Traian Băsescu: Adio PDL. Astăzi ne-am despărțit

Într-un mesaj postat pe Facebook, preşedintele Traian Băsescu a spus că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că „modul cum nu au înţeles să fie democraţi” îl determină să spună „definitiv şi pentru totdeauna”: „Adio, PD! Adio, PDL!”.

Traian-Băsescu-Adio-PDL-Astăzi-ne-am-despărțit

„Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid când i-am spus că, după aceste alegeri, ne vom alege fiecare drumul. Modul în care n-au înţeles să fie democraţi mă face să spun definitiv şi pentru totdeauna ‘Adio PD!’. Azi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, care nu fug cu urnele, care acceptă dreptul democratic la contestaţie. Nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL. PDL a putut fi ţinut pe o direcţie democratică câtă vreme a ştiut de un lider autoritar. Imediat ce au simţit că pot fi singuri, aripa fesenistă a răbufnit. Convenţia este proba că 50% din partid este ancorat în  năravurile FSN. Adio PD! Adio PDL! Luaţi-vă drumul vostru, iar eu mi-l aleg pe al meu!”, a declarat Traian Băsescu într-un mesaj video postat pe Facebook.

Preşedintele Băsescu a precizat, în cadrul Convenţiei Naţionale a PDL că, după încheierea mandatului de preşedinte, se va ocupa de construirea unei drepte puternice în România. Mai mult, Băsescu a precizat că nu-şi doreşte să redevină preşedinte de partid şi i-a îndemnat pe delegaţii la Convenţia Naţională a PDL să dea o şansă liderilor mai tineri din partid deoarece este nevoie de un nou ciclu evolutiv în partid, scrie rtv.net. Șeful statului a spus că anunţul referitor la rămânerea sa în viaţa publică după încheierea mandatului nu s-a referit la o reîntoarcere în PDL.

Am spus Da, voi reveni în politică, dar nu am spus ‘Da, voi reveni în PDL’ pentru că am regăsit în partid mesajul Antenelor„, a spus preşedintele.

Băsescu susţine că PDL a plătit conştient costurile generate de măsurile de austeritate care au fost necesare pentru depăşirea crizei şi pentru modernizarea statului.

„Dacă aţi pierdut, aţi pierdut pentru că aţi salvat ţara. M-a durut cumplit că unii şi-au făcut campanie cu mesajul Antenei 3”, le-a spus Băsescu democrat-liberalilor.

În ceea ce priveşte viitorul său politic, preşedintele României a precizat că se va dedica întăririi dreptei în România.

După ce-mi termin mandatul, obiectivul meu va fi construirea unei drepte puternice care să readucă procesul de modernizare a României într-o doctrină care crează şanse, nu dă pomeni electorale, o doctrină în care fiecre să-şi construiască viitorul, nu să i se spună care este locul lui, în care fiecare dintre oameni să aibă deschis orice orizont„, a spus şeful statului.

Băsescu a explicat însă că nu intenţionează să preia şefia PDL după încheierea mandatului.

„Voi reveni în politică cu obiectivul ‘2016, dreapta la putere’. Să nu vă gândiţi că mă voi aşeza în fruntea unui partid. Am văzut că la acest anunţ al meu că rămân în politică au fost diferite oferte din partea candidaţilor. Masa la care mă aşez după ce îmi termin mandatul o stabilesc eu şi nimeni altcineva”, a spus președintele.

Social

Arhiva stiri