Eurovision 2013 şi scufiţa ponosită

eurovision-steaguri-time-tv

Eurovision, o competiţie muzicală, care deşi nu propulsează prea mult câştigătorii, adună, totuşi, an de an concurenţi, emoţii, interese, speranţe şi invidii. În România, cel puţin, competiţia e acerbă, iar după cum bine se ştie, după câte o finală naţională presa de scandal, „îşi freacă mâinile”, că trebuie să se lase cu câte un scandal.

Potrivit mediafax.ro, anul acesta la selecţia naţională au fost înscrise 135 de piese, cu 37 mai multe decât anul trecut. Printre artiştii care se vor bate pentru a merge mai departe, se numară nume noi, dar şi veterani ai competiţiei: Robert Turcescu şi trupa, Naomi, Elena Cârstea, Liviu Mititelu, Alin Văduva şi Luminiţa Anghel. Tot la selecţia 2013, participanţii vor cânta, în premieră, în faţa juriului, pe un negativ pe care vor avea şi backing vocals, pentru a se evita o greşeală făcută în alţi ani, când piesele sunau bine pe pozitiv, dar unii interpreţi nu reuşeau să facă faţă live-ului, potrivit managerului de proiect, Dan Manoliu, pentru mediafax.ro.

Anul trecut, după cum bine ştiţi, sau nu, România a fost reprezentată de trupa Mandinga şi a lor Zaleilah. Fac o paranteză, pentru că nu mă pot abţine. Nu înţeleg de ce se aleg cuvinte de-astea de nu au nici o noima. În plus îi pun într-o lumina proastă pe interpreţi. Spre exemplu, când Antonia a fost întrebată ce înseamnă Jameia, nu a ştiut să dea o explicaţie. E ca şi cum ai cânta despre fizică cuantică sau în chineză. Piesa, stilul muzical, dacă există, îşi pierd din autenticitate şi mesaj. Pe principiu lasă, bă, că merge aşa, sună bine, prinde, ce mai contează că nu înseamnă nimic, simplu, „înseamnă ce vrea fiecare”.

Revenind la Eurovision, de la an la an, românii vin cu idei care mai de care mai pompoase. Dacă au văzut că în anii trecuţi au contat „piciorul lung”, bustul proeminent, părul în vânt şi da, şi ceva voce, atunci au mizat la maximum pe asta, că na, daca noi n-am avea de unde, atunci cine? Ei bine, ţeapă, n-a mers. Sunt curioasă anul acesta pe ce mai mizăm?

voturi-eurovision-time-tv

Ce ma enervează la bătrâna competiţie, cu prima ediţie în 1956, este că deşi pretenţiile sunt mari, urmările nu sunt la fel de mari. Cel puţin în ultimii zece ani, nu-mi amintesc să fi văzut un câştigător având succes după Eurovision. Apoi, e un pretext de a favoriza ţara vecină sau de care depindem politic, economic. E un spectacol de muzică care are substrat geopolitic. Iar câştigătorii sunt aleşi, cu grijă, deşi „se votează”, în funcţie de posibilitatea de a găzdui o eventuală viitoare gală. Clar, românii pot cânta impecabil chiar şi atârnati de picioare, că degeaba. Din nefericire, Eurovisionul, pentru mine, e ca un lup deghizat într-o bunicuţă care de la an la an se îngraşă din ce în ce mai tare, devine şi mai grea şi mai mofturoasă, iar România, scufiţa ponosită şi slăbnoagă, nu reprezintă un interes prea mare.

Geanina S.

Alte articole de acest gen:

Scoala cu “log in” pentru “cobai”
Silicoanele, o “imbunatatire” riscanta si total inutila

Social

Arhiva stiri