APA. MIRACOLUL VIEȚII.

Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor. Spre exemplu, botezul în bisericile creștine este făcut cu apă. Apa este geneza tuturor. Apa se poate găsi in cele trei stări de agregare fără prea mare efort și este printre puținele compoziții chimice care la temperaturi sub zero grade celsius iși mărește volumul.

Să nu mai vorbim că este cea mai răspîndită pe suprafața terestră, suntem alcătuiți peste 80 % din apă.

Și acum vă intreb, ce este de fapt apa?

Știm că apa are memorie și mă bucur ca a existat un om, Masaru Emoto să o demonstreze.

emotii_apa_masaru_emoto

El a făcut un experiment. După ce a pus etichete (iubire, fericire, ura, recunoștiință) mai multor eprubete care conțineau apa, le-a criogenat. Dupa care cu ajutorul testelor de laborator, timp de două minute a fotografiat forma cristalului.

Rezultatul a fost uimitor, și numai să te uiți la forma acestor critale te face parcă să-ți amintești ca așa este.

Apa are puterea magică de a da naștere majorității lucrurilor din lume, este elemnetul care le unifică pe toate, este sursa vieții, ea creează lumea in care trăim.

Social

Arhiva stiri