ECKHART TOLLE: Egoul colectiv, dovada irefutabilă a nemuririi – Time TV

Egoul colectiv

Cât de greu e să trăieşti cu tine însuţi! Una dintre modalităţile prin care egoul încearcă să scape de insuficienţa sinelui personal este aceea de a-şi extinde şi consolida sentimentul de sine prin identificarea cu un grup — o naţiune, un partid politic, o corporaţie, o instituţie, sectă, club, gaşcă, echipă de fotbal. În unele cazuri, egoul pare să se dizolve complet când cineva îşi dedică viaţa unei activităţi altruiste, o pune în slujba binelui superior al colectivităţii, fără să ceară recompense personale, recunoaştere sau mărire. Ce uşurare să fii eliberat de povara teribilă a sinelui personal. Membrii colectivităţii se simt fericiţi şi împliniţi, chiar dacă muncesc din greu, chiar dacă fac multe sacrificii. Par să fi trecut dincolo de ego. Întrebarea este: chiar s-au eliberat cu adevărat sau egoul doar a făcut schimbarea de la personal la colectiv?

ego colectiv imortalitate Hamas biggest demonstration

Time stops here (timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample simultan)

Un ego colectiv are aceleaşi caracteristici ca şi egoul personal, între care nevoia de conflict şi de duşmani, nevoia de mai mult, nevoia de a avea dreptate împotriva altora care se înşală şi aşa mai departe. Mai devreme sau mai târziu, colectivitatea va intra în conflict cu alte colectivităţi, deoarece ea caută inconştient conflictul şi are nevoie de opoziţie pentru a-şi defini hotarele şi, în consecinţă, identitatea. Membrii ei vor experimenta atunci suferinţa care decurge, inevitabil, din orice acţiune motivată de ego. În acel moment, se pot trezi şi pot realiza că în colectivitatea lor există un puternic element de nebunie. La început poate fi dureroasă trezirea şi  realizarea bruscă a faptului că acea colectivitate cu care s-au identificat şi pentru care au muncit este de fapt nebună, în acest punct,  unii adoptă cinismul sau amărăciunea şi de atunci încolo neagă orice valoare, orice merit. Aceasta înseamnă că îmbrăţişează rapid un alt sistem de credinţă, în chiar clipa în care cel anterior a fost recunoscut drept iluzoriu şi, în consecinţă, s-a prăbuşit. Ei n-au înfruntat moartea egoului lor, ci au alergat şi sau reincarnat într-unul nou. Un ego colectiv este de obicei mai inconştient decât indivizii care formează acel ego. De exemplu, mulţimile (care sunt entităţi egoiste colective temporare) sunt capabile să comită atrocităţi de care un individ în afara mulţimii n-ar fi capabil. Nu rareori naţiunile au un comportament care, în cazul unui individ, ar fi imediat recunoscut ca acţiuni ale unui psihopat.

ego colectiv imortalitate razboi mondia

Time stops here (timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample simultan)

Odată cu ivirea noii conştiinţe, unii oameni vor simţi imboldul de a forma grupuri care să reflecte  conştiinţa iluminată. Aceste grupuri nu vor fi egouri colective. Indivizii care vor forma aceste grupuri nu vor avea nevoie să-şi definească identitatea prin intermediul lor. Ei nu mai caută să se definească prin intermediul niciunei forme. Chiar dacă membrii acestor grupuri nu sunt încă total eliberaţi de ego, în ei va exista suficientă luciditate pentru a recunoaşte egoul în ei sau în alţii de îndată ce apare, însă este necesară o vigilenţă constantă, deoarece egoul va încerca să preia controlul şi să se reafirme în orice mod posibil. Dizolvarea egoului prin aducerea lui în lumina conştiinţei — acesta va fi unul dintre scopurile principale ale grupurilor respective, fie ele formate din iluminaţi sau constând din organizaţii caritabile, şcoli sau comunităţi de oameni care trăiesc împreună.
Colectivităţile iluminate vor îndeplini o funcţie importantă în răsărirea unei noi conştiinţe. Aşa cum colectivităţile egocentrice vă împing în inconştienţă şi suferinţă, colectivităţile iluminate pot fi pentru conştiinţă un vârtej care va accelera schimbarea la nivel planetar.

Dovada irefutabilă a nemuririi
Egoul rezultă din scindarea produsă în interiorul spiritului uman, în urma căreia identitatea se separă în două părţi pe care le-am putea denumi „eu” şi „mine” sau „mine” şi „însumi”. Aşadar, orice ego este schizofrenic, ca să utilizăm cuvântul în sensul său cunoscut, cel de scindare a personalităţii. Trăiţi cu o imagine mentală despre voi înşivă, despre sinele conceptual cu care sunteţi în relaţie.
Viaţa însăşi devine conceptualizată şi separată de ceea ce sunteţi atunci când spuneţi „viaţa mea”, în momentul în care spuneţi sau gândiţi „viaţa mea” şi credeţi în ceea ce spuneţi (nefiind deci o simplă convenţie lingvistică), aţi intrat pe tărâmul iluziei. Dacă există „viaţa mea”, înseamnă că eu şi viaţa sunt două lucruri separate, astfel că pot să-mi şi pierd viaţa, imaginara mea avuţie preţioasă. Moartea devine o pretinsă realitate şi o ameninţare. Cuvintele şi conceptele divid viaţa în segmente separate care n-au nicio realitate intrinsecă.

Putem chiar spune că noţiunea „viaţa mea” este iluzia primordială a separării, sursa egoului. Dacă eu şi viaţa suntem două lucruri distincte, dacă eu sunt separat de viaţă, atunci sunt separat de toate lucrurile, de toate fiinţele, de oameni. Dar cum aş putea fi separat de viaţă? Ce „eu” ar putea exista în afara vieţii, în afara Fiinţării? Este absolut imposibil. Aşadar, nu există ceva ce poate fi denumit „viaţa mea”, iar eu nu am o viaţă. Eu sunt viaţa. Eu şi viaţa suntem una. Nu poate fi altfel. Atunci cum aş putea să-mi pierd viaţa? Cum aş putea pierde ceva ce nu am dintru început? Cum pot pierde ceva ce Sunt? Este imposibil.

ECKHART TOLLE –

Mai puteti citi pe Time TV si :

Părintele ARSENIE BOCA – CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI,

Iată primele percepții ale spiritului după ce moare trupul,

A munci, cu şi fără ego – Time TV.ro

Social

Arhiva stiri