Lotus, prima echipă de Formula 1 care îşi prezintă monopostul

Lotus este prima echipă de Formula 1 care îşi prezintă monopostul cu care va concura în 2013. Scuderia, motorizată de Renault, va păstra piloţii din sezonul trecut: finlandezul Kimi Raikkonen şi francezul Romain Grosjean. Pilot de teste va fi italianul Davide Valsecchi, campion în GP2 şi, momentan, singurul italian aflat sub contract în Formula 1 în 2013.

Lotus E21

Sezonul trecut Lotus a terminat în clasamentul general pe locul 4, după Red Bull, McLaren şi Ferrari, iar Kimi Raikkonen a încheiat stagiunea pe locul 3 la piloţi. “Nu va fi uşor să avem rezultate mai bune ca în 2012, dar dacă vom fi mai rapizi în calificări vom avea şanse reale să câştigăm curse” a declarat Raikkonen.

Lotus E21

Prima cursă de Formula 1 din 2013 este programată pe 17 martie, pe circuitul din Melbourne, Australia.

Social

Arhiva stiri