THE SUN: Caii din România infectați cu SIDA

În urmă cu câteva săptămâni, inspectorii britanici au găsit în mai multe produse din supermaketuri carne de cal în loc de carne de vită. Hamburgerii sau lasagna conţineau între 30 şi 100% carne de cal! Ulterior, controalele s-au amplificat în Marea Britanie, iar scandalul a căpătat dimensiuni continentale.

S-a descoperit un lanţ complicat prin care abatoarele furnizau procesatorilor altceva decât scria pe etichetă. România s-a trezit implicată în acest scandalul după acuzaţiile formulate de un producător francez.

Autorităţile din Franţa au aflat că sursa afacerii era o companie din Cipru care, prin intermediul unei firme olandeze, cumpăra carne de cal din România. Aceasta ajungea la procesatorii francezi Spanghero şi Comigel, apoi la grupul alimentar suedez Findus, o marcă de lasagna. Societăţile care fac parte din acest lanţ au anunţat că vor da în judecată producătorul român, dacă se va constata că au fost înşelaţi.
Autorităţile de la Bucureşti au demarat deja un control la cele două firme autorizate să abatorizeze cai.

Conform Ministerului Agriculturii, una dintre unităţile verificate este exclusă din acest scandal, întrucât livrează numai astfel de materie primă. Ancheta se află încă în derulare, din cauză că francezii nu au furnizat date certe. Directorul Agenţiei Sanitar-Veterinare, Constantin Savu, se declară convins că marfa a plecat corect şi oficial din ţară.

Tot mai multe voci din Marea Britanie cer interzicerea importurilor din Uniunea Europeană, iar ziarele din Regatul Unit se întrec în a aduce noi informaţii cu privire la cabalinele din România. Jurnaliştii de la The Sun scriu că hergheliile din România sunt adesea infestate cu o boală similară SIDA .

scandalul-carni-de-cal-infectati-cu-SIDA

Deşi maladia nu reprezintă o ameninţare directă pentru oameni, ziariştii susţin că prezenţa aceasteia poate semnala alte probleme de sănătate ale cailor.

Speculaţiile nu se opresc însă aici. Potrivit publicaţiei The Independent carnea de cal găsită în supermarketurile britanice „ar putea fi… de măgar”.

Deducţia este făcută pe baza unei declaraţii a unui politician francez care a afirmat că, în România, autorităţile ar fi trimis caii şi măgarii la abatoare după ce animalelor le-a fost interzisă circulaţia pe drumurile publice.

În tot acest context, The Sun preia declaraţiile unui oficial din cadrul Partidului Conservator care i-a îndemnat duminică seara pe britanici să cumpere doar carne de provenita din Marea Britanie.

Social

Arhiva stiri