19 turişti străini morți în Egipt, după ce un balon a explodat – UPDATE

19-turisti-straini-morti

Nouăsprezece persoane, inclusiv turişti francezi, britanici, japonezi şi din Hong Kong, şi-au pierdut viaţa, marţi după ce balonul cu aer cald în care se aflau s-a prăbuşit în flăcări. Accidentul s-a petrecut  în apropiere de Luxor, în sudul Egiptului.

21 de persoane se aflau la bordul montgolfierului, care zbura la o altitudine de aproximativ 300 de metri, la Qourna, în momentul în care în balon a izbucnit un incendiu, provocând explozia acestuia, potrivit unui oficial din domeniu securitatii. Martorii spun că au auzit o explozie puternică înainte ca balonul să cadă.

Două persoane au supravieţuit accidentului. Una dintre ele este egipteanul care manevra balonul. Acesta a suferit arsuri grave pe o suprafaţă mare a corpului, conform sursei citate.

A doua persoană a sarit din balon dupa explozie si e in stare critică. Ambele persoane au fost transportate de urgenţă la un spital din regiune, potrivit AlJazeera.

Poliţia egipteană a recuperat 14 corpuri. Ministerul Tursimului din Egipt, a cerut o investigare de urgenta a  împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

 

Social

Arhiva stiri