Avion cu 20 de persoane la bord, prăbuşit în Kazahstan

Cele 20 de persoane aflate la bordul unui avion Bombardier de tip CRJ-200, aparţinând companiei kazahe SCAT, au murit în urma prăbuşirii aeronavei, marţi, în timp ce aceasta se apropia de aeroportul din Almaty, în Kazahstan, în condiţii de ceaţă, potrivit mai multor surse locale, relatează AFP. Printre  victime se afla şi un copil.

avion prabusit kazahstan

Avionul, care efectua o legătură dinspre Kokşetau (nord), s-a prăbuşit către ora locală 13.00 (9.00, ora României), la cinci kilometri distanţă de Almaty, capitala economică a acestei republici din Asia centrală, a anunţat parchetul într-un comunicat.

Potrivit companiei SCAT, „avionul s-a lovit de sol” în timp ce efectua a doua încercare de aterizare „în condiţii meteorologice dificile”.

Echipele de intervenţie au fost trimise la faţa locului şi au izolat perimetrul. Oficiali din cadrul Parchetului pentru Transporturi, ministerelor de Interne şi pentru Situaţii de Urgenţă au venit la locul incidentului, potrivit parchetului, care a adaugat că a fost deschisă o anchetă pentru a determina cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Social

Arhiva stiri