Accidentat, Rajon Rondo va pierde restul sezonului din NBA

Boston Celtics a rămas fără cel mai bun jucător al său pentru tot restul sezonului NBA.

Accidentat în meciul pierdut de Celtics în faţa celor de la Atlanta Hawks (123-111), Rajon Rondo are nevoie de o operaţie care-l va ţine departe de terenul de baschet pentru aproape un an de zile, conducătorul de joc pierzând astfel nu numai finalul actualului sezon, dar şi începutul stagiunii 2013-2014. Iniţial se spera într-o accidentare minoră, dar verdictul medicilor a fost extrem de dur: ruptură a ligamentelor încrucişate.

Rajon Rondo Boston Celtics

Rondo încheie sezonul cu medii de 13.7 puncte pe meci, 1.8 intercepţii pe meci, 5.6 recuperări pe meci şi 11.1 pase decisive pe meci (primul loc în NBA la acest capitol).

Rămâne de văzut cât de mult îi va afecta pierderea lui Rondo pe cei de la Celtics, Boston ocupând în prezent locul 8, ultimul care aduce calificarea în playoff, în Conferinţa de Est, cu 22 de victorii şi 23 de înfrângeri.

Votat titular în All Star Game-ul din Houston, de pe 17 februarie, Rajon Rondo a fost înlocuit de Brook Lopez, de la Brooklyn Nets. Lopez este al şaptelea debutant în All Star Game, după Tyson Chandler, Paul George, Jrue Holiday, Kyrie Irving, Joakim Noah şi James Harden. Pivotul lui Nets înregistrează o medie de 18.6 puncte pe meci, 7.3 recuperări şi 2.2 capace pe meci.

Brook Lopez

Citeşte şi Obama i-a primit pe LeBron James şi Miami Heat la Casa Albă

Social

Arhiva stiri