Majoritatea religiilor străvechi şi a tradiţiilor spirituale împărtăşesc înţelegerea faptului că
starea „normală” a minţii noastre este viciată de un defect fundamental. Totuşi, din această
înţelegere a condiţiei naturii umane — dacă putem numi înţelegere această veste proastă —
decurge o a doua înţelegere: vestea bună pe care o reprezintă posibilitatea unei transformări radicale a conştiinţei umane, învăţăturile hinduse (uneori şi cele budiste) identifică această transformare drept iluminare.
Hong Kong Tian Tan Buddha On Launtau Island
In învăţăturile lui Isus o regăsim ca salvare, iar în budism este denumită sfârşitul suferinţei.
Eliberare şi trezire sunt alţi termeni folosiţi pentru a exprima această transformare.
Cea mai mare realizare a umanităţii nu este reprezentată de operele sale din domeniul artei,
ştiinţei sau tehnologiei, ci rezidă în conştientizarea, de către individ, a propriei disfuncţii, a nebuniei
sale. Această conştientizare a apărut deja câtorva persoane, în trecutul îndepărtat. Un om pe nume
Gautama Siddhartha, care a trăit în India în urmă cu 2 600 de ani, a fost poate primul care a
experimentat-o, cu o claritate absolută. Mai târziu i-a fost conferit titlul de Buddha. Buddha înseamnă „cel trezit”. Cam în aceeaşi perioadă a apărut în China un alt învăţător spiritual timpuriu al umanităţii. Numele sau era Lao Tzu. El şi-a lăsat moştenire învăţăturile sub forma uneia dintre cele mai profunde cărţi spirituale care au fost scrise vreodată, Tao Te Ching.
Lao Tzu Tao Te Ching
Conştientizarea propriei nebunii este, desigur, echivalentă cu apariţia sănătăţii, cu începutul
vindecării şi transcendenţei. Pe planetă îşi făcea apariţia o dimensiune nouă de conştiinţă, o primă tentativă de înflorire. Apoi acei oameni rari au vorbit contemporanilor lor. Au vorbit despre păcat, despre suferinţă, despre iluzie. Le-au spus celorlalţi: „Priviţi-vă vieţile. Observaţi ceea ce faceţi, suferinţa pe care o creaţi.” Apoi au arătat posibilitatea trezirii din coşmarul colectiv al existenţei umane „normale”. Au arătat calea.
Lumea nu era încă pregătită pentru ei, cu toate că ei constituiau o parte vitală, esenţială în
trezirea umanităţii. Au fost, în mod inevitabil, greşit înţeleşi în cea mai mare parte de către
contemporanii lor şi de către generaţiile următoare, învăţăturile lor, deşi simple şi totodată cu mare
putere transformatoare, au fost denaturate şi greşit interpretate, uneori chiar şi în consemnările
discipolilor lor. De-a lungul secolelor au fost adăugate multe lucruri care nu aveau nimic de-a face cu
învăţăturile originare, ci reflectau doar o fundamentală ratare a sensului lor. Printre învăţătorii aceia
s-au aflat unii care au fost batjocoriţi, insultaţi sau ucişi şi alţii care au fost veneraţi ca nişte zei.
Învăţăturile care arătau calea în vederea depăşirii disfuncţiei minţii umane, calea pentru ieşirea din
nebunia colectivă, au fost denaturate în aşa fel, încât au devenit ele însele parte a alienării mentale.
Eckhart Tolle
Similare
