Supraviețuire MIRACULOASĂ: O fetiţă de şapte ani, bolnavă de cancer, a fost vindecată cu ajutorul HIV

O fetiţă americană în vârstă de şapte ani, suferind de o formă severă de leucemie, s-a vindecat în mod miraculos, după ce medicii au folosit o formă atenuată a virusului imunodeficienţei umane (HIV), cu scopul de a-i reporni sistemul imunitar, pentru a distruge celulele canceroase.

În luna aprilie, părinţii micuţei Emily Whitehead aproape renunţaseră la orice speranţă, informează dailymail.co.uk.

Fiica lor suferea de cancer de doi ani, iar în februarie cancerul a recidivat pentru a doua oară, chiar în timp ce medicii o tratau pe Emily cu o formă agresivă de chimioterapie.

Medicii utilizaseră deja toate tratamentele tradiţionale, însă Emily nu reuşea să rămână sănătoasă suficient de mult timp, între două recidive ale bolii, pentru a încerca un transplant de măduvă osoasă. Cuprinşi de disperare, părinţii fetiţei, Kari şi Tom, au început să analizeze şi alte opţiuni, considerate radicale.

Şi-au îndreptat atenţia spre Cancer Center de la Spitalul pentru Copii din oraşul american Philadelphia, unde a fost implementat un program de testare a unei terapii revoluţionare.

Medicii le-au sugerat să o introducă pe Emily într-un test clinic, în cadrul căruia medicii foloseau o formă atenuată a virusului imunodeficienţei umane pentru a introduce genele care luptă contra cancerului în celulele T (celulele care luptă împotriva bolilor) ale fetiţei. Medicii americani sperau ca în acest fel „să reprogrameze” sistemul imunitar al pacientei, pentru ca acesta să recunoască celulele canceroase şi să înceapă apoi să le distrugă.

„Ni s-a spus că avem la dispoziţie până la 48 de ore pentru a lua o decizie, după care organele ei interne ar putea să cedeze”, au declarat părinţii lui Emily.

Pe 17 aprilie, fiica lor a devenit primul copil care a primit această terapie anticancer, cunoscută sub numele de CTL019.

Lucrurile nu au mers prea bine la început. Familia a fost avertizată că Emily ar putea prezenta simptome asemănătoare celor gripale, la câteva zile după ce va fi primit noile ei celule T. Simptomele ei au fost însă mult mai severe decât anticipaseră medicii. Starea ei a devenit critică şi a fost internată la secţia de terapie intensivă. Pe 24 aprilie, doctorii i-au anunţat pe părinţii fetiţei că şansele de supravieţuire ale fiicei lor sunt de unu la o mie, dar Emily a reuşit să depăşească momentul cu bine.

La câteva săptămâni după infuzia cu celule T modificate, medicii au putut să realizeze un test de măduvă, pentru a vedea dacă terapia a dat roade. La trei săptămâni după tratament, cancerul era în remisie.

Emily a fost din nou testată, la trei luni, apoi la şase luni după tratament, iar medicii au descoperit că organismul pacientei nu mai prezintă urme de cancer.

Cercetătorii din Philadelphia au prezentat această descoperire la întrunirea anuală organizată recent de Societatea Americană de Hematologie în oraşul Atlanta. În cadrul studiului lor, nouă dintre cei 12 pacienţi – din care au făcut parte Emily şi un alt copil – au reacţionat bine la acest nou tratament.

sursa text: Mediafax

Social

Arhiva stiri