Interviu Liviu Pasat: „Am vrut sa am IMPACT” – lansare de carte la Londra

1. A.V: Cand ai simtit prima data ca vei scrie o carte?

Imi doream de mult timp sa scriu o carte. De ani de zile. Mai ales una sub forma de poveste. Sunt un tip cu o gandire structurata, materialele mele au foarte multe buleturi, dar imi doream sa scriu o carte ca o calatorie. Doar ca nu am avut-o niciodata ca obiectiv declarat, specific.

Acum cand vad unde s-a ajuns, ma mir ca nu am scris-o mai demult, mi se pare atat de naturala, aproape mi se pare ciudat ca nu a fost de la inceput printre obiectivele mele scrise.

Ce am avut insa intotdeauna ca obiectiv a fost sa am impact. Asa am inceput sa vorbesc in public, asa am aparut in fata oamenilor, asa am inceput sa tin seminarii, cu intentia, cu atitudinea, chiar cu obsesia asta in minte: SA AM IMPACT!

obiceiuri_care_fac_toti_banii_Liviu_pasat

Sa ii ajut pe oameni cu ceea ce le transmit incat sa isi schimbe viata in bine cat mai radical.

Contextul potrivit pentru carte a aparut in decembrie 2014. Au avut loc cateva evenimente care au generat schimbari profunde in viata mea, si pe plan personal si pe plan profesional, intamplari care „m-au fortat” sa ma reinventez. Si ca sa mentionez doar una dintre ele: mi-a fost ridicat permisul de conducere si drept rezultat a trebuit sa trec „la munca de birou”.

Si ca o coincidenta, in perioada respectiva a venit in Romania Gerry Robbert cu seminarul lui „Publish A book and Grow Rich”. Si uite-asa samanta „cartii” si-a gasit terenul potrivit ca sa incolteasca.

Si m-am apucat sa scriu.

2. A.V: Cat timp ai facut research pentru acesta carte?

De fapt tot timpul am adunat date pentru carte. Tot ce am citit, tot ce am invatat in seminarii, tot ce am experimentat si tot ce am observat la ceilalti poate fi considerat ca material pentru carte. Doar ca nu mi-am acordat timp sa le sintetizez si sa le pun pe hartie. In momentul in care am inceput sa le scriu, a fost un proces de selectie a o multime de lucuri care doar voiau sa iasa la suprafata.

3. A.V: In cele mai culminante momente, cand scriai la ea, ai avut noi revelatii?

Ti s-a intamplat vreodata sa vorbesti cu cineva, sa spui ceva si abia pe urma sa iti dai seama ce ai spus? Sa fii atat de autentic si prezent incat sa fii tu insuti incantat de ce descoperi?

Metoda pe care am invatat-o la curs a fost „get it down, then get iti right” Adica mai intai scrie ce iti vine in minte iar apoi structureaza-le, aranjeaza-le in ordine. In procesul asta, cand am inceput sa ordinez informatia mi-am dat seama ca aveam raspusuri la o multime de intreebari pe care nu mi le-am adresat niciodata. Am inteles perspective pe care nu le-am constientizat niciodata pana atunci.

Una dintre ele este ca desi sunt considerat de multi speaker motivational, am o foarte mare doza de gandire strategica, asezata, cu perspectiva. Si asta a fost unul dintre feedback-urile pe care le-am primit.

Inca un lucru pe langa asta, am inteles mai bine perspectiva financiara din tara noastra. Am inteles cu ce se confrunta un om din Romania fata de un om din Statele Unite de exemplu, din punct de vedere financiar. Si asta a fost o revelatie uriasa!

4. A.V: Cat timp ai lucrat la lansarea ei?

Am lucrat aproape 5 luni, pentru ca am vrut, din nou, sa am IMPACT. Am vrut ca ideile din carte sa aiba reprezentare si prin cuvintele altora. Atunci am decis sa adaug ca bonus interviuri filmate cu antreprenori de succes. Cu oameni care au afaceri de milioane de euro sau oameni cu experienta in domeniul financiar si de business.

Au fost multe componente de luat in calcul. As putea scrie o carte despre cum sa scrii si sa lansezi o carte :).

Am vrut sa imi schimb site-ul inainte, ca sa se alinieze cu noua imagine. Am lucrat cu o firma speciala de branding ca sa creeze coperta si tot conceptul grafic. Am lucrat un copywriter pentru titlu. Si multe altele.

Am facut la un moment dat un calcul si am constatat ca au lucrat cel putin 45 de oameni la lansare, fie ca a fost vorba de filmari, de editari video, de landing page, de corectura, de design, de promovare, de site.

5. A.V: Si care sunt top 5 pasi sa scrii o carte?

Pasul 1 este sa te gandesti ce vrei sa obtii cu cartea ta.

