Dacia Sandero, cea mai vândută maşină în Spania în luna ianuarie VIDEO

Dacia Sandero

Surpriză pe piaţa auto din Spania în luna ianuarie: Dacia Sandero este cel mai vândut model. Grupul Renault-Nissan-Dacia domină primele zece poziţii ale clasamentului, în timp ce Volkswagen nu intră în top decât cu Golf, pe poziţia a noua. Nici Seat nu stă bine pe piaţa de casă, marca spaniolă clasându-se doar pe locurile trei şi patru cu Leon şi Ibiza. Inginerii de la Seat lucrează încă la modelul Toledo, varianta spaniolă a Skodei Rapid, cu care Seat vrea să recucerească piaţa spaniolă. Suprinde clasarea pe locul doi a lui Nissan Qashqai, în timp ce Dacia Duster înregistrează de abia 338 de modele vândute în ianuarie, în Spania. Iar Lodgy, deşi este un vehicul special conceput pentru piaţa europeană, s-a vândut doar în 186 de exemplare. În clasamentul general pe mărci Dacia ocupă locul 13, cu 2.272 unităţi vândute în total.

Iată cele mai vândute zece modele pe piaţa spaniolă de maşini noi, în ianuarie 2013:

  1. Dacia Sandero: 1.692 unităţi
  2. Nissan Qashqai: 1.577 unităţi
  3. Seat Leon: 1.352 unităţi
  4. Seat Ibiza: 1.269 unităţi
  5. Opel Corsa: 1.170 unităţi
  6. Renault Clio: 1.135 unităţi
  7. Renault Megane: 1.102 unităţi
  8. Opel Astra: 1.097 unităţi
  9. Volkswagen Golf: 1.042 unităţi
  10. Toyota Auris: 957 unităţi

Citeşte şi:

Stroe, salvatorul mărcii Dacia: “Dacia nu se mai poate baza pe România”

Social

Arhiva stiri