Acum e Timpul!

acum-e-timpul

 

În nopțile în care nu cad istovit și adorm instant, am timp să contemplu cu privirea în tavanul camerei și îmi pun diverse întrebări la care încerc să găsesc un raspuns. Nu tot timpul răspunsurile îmi sunt clare și foarte rar, când ajung să discut cu cineva îmi sunt împartașite ideile, de aceea de cele mai multe ori mă regăsesc citind diferite cărți printre rândurile cărora strecor un zambet ce parcă spune: „nu sunt singurul care a gândit aceste lucruri„.

Cum putem folosi cel mai bine timpul, pe care-l avem in aceasta viata?

Această întrebare este una din cele care include o sumedenie de alte întrebări.

Din păcate, răspunsurile primite de la cei ce ar trebui să fie lideri în viața noastră (a se citi parinți, cei ce conduc această țară, învățători, profesori, lideri religioși…) și să ne îndrume, rămân fără răspuns la întrebarea simplă: „DE CE?”.
Majoritatea răspunsurilor iți spun că ar trebui să muncim (a se citi „a sclăvi”), să strângem bani, să ne căsătorim, să avem copii, să tragem și mai mult evident pentru ei (a se citi „a sclăvi mai mult”), să ajungă și copiii mari și să facă exact ca noi.
Tot acest plan de viață, ne îndemnă să muncim cât mai mult, să ne împarțim fiecare bucățică de timp în 7, doar-doar reușim să facem/acumulăm/strângem/avem mai mult.

Mai mult ce?

Mai mult în contul bancar, sau mai mulți bani pe scurt. Cu acești bani să putem cumpăra obiectele așazise-i fericiri. Cumpărăm case, mașini, bunuri, consumabile,… și toate acestea de cele mai multe ori le dorim/le luăm pentru că „așa se face”/”așa face/are și vecinul” sau, și mai și, tocmai „pentru că nu are vecinul”. Și cu toate aceste lucruri, spiritul de relaxare și de a trăi viața (eu înțeleg prin asta „a ne bucura de viață”) este nu într-o scădere, ci într-o prăbușire totală.

Motivul principal fiind, cu cât mai mult muncim, cu atât mai mult ne încărcăm mintea cu tot felul de griji, priorități și probleme, în încercarea de a le rezolva. Iar acest lucru ne fură TIMPUL. TIMPUL PENTRU NOI ÎNȘINE, timpul pentu ca noi SĂ PUTEM SĂ NE TRĂIM VIAȚA!
Iar în aceste condiții am dreptul, cred eu, să întreb: Dar, DE CE trebuie să procedăm așa și ar trebui, în plus, să ne învățăm și copiii să procedeze și ei așa, când viața generației care ne educă în acest fel, nu e cum și-au dorit ei și chiar nici viața noastră nu pare să fie cum și-au dorit ei pentru noi și nici cum noi ne-o doream?
Și aici se opresc răspunsurile lor în cazul fericit când nu răspund zâmbind: „asa e viața asta, ce să-i faci?”. Nu știu de ce, dar eu, nu cred deloc acest lucru.
DE CE nu pot, pur și simplu, să ne explice, cum au fost ei învățați, ce alegeri au facut și să observe dacă vor, dacă nu, să ne lase pe noi să observăm, unde au ajuns cu deciziile lor și ce s-a facut pentru binele tuturor.
Să fie frica de judecata noastră, asupra deciziilor lor?   Hmmm…
Le judecăm deciziile, dar nu îi condamnăm pe ei. Continui să cred că avem dreptul să ni se prezinte faptele și ideile, dar să ni se acorde încrederea și puterea de decizie, să putem face noi alegerile, bazate pe ideile lor, pe faptele lor, pe rezultatele lor, pe noile noastre idei, în funcție de deciziile noastre, să fim lăsați să le aplicăm și la rândul nostru să putem fi judecați de copiii noștri, procedând asemenea.
Ce am rezolva procedând așa?

Nu știu dacă s-ar putea vedea o realizare rapidă, dar cu siguranță am avea șansa să ducem viața spre ce iși dorește fiecare generație. Timpurile se schimbă, la fel și ideile, la fel și modul de a acționa al oamenilor.
Până acum am mers cu toate lucrurile „mai puțin bune” (să le spunem așa), și am primit în schimb lucruri „mai puțin bune„. Nu știu dacă există această roată, care se tot întoarce, deși am putea să o privim și așa, dar îmi place mai mult să cred că ce dăm ne dăruim nouă, de aceea primim aceleași lucruri înapoi. Și de aici aș merge chiar mai departe pe premiza și vechiul proverb „faci bine, primești bine!”.

timpul-e-acum

Cât despre cum putem folosi cât mai bine timpul pe care-l avem în aceasta viață, cred că răspunsul se află în fiecare din noi. Întreabă-te CINE VREI SĂ FII, și cum îți afectează acest lucru felul de a fi, în fiecare clipă când nu știi ce decizie să iei.
Mai este și ceea ce-ți dorești să vezi în clipa când se va derula pe repede înainte filmul vietii în fața propriilor ochi.
Indiferent că tu crezi în religie și te gândești la judecata de după, întreabă-te ce ai vrea să vezi?. Fapte bune, oameni care îți mulțumesc și atunci când ești în ceruri pentru ce ai făcut pentru ei, oameni care atunci când se gândesc la tine zâmbesc, sau opusul acestora?
Poate crezi în reîncarnare și trebuie să vezi experiențele vieții, ca să îți poți continua drumul experiențelor trăite la intensitate maximă, de văzut le vei vedea, dar tot îți vor transmite anumite stări și sentimente. Ce ai dori să-ți transmită?
Sau poate ești ateu, sau crezi în altceva decât ce iți spun religiile, sau poate crezi doar în Dumnezeu și nu în religii. Ce ai dori să vezi în fața ochilor?
Eu mă văd în ultimele clipe cum îmi iau un sac de floricele, câteva baxuri de bere, ochelarii 3D, așezându-mă zâmbind pe un fotoliu confortabil, i-aș oferi chiar și „Doamnei cu Coasa” unul, și aș invita-o la propriul meu cinema, spunându-i „e filmul meu! Clipele memorabile din viața mea e un lung metraj”.
Dar pentru acest lucru important pentru mine, trebuie ca ACUM să regizez bine, ca mai apoi să mă bucur de un film clasic lung și de calitate! Deci…
ACUM E TIMPUL!

 

Transmitem acum

Social

Arhiva stiri