NBA: Heat câştigă meciul cu Celtics, ajung la 23 de victorii consecutive

Acum 5 ani Boston Celtics au oprit seria de victorii a celor de la Houston Rockets la 22. Aseară, la TD Garden, Boston a întâlnit o echipă aflată pe val, Miami Heat, tot cu 22 de meciuri fără înfrângere la rând. Istoria nu s-a repetat, Miami dovedindu-se cea mai în formă echipă din NBA în momentul de faţă. Victorie cu 105 la 103 pentru LeBron &co, şi Miami Heat ajunge la 23 de victorii consecutive, a doua serie din istoria NBA, dupa echipa Los Angeles Lakers din sezonul 1971-72 (33 de victorii consecutive).

LeBron James Miami Heat Boston Celtics

Coşul decisiv a fost marcat de LeBron James cu 10 secunde înainte de final. Boston a avut şansa ultimului atac, dar nici Jeff Green, blocat de Shane Battier, nici Paul Pierce nu au reuşit să înscrie. Green a terminat meciul cu 43 de puncte (record în carieră), 7 recuperări şi 4 capace pentru Boston, în timp ce „King” James a fost autorul unui meci excepţional: 37 de puncte, 12 pase decisive, 7 recuperări.

Seria de 23 de victorii consecutive este impresionantă pentru baschetul actual, modern, dominaţia echipei lui LeBron James şi Dwyane Wade fiind categorică. Fie că a fost vorba despre victorii la limită, obţinute cu greu, fie victorii lejere, Miami mereu a găsit o cale către victorie. Mesajul pentru restul echipelor din NBA este clar: Heat este cea mai în formă echipă.

Citeşte pe Time TV şi:

NBA: Super slam-dunk in LA Clippers – Detroit Pistons, marca DeAndre Jordan

Social

Arhiva stiri