Pasul 2 e sa o scoti din cap. In fiecare dintre noi traieste o carte, dar daca nu te apuci sa o scrii, mintea o sa o tot rontaie si niciodata nu ti se va parea ca esti suficient de pregatit sa o scrii.

Pasul 3 este sa iti alegi echipa potrivita. Sa gasesti oamenii care sa te ajute sa ii dai forma. Tu ai samanta, ei trebuie sa te ajute sa o uzi.

Pasul 4 sa ceri feedback si sa fii deschis sa imbunatatesti cat poti forma in care e scrisa cartea. Cred ca am primit zeci de feedback-uri cu propuneri cum sa imbunatatesc formularea frazelor, succesiunea ideilor, ortografia si multe altele. Daca n-as fi facut asta, nu cred ca mesajul ar fi fost atat de bine primit.

Pasul 5 e sa o promovezi. Oricat de buna ar fi cartea, daca o tii doar pentru tine nu va avea impact. Oamenii se astepta sa le spui tu cat de mult le intelegi nevoile, dorintele si ca ai solutii pentru ei. Fara marketing nu cred ca ai multe sanse de reusita in noianul de informatii care circula.

6. A.V: Cum te simti atunci cand primesti acele feedback-uri minunate de la cititorii tai?

Ce intrebare e asta! Minunat! Senzational! Asta iti da cel mai mult avant! Te ajuta sa intelegi ca munca ta are un rost. Si iti da un impuls suplimentar sa mergi mai departe. Sa ajungi cu ea la si mai multi oameni. Te gandesti deja si la alte proiecte, la alte canale de promovare.

Toate gandurile minunate te fac sa dormi linistit noaptea si te trezesti cu zambetul pe buze stiind ca viata ta are un sens.

7. A.V: Cum ai reusit sa lansezi cartea la Londra? Ma gandesc ca nu e chiar la indemana tuturor.

As putea spune ca sunt un norocos. Niste prieteni tocmai se mutasera la Londra si le-am trimis cartea prin posta. A venit la fix pentru ca venea ca raspuns la niste intrebari nerostite de ale lor.

A avut atat de mare impact incat mi-au spus ca mesajul cartii trebuie sa ajunga la cat mai multi oameni (n.r: romani din afara tarii, Londra). Ei mi-au propus sa fac lansarea la Londra si chiar daca am creionat planul impreuna, fara ei lansarea la Londra n-ar fi existat. De-asta sunt recunoscator si onorat pentru toata experienta asta.

8. A.V: Ce sfat le dai celor care simt in ei un foc ca ar trebui sa scrie o carte?

Sa inceapa! Sa nu mai stea nici o secunda si sa astearna pe hartie ce au in minnte. Fie sa se inchida in casa 2 zile si sa scoata tot din ei, fie sa isi aloce timp dedicat zilnic pentru a genera idei. E si asta un exercitiu. Exista probabil un muschi al scrisului unei carti, si trebuie exersat. Odata ce incepi sa prinzi gustul scrisului senzatia este foarte placuta.

9. A.V: Ce subiect vei aborda in viitoarea carte? Ce alt domeniu simti ca trebuie sa-l oferi romanilor de pretutindeni?

Cartea e scrisa sub forma de poveste iar eroul carti chiar parcurge niste etape de dezvoltare. In urmatoarea carte ideea ar fi sa treaca la urmatorul pas natural. Prefer deocamdata sa pastrez misterul. Va fi vorba insa, tot la fel, de foarte multe informatii practice, concrete, de aplicat in viata de zi cu zi.

10. A.V: Ce sfaturi financiare ai pentru romanii din Londra?

Primul sfat ar fi sa fie constienti si recunoscatori pentru cate optiuni au acolo. Sunt intr-un stat in care instruirea e la loc de frunte, statul ofera fonduri speciale pentu a stimula educatia, situatia economica si sociala e mult mai stabila, instrumentele financiare sunt mult mai bine definite si cadrul e mult mai profesionist.

De exemplu in Romania Bursa de Valori este la inceput, in timp ce Londra e unul din punctele cele mai importante din lume. Si acesta este doar unul dintre aspecte.

Deci, prima recomandare e sa fie imens de recunoscatori. A doua e sa se instruiasca continuu, societatea e in continua evolutie si oricat ar fi de bine pusa la punct – tot trebuie sa faci in asa fel incat sa tii pasul. Sa vada ce inseamna imobiliare, fonduri de index, lease options si tot ce tine de mecanismele financiare, pana gasesc instrumentul care li se potriveste ca sa isi faca viata mai frumoasa!

Iar a treia recomandare e sa actioneze, sa aplice ce invata. Fara actiune nu vor avea rezultate.

E simplu :).

Mai jos aveti un mesaj video de la Liviu Pasat. Enjoy.

Transmitem acum

Social

Arhiva stiri