29 de predici ale teologului creştin Origene au fost găsite în Biblioteca din Munchen

Potrivit Osservatore Romano, publicaţia oficială a Vaticanului, în
Biblioteca din Munchen (Germania) au fost descoperite 29 de predici
inedite care aparţin marelui gânditor şi teolog creştin Origene, care
datează de la începutul secolului al III-lea e.n.

„Este, potrivit tuturor probabilităţilor, descoperirea secolului”,
realizată de profesoara de filologie italiană Marina Molin Pradel, la
Bayerische Staatbibliothek din Munchen, afirmă publicaţia Vaticanului.

Origene este considerat „părintele exegezei biblice”. Acest lucru se
datorează faptului că Origene a comentat toate cărţile din Vechiul şi
Noul Testament, şi a fost unul dintre primii mari filosofi creştini.

Studiind în aprilie un codex bizantin din secolul al XI-lea,
„Monacensis” grec 314, Marina Molin Pradel a observat că anumite predici
conţinute în acest codex corespund celor scrise de Origene în prima
jumătate a secolului al III-lea şi traduse apoi în latină la începutului
secolului al V-lea.

„Cercetătoarea a ajuns la concluzia că toate cele 29 de predici
conţinute în codex, considerate până atunci inedite, aparţin marelui
intelectual creştin”, afirmă Osservatore Romano.

Origene, născut în Egipt în jurul anului 185, i-a urmat, în anul 215,
lui Clemente Alexandrinul la conducerea Şcolii teologice din Alexandria.
El a înfiinţat apoi o şcoală teologică în Cezareea, în Palestina. A
murit în anul 253, în oraşul Tyr din Fenicia.

Origene se află la originea „Lectio divina”, o practică mănăstirească
de rugăciune, relansată de papa Benedict al XVI-lea.

Sursă articol Mediafax

Social

Arhiva stiri