Martor în dosarul MISA: „Bivolaru mă punea să fac SEX pe morminte”

O femeie, martor în dosarul lui Gregorian Bivolaru, a povestit, marţi, în faţa instanţei supreme, tratamentul la care a fost supusă în calitatea ei de yoghină de către liderul MISA şi acoliţii acestuia.

Aceştia i-ar fi spus să mănânce tămâie şi să facă sex pe morminte pentru a se apropia de zeiţa Kali.

misa-sex-yoga

misa-sex-yoga

Una dintre martore a povestit în detaliu practicile la care a fost invitată să participe de către Gregorian Bivolaru şi instructorii acestuia.

Femeia a povestit instanţei că a început să practice yoga în 1993, ştiind că Gregorian Bivolaru era cel care controla toată activitatea yoghină.

„Mi se spunea să fim mai deschişi în principal sexual. Ei spuneau că totul este permis atâta vreme cât invocai o rugăciune către Dumnezeu. (…) Mi s-a propus la un moment dat să fac sex pe morminte. Mi s-a spus atunci că în felul acesta mă apropii de zeiţa Kali, cunoscută drept zeiţa morţilor, lucru pe care eu l-am refuzat. (…) Mi s-a spus că sunt o inhibată şi că nu pot evolua. După aproape un an l-am cunoscut, la Herculane, pe Gregorian Bivolaru, la o întâlnire a cursanţilor din prima săptămână a lunii mai 2004. S-au practicat acolo spirale, meditaţii şi sex în grup. Bivolaru stătea pe un fel de pupitru, iar prin faţa lui se perindau fete de toate vârstele. Am observat că cele care erau pe gustul lui erau alese şi chemate ulterior la Bucureşti, prin instructorii lor, de către Bivolaru. Şi eu am fost una dintre fetele chemate”, a spus Luminiţa Stoienescu în faţa judecătorilor potrivit Mediafax.

În continuare, martora a detaliat tratamentele la care a fost supusă la venirea ei în Bucureşti, pe care le-a catalogat drept „degradante şi de natură a îndepărta o persoană de familie”.

MISA

MISA

„M-a chemat în Ferentari, la o casă, unde se aflau băieţi şi fete. A venit şi el a doua zi dimineaţă, după care le-a mutat doar pe fete în strada Teleaga 25. Acolo am stat aproximativ două săptămâni. Ştiu că între celelalte aproximativ nouă fete cu care eram era şi una de clasa a XI-a. El venea de regulă dimineaţa pe la ora 4.00 pentru a lua masa. (…) Spre exemplu, dacă nu-i plăcea ceva la una dintre fete sau sucul nu era prea dulce, fata era tunsă la chelie, procedură denumită tapas, ceea ce însemna arderea karmei negative. (…) Vorba lui Bivolaru faţă de mine era: Integrează-te odată!. Adică să mă adaptez regulilor lui, adică să le ascult. Şi în cazul meu a pus să fiu tunsă, dar eu am refuzat. (…) La 20 de ani am fost aleasă personal de guru Bivolaru şi dusă la o maşină, împreună cu alte fete, iar ulterior duse toate la parterul unui bloc. Într-una din camere erau biblioteci, dar fără cărţi, ci doar cu casete video. Ne-a întrebat ce vrem să vedem, iar una a spus Kama Sutra. Ulterior a luat-o pe una dintre ele şi a dus-o în cealaltă cameră, în vreme ce noi am adormit. Dimineaţa, pe la 9.00, când m-am trezit, în casă mai eram eu şi Bivolaru. Bivolaru a venit în camera mea într-un halat, m-a luat de mână şi m-a dus în cealaltă cameră, unde se afla un pat foarte mare. Acolo el şi-a dat halatul jos şi mi-a spus să mă dezbrac de haine. Eu m-am dezbrăcat, iar el m-a atins, dar nu m-a agresat sau bruscat, iar cu toate acestea eu nu am putut să fac nimic, m-am închistat, am avut un blocaj. Atunci, Gregorian Bivolaru s-a enervat foarte tare de blocajul meu, a început să urle şi să mă acuze că am atâta întuneric în mine încât nu las lumina să intre, strigând spre mine: Vaco, vaco”, a mai povestit femeia.

„Între alte practici, Bivolaru mă punea să mănânc tămâie, spunând că şi asta duce la curăţirea spirituală. Imobilul din Teleaga era un fel de ashram, din care nu se putea ieşi sau nu se intra decât cu acordul lui Bivolaru”, a mai arătat martora. citește continuarea articolului pe antena3.ro

Social

Arhiva stiri