iPhone 5 lansat în România! VIDEO

iPhone 5 s-a lansat în România aseară! Sute de bucureşteni dornici să fie printre primii care deţin ultimul model de smartphone au stat la coadă pentru a-l cumpăra.

Mii de români au comandat însă din timp telefoanele, care costă mai mult de un salAriu minim pe economie.

Mult aşteptatul iPhone 5 a ajuns şi în România, după ce pe 12 septembrie reprezentanţii Apple l-au prezentat pentru prima dată în America.

Aşa cum era de aşteptat, românii au vrut să aibă telefonul încă din prima noapte de când acesta a fost disponibil în ţara noastră.

Deşi, deocamdată, iPhone 5 este disponibil în România doar cu un abonament la un furnizor de telefonie mobilă, bucureştenii nu s-au arătat deranjaţi de acest lucru.

Cu un procesor de două ori mai rapid şi cu un display mai mare, noul iPhone 5 duce experienţa de smartphone la un alt nivel.

Chiar dacă dimensiunile noului model sunt mai mari ca la predecesorul său, greutatea este una mai mică.

Preţurile pornesc de la 999 de lei pentru varianta cu cea mai mică memorie la un abonament de 56 de euro pe lună.

La un singur magazin din Capitală s-au vândut nu mai puţin de 30 de telefoane.

Social

Arhiva stiri