Vacanță generoasă pentru bugetari de 1 mai. Zilele de 2 și 3 vor fi libere!

vacanta-1-mai-prelungita-time-tv

Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere în sectorul public, printr-o hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri. Dispoziţiile hotărârii pot fi aplicate şi angajaţilor din sectorul privat, în măsura în care partenerii sociali stabilesc astfel.

2 si 3 mai vor libere pentru ca 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.

1-2-3-mai-libere-time-tv

Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat însă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că zilele libere acordate de stat pe 2 şi 3 mai nu îi vor determina pe români să stea în staţiunile din ţară 5-6 zile, astfel că nu se va înregistra nicio creştere a turismului intern.

Proiectul de act normativ a fost introdus pe lista documentelor aprobate, miercuri, de Guvern, potrivit unor surse oficiale.

Totodată, ziua de 6 mai e liberă, deoarece e  doua zi de Paște. Astfel bugetarii vor avea parte, în acest an, de o minivacanță pe cinste de 1 mai și Paște.

Patronatele hoteliere şi agenţiile de turism au pregătit deja pachete speciale, specifice fiecărui eveniment, dar şi pachete comune, care să includă întreaga perioadă 30 aprilie – 7 mai. Preţurile vor porni de la 60 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 3 stele, de la 100 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 4 stele şi de la 229 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 5 stele, în funcţie de serviciile pe care le oferă fiecare unitate de cazare, informeaza Mediafax.

Social

Arhiva stiri