Salonul Naţional de Artă Decorativă 2012, ediţia a XIII-a, la Muzeul Naţional Cotroceni

Marţi seară a avut loc, în Spaţiile Cantacuzine ale muzeului Naţional Cotroceni, vernisajul celei de-a XIII-a ediţii a Salonului Naţional de Artă Decorativă, manifestare intrată în tradiţia Muzeului Naţional Cotroceni.

Ediţia din acest an s-a îmbogăţit cu parteneri de prestigiu: Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Ambasada Republicii Moldova în România. Itinerarea expoziţiei în cursul anului 2013 la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău va conferi acestui eveniment o dimensiune internaţională şi va da posibilitatea promovării artei contemporane româneşti şi stabilirii unor conexiuni culturale între artiştii decoratori din România şi cei din Republica Moldova.

Expoziţia Salonul Naţional de Artă Decorativă Cotroceni 2012, ediţia a XIII-a, reuneşte lucrările unui număr de 103 artişti contemporani, atât artişti plastici renumiţi, cât şi tineri reprezentanţi ai artelor decorative din Bucureşti, Baia Mare, Bacău, Braşov, Buzău, Arad, Alba Iulia, Cluj, Iaşi, Deva, Ploieşti, Curtea de Argeş, Piteşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Suceava, Timişoara, alături de cadre didactice universitare, studenţi, masteranzi şi absolvenţi de master ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

În cadrul salonului sunt expuse lucrări din toate tehnicile artei decorative: tapiserie, imprimeuri textile, sticlă, ceramică, metal şi tehnici netradiţionale, iar printre artiştii care expun se numără: Mihai Ţopescu, Vladimir Cioroiu, Mihai Hlihor, Traian Boicescu, Adriana Dobra Covic, Loredana Găină, Clara Livia Tudoran, Hermina Csata, Ruxandra Sibil Mermeze, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Gyöngyi Károly-Zöld, Zoe Vida Porumb, Iordanka Cioti, Ileana Crăciun, Vasile Pop-Negreşteanu, Doina Ionescu Reghiş, Valeriu Şuşnea. Muzeul Naţional Cotroceni este singurul muzeu care organizează o asemenea manifestare la nivel naţional, principalul obiectiv fiind acela de a promova arta contemporană românească şi de a valorifica potenţialul creator al artiştilor din România.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 27 noiembrie 2012 – 30 ianuarie 2013, şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.00, cu menţiunea că pe 30 noiembrie si 1 decembrie Muzeul Naţional Cotroceni va fi inchis publicului.

Social

Arhiva stiri