordPress.
Află mai multe detalii legate de protecția datelor pe pagina Politica de confidențialitate. Poți administra toate setările modulelor cookie folosind opțiunile din partea stângă.
Cookie-urile strict necesare
Dacă dezactivezi aceste module cookie necesare atunci nu mai poți salva setările tale. Asta înseamnă că de fiecare dată când accesezi acest site va trebui să activezi sau dezactivezi aceste module iar acest mesaj va fi afișat în mod automat.
Modulele cookie necesare ar trebui activate pentru a putea folosi acest site în mod corespunzător. Acestea te ajută să administrezi preferințele tale legate de acest site, poti folosi secțiunea de comentarii sau ne poți contacta folosind formularul de contact.
Cookie-uri terțe
Acest site folosește serviciile Google Analytics pentru a colecta date anonime despre vizitatorii acestuia. Dacă alegi să păstrezi aceste module cookie atunci ne poți ajuta să îmbunătățim experiența ta de utilizare a site-ului. Aceste date sunt colectate în mod anonim.
Activează pasul precedent "MODULE COOKIE NECESARE" ca sa putem salva preferintele tale!